Antena Căutare

Puterea Moaștelor Sfântului Gheorghe. De ce este bine să mergi la Biserică, în preajma marii sărbători

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt megalomartir, pomenit de toate Bisericile creştine tradiţionale, pe data de 23 aprilie. Potrivit izvoarelor istorice, s-a născut în Capadocia (Asia Mică), într-o familie creştină, tatăl său fiind general roman.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt megalomartir, pomenit de toate Bisericile creştine tradiţionale, pe data de 23 aprilie. Potrivit izvoarelor istorice, s-a născut în Capadocia (Asia Mică), într-o familie creştină, tatăl său fiind general roman.

La vârsta de 30 de ani a devenit, la rândul său, general în armata împăratului Diocleţian (284 - 305). Sfântul Gheorghe s-a ridicat împotriva hotărârilor anticreştine ale Consiliului de la Nicomedia (Asia Mică) din 303, fapt ce i-a adus persecuţii din partea lui Diocleţian. A suferit supliciul martirajului fiind torturat, otrăvit şi mai apoi decapitat.

Cercetările istorice mai recente afirmă că Sfântul Gheorghe a murit ca martir în Palestina, în cetatea Diospolis, lângă Lidda (Lodd), cu puţin timp înaintea domniei lui Constantin. Eusebius, episcop al Cezareei din Palestina şi apologet creştin, îl menţionează ca martir atunci când relatează despre Consiliul de la Nicomedia (303).

Moaştele Sfântului Gheorghe au fost aşezate în oraşul Lidda (Lodd), unde s-a creat un pelerinaj permanent al creştinilor, încă din antichitate, pentru închinare. La Biserica din Lidda (Lodd) se păstrează mormântul Sfântului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii şi lanţurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniţă.

Mai multe date certe, despre viaţa sa, nu se cunosc, neexistând niciun document epigrafic al epocii. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior.

În ţara noastră, Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Armatei Române, fiind totodată unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel.

Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă şi pe steagul Moldovei medievale, trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu, de la Muntele Athos. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este patronul măcelarilor, agricultorilor, călăreţilor, fermierilor şi al bolnavilor de lepră.

Praznicul Sfântului Gheorghe este asociat cu începutul verii pastorale, aşa cum Sfântul Dumitru anunţă încheierea acestui sezon.

Tot tradiţia populară spune că există o înţelegere cosmică între Sân-George şi Sânedru: când cântă broaştele pentru prima dată în an, Sân-George ia cheile de la Sânedru pentru a 'deschide' drumul vegetaţiei la viaţă. De Sfântul Gheorghe se împodobesc casele cu plante care simbolizează renaşterea naturii.

Sursa: Antena Stars

Șocant! O fetiță de 6 ani, somată de Casa de Asigurări și de FISC cu executarea silita... Scene şocante în Centrul Vechi al Capitalei. Un bărbat a ieşit la plimbare înarmat cu o sabie lungă de un metru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x