Antena Căutare

Gala Președinților iUmor, 28 mai. Ionuț Rusu aka Klaus Iohannis a ținut o cuvântare savuroasă înainte de a-și delega atribuțiile

În seara aceasta, iUmor își alege președintele, după o luptă intensă între cei mai talentați concurenți ai sezonului 14. Nume mari vor urca pe scena de comedie, printre care și Ionuț Rusu, „moderatorul acestei ediții”. Hai să descoperi dacă e pregătit să își cedeze rolul de președinte altcuiva!

Ionuț Rusu a intrat în pielea președintelui Klaus Iohannis, „primul om al țării”, venind pregătit să deschidă dezbaterea, dar și să ofere câteva sfaturi prețioase candidaților care se vor întrece în cele mai piperate discursuri și cele mai intense dezbateri politice, în lupta pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni.

Citește și: Marcelo Cobzariu și Remus Iosub, rivali în dezbaterea politică din Gala Președinților. Cheloo: „Este personajul meu preferat”

Ionuț Rusu l-a impersonat pe Klaus Iohannis în Gala Președinților iUmor: „E momentul adevărului!”

„(...) Am condus România cu mâna de fier, motiv pentru care am fost poreclit RoboCop.”, a început cuvântarea Ionuț Rusu./„În primii patru ani, am lucrat la <<România lucrului bine făcut>>, iar următorii patru ani, am lucrat la <<România educată>>, cu excepția acestor două obiective, eu zic că mi-a ieșit tot. Am fost acuzat că vorbesc prea puțin. Eu am preferat să tac și să fac!”

„Politicienii mă adoră. Până termin eu ceva de spus, se prescriu faptele lor. Mi-a plăcut foarte mult să fiu la Cotroceni. Politica de partid e ca o căsnicie! La început, ești fidel, nu te uiți după altele, iar, la final, te prinde în pat cu PSD-ul.”

„Vreau să îți mulțumesc țara mea, pentru că nu m-ai luat la palme atunci când am zis: <<în fața bolii ori ești precaut, ori ești prost>>. Greșit când am spus asta! În niciun caz nu cred că românii sunt precauți.”, și-a încheiat o parte din cuvântare, moment în care Ionuț Rusu aka președintele Klaus Iohannis a continuat cu prezentările candidaților:

„Voi începe cu Viorica Dăncilă. Mereu a vrut să ajungă în vârful politicii, dar nu are șanse nici cu alpiniștii, din păcate. (...) O avem, apoi, pe Dana Budeanu, femeie frumoasă, cu limba ascuțită... Bărbații care au cunoscut-o pe doamna Budeanu spun că atunci când te sărută, pare că îți face un piercing. Dana, nu spun că ești slabă, dar am dat niște poze cu tine la ONU și ne-au trimis ajutoare. Îl avem candidat, pe urmă, pe Gigă Hagi, omul care a spus <<NU>> furtului, lenei și limbii române (...).”, aceștia fiind o parte din candidații care se vor întrece în discursuri mărețe în Gala Președinților iUmor, 28 mai 2023.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea iUmor, de la Antena 1, ca să savurezi tot momentul concurentului!

Citește și: Dana Budeanu și Gheorghe Hagi, discursuri savuroase în ediția specială iUmor. Și-au aruncat replici „înțepătoare“

Sezonul 14 iUmor continuă cu o ediție specială, Gala Președinților

Sezonul 14 iUmor continuă cu o ediție specială, după ce Mihaela Pripici a fost desemnată câștigătoarea râvnitului trofeu și a premiului de 20.000 de Euro! Șapte dintre invitații care au acceptat provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte“ vor reveni pe scena show-ului și se vor lupta în discursuri în cadrul Galei Președinților.

Alături de Irena Boclincă, Doina Teodoru, Gheorghe Hagi, Ionuț Rusu și Andreas Petrescu, pe scena iUmor vor fi Marcelo Cobzariu și Remus Iosub într-o ediție inedită. Fiecare va lua cuvântul ca să își lanseze candidatura pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. Câștigătorul sezonului 13 al show-ului de umor îl va impersona pe Tzancă Uraganu, iar Marcelo Cobzariu, pe Corneliu Vadim Tudor.

Publicul din sală va vota pe aplicația iUmor. Vor fi două runde de vot. După votul din prima rundă, se vor califica mai departe trei candidați, iar, apoi, urmează votul final, când aflăm cine va fi viitorul președinte.

Cum au încercat cei șapte invitați să-i convingă pe toți că merită să fie la conducerea țării și ce declarații au făcut jurații iUmor în timpul Galei Președinților, telespectatorii pot afla duminică, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Despre iUmor sezonul 14, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube care „gustă” din plin clipurile concurenților și ale invitaților, revine pe micile ecrane cu cel de-al 14-lea sezon, de la 20:00, la Antena 1.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu. Nelu Cortea şi Cătălin Bordea li se alătură Deliei şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. „Terapia prin comedie”, aşa cum o spune şi sloganul noului sezon, va fi resimţită inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special „comedy magic”, făcut de nimeni altul decât magicianul Robert Tudor.

O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x