Antena Căutare

România, între furtuni violente și caniculă. Care sunt regiunile în care aerul tropical va aduce temperaturi de peste 35 de grade

Valul de aer tropical ce va ajunge în România în următoarele zile va aduce în regiunile din sud caniculă, în timp ce în zonele din nord și în cele din vest se vor semnala ploi torențiale, intensificări ale vântului și chiar grindină. 

Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunțat când se va înregistra prima zi de caniculă din România.

”La București au fost 35 de grade Celsius. Vorbim de un indice de discomfort termic accentuat care în bună parte din vestul, sudul, și sud-estul țării a depășit pragul critic de 80 de unități, iar la nivelul temperaturii resimțite, inclusiv la București am resimțit mai mult de 38-39 de grade Celsius, luând în considerare atât valorile de temperaturi maxime, unde am spus că au atins pragul unei zile de caniculă, cât și gradul de umezeală sporit în atmosferă.

Vorbim de un val de căldură care se va menține pe tot parcursul acestei săptămâni și de la o zi la alta vom depăși 35 și izolat 37 de grade Celsius.

România, amenințată în continuare de ploile torențiale. Zonele care se află sub cod portocaliu de inundații

Se va menține pe tot parcursul acestei săptămâni, iar miercuri dimineață analizăm posibilitatea ca luând în considerare cele trei zile minimum consecutive în care să avem temperaturi maxime de peste 35-37 grade Celsius asociate și cu nopți tropicale cu minime care depășesc 20 de grade celsius și acest discomfort termic, emitem prima alertă de caniculă din această vară.”, a spus Elena Mateescu, director ANM, pentru Antena 3.

Tătaru, avertisment pentru români: : ”E posibil să transformăm acest prim val într-unul cu două ”cocoaşe”, iar a doua să... Tânără de 39 de ani, ucisă de coronavirus în doar câteva ore. Anemona nu suferea de alte afecțiuni: ”Acuza o tuse ușoară...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x