Antena Căutare

Tanti Veta, ultima tulnicăreasă din România are, în sfârșit, curent electric ”Nu-mi vine să cred că văd becul aprins!”

Una dintre româncele care reuşesc să ne promoveze ţara în străinătate are, în sfârşit, curent electric! Nu vă gândiţi că performanţa a fost realizată de statul român, drept mulţumire pentru eforturile femeii.

Una dintre ultimele tulnicărese din Munţii Apuseni are lumină în casă datorită membrilor unei asociaţii. Tinerii au văzut cât de grea e viaţa femeii şi au decis să o ajute. Le-a luat doar câteva luni ca să-şi ducă planul la bun sfârşit. Şi nu este singurul caz în care au uşurat viaţa oamenilor din satele izolate din judeţul Hunedoara.

Printre crestele Munţilor Apuseni, stau răsfirate casele vechi din lem şi piatră ale moţilor. Într-un cătun din munţi trăieşte şi una dintre ultimele tulnicărese din judeţul Hunedoara- Tanti Veta, care a pastrat meştesugul cântatului la tulnic şi face munţii să răsune cu măiestria ei.

Aşa comunicau în vremurile de demult moţii. Tulnicul era folosit în locul telefonului mobil de astăzi. Acum mai sunt doar câteva familii şi câţiva bătrâni care duc mai departe poveștile moților, printre ei şi Tanti Veta. De când se ştie, trăieşte pe culmile munţilor, fără curent sau drum asfaltat. Acum însă câţiva tineri voluntari i-au uşurat viaţa. Ore în şir au lucrat ca să o racordeze la reţeaua de electricitate. Au dat găuri, au tras cabluri, au montat si au înşurubat. În timp ce unii lucrau la instalaţia electrică, alţii s-au apucat să-I repare casa.

Încet, încet, planurile voluntarilor au prins contur. Pe pereţi au apărut prize şi întrerupatoare, iar în cele din urmă a venit şi vestea bună care le-a luminat la propriu feţele. Femeii, însă, îi vine să creadă această realizare doar după ce a văzut becul aprins: ”Da! Acum, da! Văd insatalaţie, becul aprins.”, spune ea.

Cu un soţ bolnav, Tanti Veta se descurcă cu doar 200 de lei pe lună. Şi nu ar fi avut nicio şansă să se racodeze la reţeaua electrică. În semn de recunoştinţă şi ea le-a făcut un cadou voluntarilor.

Tinerii au ajutat şi alţi oameni din Apuseni. Le-au adus haine, electrocansice şi mâncare. Totul în cadrul Campaniei Ajută satul.

Vâlcea: Un bărbat care pretindea că este poliţist şi legitimase două fete a fost prins de jandarmi... Ultimă oră. Procurorii cer arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu. Fiul președintelui LPF a provocat un accident so...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x