Cazul a fost semnalat la o secție de votare din Focșani. Bărbatul mort de şase luni, însă, nu ar fi trebuit să se regăsească în registrul electoral, care este actualizat permanent atât prin adăugarea alegătorilor care au împlinit 18 ani, cât şi prin radierea alegătorilor care au decedat.
Reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, care administrează Registrul electoral, au precizat că legea este clară din acest punct de vedere şi că acolo unde se înregistrează decesul trebuie să se facă şi radierea, prin urmare, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, informează Adevărul.
“Am fost să votez şi când m-am uitat pe tabelul de vot l-am văzut pe soţul meu, care este decedat. Pe data de 9 noiembrie, s-au împlinit şase luni de când a murit. Am întrebat cum este posibil aşa ceva, să apară şi morţii pe liste. Doamna de acolo s-a uitat la mine şi mi-a zis că nu se întâmplă nimic, apoi am plecat”, a declarat Rodica Zanfir pentru Adevărul.
Klaus Iohannis, discurs în fața susținătorilor la Baia Mare: ”Vă rog să mergeți la vot. Doar atunci vom avea legitimitat... Alegeri prezidențiale 2019. Ce ar face Viorica Dăncilă dacă ar ajunge președintele României...