Antena Căutare

Economia României, afectată de numărul de locuitori. Suntem din ce în ce mai puţini şi tot mai bătrâni

Suntem din ce în ce mai puţini şi tot mai bătrâni. O arată ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică. Numai în ultimul an, România a pierdut peste 125 de mii de locuitori, cât populaţia unui municipiu ca Baia Mare.

Suntem din ce în ce mai puţini şi tot mai bătrâni. O arată ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică. Numai în ultimul an, România a pierdut peste 125 de mii de locuitori, cât populaţia unui municipiu ca Baia Mare.

În total, în interiorul graniţelor am mai rămas doar 19 milioane şi jumătate de români. Dacă nu se schimbă ceva, în următorii 30 de ani, vom ajunge la 14 milioane.

Aproape 23 de milioane de oameni număra populaţia României după Revoluţie. La 30 de ani distanţă, cifra a scăzut la 19,4 milioane.

Cauza principala a acestei scaderi o reprezintă sporul natural negativ. Adică numărul decedatilor îl depășește pe cel al nou-născuților, in cazul nostru cu 75.000 de persoane. În acest ritm, până în 2050 Romania va ajunge la o populație de doar 14,5 milioane de locuitori, spune ONU, iar la asta contribuie foarte mult și migrația românilor către alte țări.

În total, aproape 10 milioane de români trăiesc în străinătate. Iar cei rămaşi în ţară sunt tot mai puţini şi tot mai bătrâni. Ponderea celor de peste 65 ani a ajuns la 18,5%. În tot acest timp, natalitatea este în continuă scădere.

România a pierdut în ultimul an populaţia unui municipiu ca Baia Mare - peste 125 de mii de oameni. Iar în toată ţara sunt zeci de sate pe cale de dispariţie. În cătunul Neteni din Bistriţa Năsăud, de exemplu, mai sunt doar 11 locuitori.

O populaţie îmbătrânită va afecta şi mai mult economia

Efectele fenomenului le vom simţi cel mai mult pe piaţa forţei de muncă, unde patronii abia îşi mai găsesc angajaţi. Pe termen lung, o populaţie îmbătrânită va afecta şi mai mult economia.

Poșta din Bihor, asaltată de femei pentru a primi ajutoare pentru ”mame eroine”: ”Trebuie să luăm indemnizație de 6-7000... Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, vrea să candideze la prezidențiale: ”Fac apel la dvs. să strângem semn...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x