Radu Vâlcan și echipa se află în Thailanda pentru a filma cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Insula Iubirii”, în care cuplurile de îndrăgostiți acceptă să se supună testului cu cel mai sincer răspuns.
"Este cel mai intens, cel mai tare sezon de până acum. Este ceva ce nu s-a mai văzut, nu numai în această emisiune, ci și în România, o spun cu mâna pe inimă. Sezonul patru va fi cu mult peste așteptările telespectatorilor. Va fi ceva extraordinar" , a mărturisit Radu Vâlcan.
Printre cei înscriși la casting s-au numărat chiar și cupluri vechi de 50 de ani, dar și perechi în care unul dintre parteneri abia împlinise vârsta majoratului.
În unele dintre perechi, diferențele de vârstă dintre parteneri au fost chiar și de 20 de ani, iar în ceea ce privește problemele invocate de cei care s-au înscris, cele mai frevente sunt comunicarea sau chiar și viața intimă.
Doi concurenți de la "Insula Iubirii" s-au căsătorit, în direct, la TV. În chiloți!