Porcul iberic îşi face tot mai mult loc în farfuriile românilor! Chiar dacă este mult mai scumpă, carnea de porc spaniol i-a cucerit pe gurmanzi, care ajung să plătească şi de zeci de ori mai mult pentru o friptură. Animalele sunt crescute cu ghinde şi se relaxează în bătaia soarelui întreaga zi. Nu e de mirare că un kilogram ajunge astfel să coste chiar cât o vacanţă.
Toate, făcute din carne de porc iberic, rasă tot mai apreciată de românii care, în plină criză a pestei, ocolesc porcul românesc.
Daniel, chef: Vine din zona Spaniei, din Peninsula Iberică, din sud-vestul ei. Merg pe un câmp, undeva la 3-4 hectare pe zi, mănâncă doar ghindă şi iarbă.
Porcii spanioli stau liberi cât e ziua de lungă. Sunt sacrificaţi la cel mult 60 de kilograme, iar carnea nu are aproape deloc grăsime. Nu e de mirare că o friptură a ajuns să fie o delicatesă. Aici avem o vrăbioară de porc, guşa secreto a porcului şi aici o ceafă inferioară a porcului. Ideea la această carne este că se poate mânca exact la fel ca şi vita- medium rare, rare, blue
Dar cine vrea să simtă cu adevărat gustul rafinat al Spaniei. trebuie să încerce o specialitate vestită în toată lumea.
Daniel, chef: Dar şi cel mai gustos. E plin de vitamine. Cei care au probleme vasculare la fel.E foarte sănătos! Are vitamina B12, B6, vitamina A, grăsimea la fel este foarte sănătoasă, nu are colesterol.
Şi preţul este impresionat. Cel puţin 100 de euro costă un singur kilogram de jamon HAMON iberic, iar o bucată întreagă, maturată cu lunile, poate ajunge la costul unei vacanţe de cinci stele.
Daniel, chef: Ca şi preţ depinde. Dacă este doar de 1 an jumate-2 ani preţul pleacă de la 500 de euro, până la 1.500, 2.000, 2.500 de euro. Pulpa de porc o putem compara cu un steak de vită Wagyu.
Pentru o friptură de porc iberic, la un restaurant din Bucureşti, clienţii plătesc între 60 şi 150 de lei. Spaniolii au ajuns să folosească acest tip de carne chiar şi pe post de garanţie la bancă. Asta pentru că în Spania există tipuri de jamon care se vând chiar şi cu aproape 40 de mii de euro.