Antena Căutare

Șapte cupluri, pregătite să participe la cel mai dur show, „Asia Express”. Miruna a stat de vorbă cu vedetele. Aflați la „Neatza” de ce se tem cel mai mult

Cele șapte cupluri, care vor participa la Asia Express, s-au îmbarcat în avion și au plecat spre locația unde vor fi nevoite să supraviețuiască. Vedetele nu știu ce le așteaptă, astfel sunt foarte entuziasmate de călătoria ce urmează.

Cele șapte cupluri, care vor participa la Asia Express, s-au îmbarcat în avion și au plecat spre locația unde vor fi nevoite să supraviețuiască. Vedetele nu știu ce le așteaptă, dar sunt foarte entuziasmate de călătoria ce urmează.

Echipa Neatza a stat de vorbă cu vedetele pentru a afla ce așteptări au.

„Pentru mine va fi o experiență foarte faină. Cred că o să ne descurcăm. Pentru noi este o provocare foarte mare și sperăm să ajungem în finală”, a mărturisit Cătălin Moroșanu, care va pleca în Asia împreună cu fratele său.

Sper din toată inima să rezistăm la stres. Ne este frică să nu ieșim prea devreme”, a spus Lora. Ea va fi însoțită de iubitul său, Ionuț Ghenu.

Vedeți în clipul de mai sus ce temeri au și celelalte vedete participante.

Şapte perechi de vedete pornesc în aventura vieţii lor. Vor fi protagoniştii celui mai dur reality show din România, Asia Express. Vietnam-Laos-Cambodia-Thailanda este traseul pe care concurenţii îl vor parcurge în cinci săptămâni, cu rucsacul în spate şi doar un dolar pe zi pentru hrană, transport şi adăpost.

Dani Oțil, despre călătoria la Roma: "Puberu nu a mai zburat cu avionul de când nu a mai avut o relație serioasă, d... Cristina Bălan, mulțumită de noua ei piesă! „Sunt fericită că a ieșit un clip pe sufletul meu!"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x