Antena Căutare

Insula Iubirii, sezonul 7. Imagini exclusive din Thailanda. Ce a făcut Răzvan Kovacs, după gestul Dariei Cuflic

Episodul 15 a adus pe micile ecrane ale telespectatorilor momente emoționante și tensionate. Urmărește în videoclipul de mai jos imagini exclusive cu ispitele și concurenții de la Insula Iubirii. Iată ce a făcut Răzvan Kovacs după ce Daria Cuflic a decis să nu meargă la întâlnire cu el.

Publicul a fost martorul unor clipe dificile pentru Bianca Giurcă și Ema Oprișan în episodul 15 din Insula Iubirii. Cele două au văzut filmulețe delicate cu bărbații alături de care au venit în Thailanda. Aceștia au fost surprinși în ipostaze tandre alături de două ispite feminine.

Așadar, nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că Marius Moise a decis să o sărute pe Oana Monea după despărțirea de partenera lui. De asemenea, se pare că Răzvan Kovacs și Daria Cuflic formează un cuplu pe insulă de câteva zile.

Tot în episodul 15 din sezonul 7 Insula Iubirii, concurenții au trecut prin noi experiențe. Tensiunile și emoțiile s-au simțit la cote maxime, în mod special la ceremonia focului. În plus, situațiile imprevizibile nu au întârziat să apară.

Imaginile care nu s-au văzut până acum la televizor în sezonul 7 Insula Iubirii. Ce a făcut Răzvan Kovacs după ce Daria Cuflic a decis să nu meargă la date

Pe a1.ro și AntenaPLAY, fanii sezonului 7 Insula Iubirii au ocazia să vadă imagini exclusive de pe cele două insule. În ediția 15 a reality show-ului, telespectatorii nu au putut urmări reacția lui Răzvan Kovacs după ce Daria Cuflic a refuzat să meargă la date.

„Cred că s-a văzut că m-a deranjat. M-am simțit nașpa când mi-am dat seama că ai renunțat”, i-a spus acesta ispiei feminine.

„Mi-a plăcut”, a completat Daria Cuflic.

Citește și: Insula Iubirii, 4 august 2023. Bianca Giurcă, confesiuni fără precedent despre Marius Moise. Ce a recunoscut cu lacrimi în ochi

De asemenea, în videoclipul de mai sus sunt prezentate și activitățile pe care concurenți le-au putut practica la vile. Aceștia au învățat câteva tehnici din sportul Muay Thai tradițional în Thailanda, care ajută la eliberarea energiei negative.

Fetele s-au distrat de minune în timpul activității. Andrei și Claudia au avut o mulțime de tachinări pe plajă în timp ce practicau Muay Thai.

Oana Monea și Marius Moise s-au sărutat departe de camerele de filmat

Și băieții au avut parte de momente unice alături de ispitele feminine. Aceștia au învățat dans thailandez și au profitat din plin de experiență.

În timp ce se pregăteau pentru coregrafia de la vilă, Oana Monea și Marius Moise s-au ascuns de camerele de filmat. Concurentul s-a oferit să îi dea ispitei un tricou alb, iar ce a urmat a fost neașteptat.

Citește și: Insula Iubirii, 4 august 2023. Oana Monea, schimb de replici cu Marius Moise. Cum a reacționat concurentul: „Au fost două cereri”

Cei doi au intrat într-o încăpere unde nu pot fi filmați, doar auziți.

Tot ce trebuie să știi despre Insula Iubirii sezonul 7

Pornind de la premisa #cineiubeştenulasă şi aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au decis să se supună celui mai dur test al relaţiei la Insula Iubirii sezonul 7, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

În cele două resorturi exclusiviste din Phuket, câte 10 ispite le vor fi alături în permanenţă celor care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii sezonul 7. Curajoşii care au pornit pe drumul cunoaşterii vor petrece nu mai puţin de 21 de zile în compania seducătoarelor ispite, 21 de zile în care vor trebui să se convingă că #cineiubeştenulasă şi să parcurgă cel mai dur test al fidelităţii.

Insula Iubirii, 10 august 2023. Bianca Giurcă a văzut la bonfire imagini cu sărutul dintre Marius Moise și ispita Oana M... Cea mai mare rivalitate declanșează înfruntarea orgoliilor pe Insula Iubirii, sezonul 7: Răzvan şi Romeo, faţă în faţă, ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce boală rară suferea tatăl lui Narcis Bujor. Ispita de la Insula Iubirii a vorbit despre ultimii ani din viața părintelui său
De ce boală rară suferea tatăl lui Narcis Bujor. Ispita de la Insula Iubirii a vorbit despre ultimii ani din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce sacrificii a făcut mama lui Narcis Bujor după pierderea soțului. Ce sfat important i-a oferit ispita masculină: „Am fugit”
Ce sacrificii a făcut mama lui Narcis Bujor după pierderea soțului. Ce sfat important i-a oferit ispita...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x