Antena Căutare

iUmor, 20 noiembrie 2021. Adriana Olteanu a vorbit despre experiența sa de șoferiță pe TIR. De ce s-a supărat Mihai Bendeac

Adriana Olteanu este șoferiță pe TIR și a venit în ediția d epe 20 noiembrie 2021 de iUmor să facă glume despre experiența sa.

Adriana Olteanu este șoferiță pe TIR și a venit pe scena iUmor să glumească despre experiențelele sale din timpul serviciului. În public s-a aflat chiar soțul Adrianei care a apalaudat-o cu foc.

Tânăra șoferiță a mărturisit că face parte din același echipaj cu soțul ei și petrec foarte mult timp împreună.

Adriana Olteanu a vorbit la iUmor despre ce înseamnă să fii șoferiță pe TIR

„Prima dată când am parcat am intrat într-un copac și l-am dărâmat. Un polițist a venit și m-a întrebat ce s-a întâmplat, i-am spus că am ceva de livrat unui copac și aștept să-mi semneze foaia”, și-a început Adriana Olteanu numărul de pe scena iUmor.

Tânăra, vizibil emoționată, a fost întreruptă de nenumărate ori de Cheloo care a povestit că a picat examenul pentru permisul la categoria C.

Cu fiecare intervenție, Cheloo ajungea să-i distrugă concentrarea concurentei și să-l supere pe Mihai Bendeac.

Citește și: Lucy de la iUmor pregătește o colaborare cu Dani Mocanu. Imaginile de senzație cu care a făcut anunțul

Ce au spus jurații despre momentul Adrianei Olteanu

„O face intenționat. Normal că o face intenționat. Ca să mă scoată din minți. Faptul că mă determină pe mine să mi se facă rău fizic, pentru el e un exercițiu de putere. Îi dă o satisfacție extraordinară”, a spus Mihai Bendeac despre intervenția repetată a lui Cheloo.

„Nu aveți pic de umor”, i-a spus Cheloo concurentei.

„Eu m-am deochiat în ultimul hal, tu nu ai nicio vină. Să-l oprească cineva pe Cheloo”, a spus Mihai Bendeac.

Deși prezentatorii Dan Badea și Șerban Copoț au admis că glumele concurentei au fost bune, din păcate Adriana Olteanu nu a obținut decât un „Da” de la Delia. Cheloo și Mihai Bendeac i-au dat „nu”.

Citește și: Mihai Bendeac, voluntar într-un număr de contorsionism la iUmor: „Aici trebuia să ajungă viața mea?”

Ce trebuie să știi despre sezonul 11 iUmor

De 11 sezoane, râzi alături de Mihai Bendeac, Delia și Cheloo la iUmor. Anul acesta, în fiecare sâmbătă de la 20:00, te bucuri de momente de teatru, stand-up, muzică, circ și numere excepționale de magie, doar la Antena 1.

Nici în acest sezon nu lipsesc invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, demonstrează că umorul nu are bariere.

Ca de fiecare dată, concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În sezonul 11, la fel ca în sezonul 10, fanii show-ului se bucură de prezența în culisele iUmor a lui Vlad Drăgulin. i Mai Mult Umor este show-ul extra disponibil exclusiv pe AntenaPLAY, în fiecare sâmbătă, după difuzarea emisiunii la televizor.

iUmor, 20 noiembrie 2021. Ion Strâmbeanu este acrobat la circ și alături de colegul său a creat un moment savuros pe sce... iUmor, 20 noiembrie 2021. Coraly Corazon este Marilyn Monroe din Franța, iar momentul său i-a uimit pe jurați...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x