Ne apropiem de sfârşitul lunii martie, dar iarna întârzie să plece. În zona montană din judeţul Harghita a nins abundent toată noaptea, iar circulaţia pe DN13A a fost un coşmar pentru şoferi
Traficul pentru maşinile mai mari de 7,5 tone a fost restricţionat şi drumarii au intervenit cu mai multe utilaje, dar abia au făcut faţă ninsorii.
Câteva camioane au fost prinse în stratul gros de zăpadă, ajuns şi la 20 de centimetri pe marginea şoselei, iar două TIR-uri înzăpezite au fost tractate de utilajele drumarilor.
Pe de altă parte, zăpada i-a scos pe copii din case.