Antena Căutare

Sute de credincioși îl comemorează pe părintele Arsenie Boca! Ce se întâmplă la statuia "Sfântului Ardealului", într-un sat din Vâlcea

Sute de credincioși sunt așteptați, sâmbătă, în comuna vâlceană Vaideeni, la pomenirea care va fi oficiată cu ocazia comemorării a 26 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, eveniment care va avea loc la statuia acestuia, cea mai mare din țară, amplasată la intrarea în biserica-monument cu hramul Sfântul Nicolae.

Sute de credincioși sunt așteptați, sâmbătă, în comuna vâlceană Vaideeni, la pomenirea care va fi oficiată cu ocazia comemorării a 26 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, eveniment care va avea loc la statuia acestuia, cea mai mare din țară, amplasată la intrarea în biserica-monument cu hramul Sfântul Nicolae.

"Sperăm că ploaia nu-i va opri pe credincioși să vină în număr cât mai mare la Vaideeni, unde îl avem pe marele părinte duhovnic. Este primul an în care o astfel de comemorare are aici un reper sfânt, este vorba despre cea mai mare statuie a părintelui Arsenie Boca din România. Dacă trebuie canonizat? Nici nu cred că ar fi necesare dezbateri pe această temă, el a fost un sfânt al creștinilor pe când era în viață, de fapt viața lui a fost o adevărată pildă de urmat. Ne-am bucura așadar dacă vremea nu va fi un impediment pentru pelerinii creștini să vină cât mai mulți la această comemorare", a declarat vineri, pentru AGERPRES, edilul din Vaideeni, Daniel Băluță.

Zona unde a copilărit Arsenie Boca, destinaţie importantă de pelerinaj!

Pe 24 octombrie, la Vaideeni, aproape o mie de credincioși au participat la sfințirea statuii părintelui Arsenie Boca, operă a artistului plastic Ivan Jinaru.

"Părintele Arsenie Boca reprezintă totul pentru mine. Ideea mi-a venit în 2011, l-am montat în 2012, acum l-am pus în bronz. Totul a plecat de la o întâmplare să-i spun mai puțin obișnuită. Nu auzeam cu urechea stângă. După ce am fost la mormântul părintelui Arsenie Boca, mi-a revenit auzul. Atunci mi-am promis mie că dacă voi fi sănătos, îi voi face un bust. Am ales această biserică în urma unui vis. În visul meu, l-am întrebat pe părinte și m-am visat cu icoana Maicii Sfinte cu Mântuitorul în brațe, care este pictată de el pe catapeteasma de la Prislop, în această biserică din Vaideeni. Ultimele discuții pe care le-am avut în zonă spun că părintele a trecut prin Vaideeni. Arsenie Boca era prieten cu un unchi de-al meu care era preot la Sibiu și știu că se întâlneau la Bistrița, la mănăstirea de unde chiar l-a arestat securitatea și se pare că, în perioada aceea, a fost și la Vaideeni", spunea, la acel moment, Ivan Jinaru, născut în această comună din județul Vâlcea.

Crucea părintelui Arsenie Boca găsită, după 68 de ani, la o biserica din Braşov

La Mănăstirea Prislop, din județul Hunedoara, locul unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca, sunt așteptați, la slujba care va fi oficiată mâine de Preasfințitul Părinte Gurie — episcopul Devei și Hunedoarei, zeci de mii de oameni.

Credincioșii l-au numit 'Sfântul Ardealului', chiar dacă nu a fost canonizat, și vin cu miile pentru a se reculege la mormântul său, în inima Retezatului. Considerat un 'fenomen unic în istoria monahismului românesc', amintirea Părintelui Arsenie Boca domină și acum, cu putere, locurile prin care acesta a trecut în anii pe care și i-a dăruit credinței creștin-ortodoxe și Bisericii.

Ochii albaștri au apărut prima oară în România sau Bulgaria, acum 10.000 de ani! Iar asta nu e tot!... Capricornii se lovesc de probleme în cuplu! Horoscopul pentru weekend, cu Camelia Pătrăscanu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x