Ancheta preliminară arată că medicul a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce stătea de vorbă în spital cu nouă colegi.
Ancheta epidemiologică a Direcției de Săntate din Iași a scos la iveală lcurui la care nu te aștepți să vină din partea unui medic. Mai exact, în loc ca acesta să stea la izolare așa cum ar fi trebuit, după ce a fost la un concert în Franța, s-a dus la spitalul unde lucra să se vadă cu colegii.
Medicul a fost testat pozitiv pe data de 16 martie, însă pe 12 martie, dimineață, timp de 45 de minute s-a aflat în incinta spitalului deși trebuia să stea în izolare. Acesta a intrat în contact și a interacționat cu nouă persoane. Cu două dintre ele a vorbit mai puțin de două minte stând la distanță de 1 metru și jumătate. Aceștia purtau combinezoane și mățti de protecție deci nu se consideră a fi contacți direcți.
Una dintre persoane care a stat de vorbă cu medicul timp de cinci minute a fost testată negativ pentru coronavirus.
Medicul riscă un dosar de cercetare penală pentru că,a flat în izolare, a riscat să îmbolnăvească un întreg spital.
Peste 100 de cadre medicale de la spitalul din Valea Jiului au fost izolate la domiciliu din cauza unei tinere care a mi... Ministerul de Externe şi Ministerul Transporturilor au identificat mai multe variante de transport aerian pentru aducere...