Antena Căutare

Breaking news! Radu Mazăre a fost reținut în Madagascar

Radu Mazăre a fost reținut, miercuri, în Madagascar. Fostul primar al Constanței are de executat o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare.

Radu Mazăre a fost reținut, miercuri, în Madagascar. Fostul primar al Constanței are de executat o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare.

Radu Mazăre a fost condamnat definitiv în februarie în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanţa la 9 ani de închisoare.

Vineri, magistrații instanței supreme l-au condamnat pe Radu Mazăre la 9 ani și 10 luni de închisoare în dosarul „Polaris”. Această decizie nu este definitivă.

Surse judiciare au precizat, pentru G4Media.ro și Mediafax, că Radu Mazăre a fost reținut, miercuri, de autorităţi în Madagascar.

Radu Mazăre se află în Madagascar de la sfârșitul anului 2017. La acea vreme, el era plasat sub control judiciar, dar nu s-a mai prezentat la poliție. Apoi, la începutul lui 2018, Radu Mazăre le-a scris magistraților o scrisoare în care anunța că a plecat din țară și că se consideră o victimă a sistemului judiciar.

Radu Mazăre mai preciza că a cerut azil în Madagascar, din acest motiv, dar legislația de acolo nu prevede un astfel de statut.

Acum, autoritățile române trebuie să înceapă procedurile de extrădare a lui Radu Mazăre.

Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă.

De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani. Borcea s-a întors în detenţie după ce a fost eliberat condiţionat în urmă cu câteva luni.

Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Dramă sfâșietoare în România! Doi frați din Dâmbovița, scoși morți dintr-o groapă (FOTO)... Admitere Poliție 2019. Lista locuri libere Academia de Poliție și în școlile MAI...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x