Antena Căutare

Regele Mihai al României cinstit de reprezentanții celor mai importante monarhii europene, Prințul Charles, prezent la funeralii!

Funeraliile Regelui Mihai I au început, sâmbătă, la Palatul Regal, în prezenţa membrilor familiei regale a României, a reprezentanţilor a zeci de case regale din întreaga lume, a preşedintelui Klaus Iohannis, a premierului Mihai Tudose, a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, a membrilor corpului diplomatic, a reprezentanţilor cultelor religioase.

La această oră, are loc un scurt serviciu religios în Sala Tronului de la Palatul Regal. Slujba este oficiată de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi.

La ora 10:45, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai, cu stindardul regal şi cu Coroana de Oţel sunt scoase din Palatul Regal spre Piaţa Palatului, în următoarea ordine: semnal de trompetă unic, un soldat care poartă crucea, clerul ortodox, sicriul purtat cei opt militari, urmat de Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa sa Regală Principele Radu. Vor fi interpretate marşuri funebre şi vor fi trase clopotele de la toate bisericile din împrejurimi.

La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, iar un al doilea semnal funerar de trompetă va marca începerea ceremoniei religioase şi militare. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.

La ora 11.10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De la ora 11.30 la ora 12.45, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12.50 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.

La ora 14.05, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat la ora 14.40 cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localităţi: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Piteşti (ora 16.46).

La ora 17.30, cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.

Gara fost construită în mai puţin de un an, la cererea Regelui Carol I, după planurile arhitectului francez care a restaurat şi Mănăstirea Curtea de Argeş şi a fost dată în folosinţă în anul 1899. Considerată o bijuterie arhitecturală, în prezent gara este în paragină, iar astăzi va fi acoperită cu un mesh care reproduce faţada clădirii.

La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în ţară miercuri, la ora 11.00, cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unde a avut loc o slujbă religioasă. De la aeroport, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale a fost transportat la Castelul Peleş, unde a rămas pentru câteva ore, apoi a fost adus la Bucureşti şi aşezat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Aici, zeci de mii de oameni au trecut prin faţa catafalcului pentru a-i aduce un ultim omagiu regelui.

Conform informaţiilor transmise de Casa Regală, iau parte la funeraliile Regelui Mihai: Majestatea Sa Regele Carl XIV Gustaf al Suediei, Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei, Alteţa Sa Regală Marele Duce de Luxemburg, Majestatea Sa Regele Juan Carlos I al Spaniei, Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei, Alteţa Sa Regală Principele de Wales, Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea al bulgarilor, Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor, Alteţa Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei, Alteţa Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei, Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei, Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Alexandru II al Serbiei, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Ecaterina a Serbiei, Alteţa Sa Regală Ducele de Braganza, Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg al Prusiei, Alteţa Sa Imperială şi RegalăArhiducele Karl al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei, Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Leka II al albanezilor, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elia a albanezilor, Excelenţa Sa Şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein, Alteţa Sa Regală Principesa Rym a Iordaniei, Alteţa Sa Regală Marele Duce de Baden, Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă de Baden, Alteţa Sa Regală Principesa Irina a Greciei, Alteţa Sa Regală Ducele de Vendome, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Emmanuella a Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, Baronul Hanns von Holzhausen, Baroana Alexandra von Holzhausen, doamna Ferch, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Georg al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Katharina a Austriei, Alteţa Sa Regală Principele Emmanuel Philibert de Savoia, Alteţa Sa Regală Principele Nikolaos al Greciei, Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg, ASR Principesa Chantal a Franţei, Baronul Francois Xavier de Sambucy de Sorgue, Alteţa Sa Principesa Anne de Ligne, Cavalerul Charles de Fabribeckers, Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud, Dr. John Fruchaud.

Regele Mihai - care împlinise 96 de ani în 25 octombrie - a încetat din viaţă în 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia.

Horoscopul zilei de 16 decembrie 2017. Nativii născuți sub acest semn vor avea parte de un succes financiar mare!... Uluitor. Reacție neașteptată a oamenilor prezenți la funeraliile Regelui Mihai! Oaspeții din străinătate au rămas surpri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x