Antena Căutare

Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Teo a recunoscut dacă a avut sentimente pentru Iustina. Ce a dezvăluit băiatul

Ispita Teo de la Insula Iubirii, sezonul 8 a vorbit despre legătura dintre el si Iustina de pe Insulă. Ce s-a întâmplat cu cei doi imediat după încheierea filmărilor.

În seria Interviurile Insula Iubirii, sezon 8, ispita Teo a vorbit sincer despre experiența sa cu Iustina. Băiatul a recunoscut că a pus ochii pe partenera lui Cornel încă de la prima ceremonie și nu s-a ferit să facă pași spre ea. Mai mult decât atât, ispitsa Teo susține că și Iustina l-a plăcut pe ea, dar a ales să se complacă în situația cu Cornel.

Cum a răspuns ispita Teo de la Insula Iubrii, sezonul 8 întrebat dacă s-a îndrăgostit de Iustina. Ce a dezvăluit

„Da, mi-am dat voie pe Insulă să mă îndrept către o singură persoană, după cum s-a văzut și mi s-a părut normal ceea ce am făcut și m-am îndreptat către aceea. Iustina e foarte rebelă și în același timp îmi oferea foarte multă energie mie, dar a fost de foarte multe ori neasumată. Nu mi-a plăcut că l-a denigrat de foarte multe ori pe Cornel și apoi am relizat că din moment ce tu îți denigrezi partenerul de viață, o poți face și cu următorul și asta m-a dat înapoi

Încă din prima seară, de la ceremonie mi-a atras atenția Iustina. În primul rând m-a atras înălțimea, pentru că și eu sunt o persoană înaltă, apoi ochii. Mă simțeam bine alături de Iustina, mi-am dorit să o cunosc mai mult de atât, dar am realizat că ea chiar îl iubea pe Cornel”, a declarat ispita Teo.

Citește și: Insula Iubirii, sezonul 8. Cu ce se ocupă Iustina acum, însărcinată în 6 luni. Cornel a sărit în apărarea soției lui

Legat de celebrul compliment prin care Iustina l-a asemănat cu o bombonică, Teo a mărturisit că l-a impresionat extrem de tare.

„Nu am primit niciodată un astfel de compliment. A fost ceva mai special pentru mine și chiar mi-a rămas în minte pentru totdeauna.

Ispita de la Insula Iubirii, sezonul 8 este de părere că Iustina l-a plăcut mai multe pe el decât pe Alin, însă nu și-a asumat faptul că simte atracție față de el.„

Am fost încântat să vad anumite scene în preajma ei, chiar m-au trecut câțiva fiori și mi-am amintiti de toate momentele petrecute, dar pe parcursul emisiunii, pe care am văzut-o de acasă, mi-am dat seama că în testimonialele ei, se contazicea singură. Consider că ea trebuia să își asume de la început că are o atracție față de mine. Cum și eu am recunoscut. Consider că nu am fost doar un instrument pentru ea, a fost atracție între noi doi și am simțit că mă place”, a mai adăugat acesta.

Întrebat dacă s-a îndrăgostit de Iustina pe Insulă, ispita Teo a negat, însă a recunoscut că i-a plăcut foarte mult de ea. În plus, el a dezvăluit că dacă ar fi format un cuplu, nu s-ar fi despărțit de ea în urma comportamentului ei de pe Insulă.

De asemenea, băiatul a dezvăluit că el și acutala soție a lui Cornel făceau o analiză înainte de testimoniale și se sfătuiau cu privire la ce ar putea spune.

„Nu m-am îndrăgostit de Iustina, dar mi-a plăcut. Cred că aș fi putut să am o relație cu Iustina pentru că suntem amândoi niște rebeli și avem foarte multe lucruri în comun. Nu ne-am fi despărțit pentru că amândoi știm ce am făcut pe Insulă. Amândoi ne dădeam cu părerea despre ce am putea spune la testimoniale și deja în capul nostru era deja făcută o analiză. Nu m-aș fi despărțit eu de Iustina după imaginile pe care le-am văzut la emisiunea pentru că eu mi-am asumat tot ce am făcut acolo. Și apropierea mea de ea și comportamentul ei.

Citește și: Insula Iubirii, sezonul 8. Mesajul ispitei Teo pentru Iustina și Cornel după nuntă și anunțul că așteaptă un copil. Ce le-a spus

Ispita Teo de la Insula Iubirii sezonul 8 a ținut să precizeze că nu a fost invitat la nunta Iustinei cu Cornel, pentru că a rupt legătura cu fata imediat ce au plecat de pe Insulă. Cu toate acestea, el mai vorbește cu două dintre concurente despre care acum se crede că sunt singure.

„Dacă ea s-a complăcut în situația asta, înseamnă că ea e fericită și eu mă bucur pentru fericirea ei, a lor. Nu pot fi cu o persoană cu forța. Nu, nu m-a invitat la nuntă pentru că eu am rupt legăra cu ea imediat după ce am terminat fillmările”, a explicat Teo.

„Am păstat legătura cu anumiți colegi de-ai mei, dar și cu anumite fete din cuplu. Cu Daiana și Simona, dar foarte puțin”, a mai adăugat ispita.

Mădălina de la Insula Iubirii sezonul 8 este însărcinată? Ce au răspuns ispita și Dani la întrebarea dacă așteaptă un co... Insula Iubirii, sezon 8. Daiana a reacționat abia acum, după ce a fost refuzată de Radu la dream date. Ce a publicat pe ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tachinări între Andrușca și Narcis, ispitele de la Insula Iubirii. Ce au răspuns la întrebarea:
Tachinări între Andrușca și Narcis, ispitele de la Insula Iubirii. Ce au răspuns la întrebarea: "Cine s-ar...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Remi spune adevărul despre relația lui la Insula Iubirii. Mărturisirea neașteptată: „Nu sunt pregătit pentru ceva mai mult”
Remi spune adevărul despre relația lui la Insula Iubirii. Mărturisirea neașteptată: „Nu sunt pregătit pentru...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x