Meteorologii nu au vești bune pentru ziua de 15 august, întrucât vremea se va răcori în mai multe zone din țară, între care Banat, Crișana și Maramureș. În Oltenia și în Muntenia, însă, va fi caniculă, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va mai atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unitãţi.
Conform estimărilor făcute de meteorologi, în regiunile vestice, nordice, centrale, precum şi în zonele montane şi submontane, gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere treptatã şi se va manifesta prin înnorãri temporar accentuate, intensificãri ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp, potrivit Antena 3.
De asemenea, în celelalte zone ale țării, cerul va fi variabil, cu unele înnorãri noaptea, când doar izolat vor fi astfel de manifestãri. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în vest şi 35 de grade în sud şi sud-est, iar cele minime între 12 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.
Presiunea atmosferică în regiunile vestice, nordice şi centrale va avea variaţii uşoare, iar în restul teritoriului vor fi în scãdere.