Suferinţa se alină şi prin culoare. Este principiul de la care au pornit mai mulţi voluntari, decişi să schimbe aspectul secţiei de pediatrie de la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş.
Cu ajutorul unei asociaţii caritabile, au muncit toată vara pentru a face mai uşor de suportat pentru copii şederea în spital. Misiunea lor nu a fost uşoară, pentru că nu vorbim de un spital oarecare, ci de unul dintre cele mai vechi din ţară.
Pasiunea pentru frumos și dorința de a alina măcar puţin suferinţa copiilor au făcut ca pereţii secţiei de Pediatrie din cadrul Spitalului din Curtea de Argeş să prindă culoare. Artişti mari şi mici au răspuns provocării de a aduce puţină veselie în saloanele anoste.
Proiectului se numeşte „Să înveselim pereţii albi!" şi a implicat mai mulţi artişti care au lucrat benevol. Crezul lor: copiii bolnavi vor avea lângă ei un mediu mai plăcut, iar figurinele pictate pe pereţi le vor ţine de urât şi le vor da putere.
Acesta este un prim pas spre schimbarea aspectului Spitalul Municipal din Curtea de Argeş. Secţia de pediatrie a primit recent, prin donaţie, 20 de pătuţuri din Germania.
Citește mai mult pe Observator.tv!