Mincu a deschis episodul 5 iUmor, sezonul 17 din 5 octombrie 2024 cu un număr de stand-up care a stârnit hohote de râs și ropote de aplauze. Nu au lipsit, însă, nici momentele concurenților care i-au lăsat pe jurați fără cuvinte. De la dedicații muzicale inedite, la voturi greșite și adevăruri incomode, ediția din această seară a avut toate ingredientele necesare pentru a-i ține pe telespectatori lipiți de televizoare.
Cele mai bune momente de la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024. Concurenții au făcut show total
Cel de-al 17-lea sezon iUmor – Nu e ce vezi la televizor promite să fie unul savuros. Cosmin Natanticu, Delia, Cătălin Bordea și Cheloo au pornit și de data aceasta în căutarea celui mai amuzant concurent, iar lor li se alătură actrița Oana Dragne și Andreas Petrescu, actor, scenarist și omul din spatele textelor de la iUmor care, împreună, prezintă rubrica iReal.
Mincu, moment de stand-up savuros la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024
Episodul 5 de la iUmor, sezonul 17 din 5 octombrie 2024 a început cu un moment de stand-up savuros care a stârnit hohote de râs atât în public, cât și la masa juriului. Toți s-au regăsit în numărul comediatnului care a vorbit despre terapie, dar și despre problemele din viața de zi cu zi a românilor.
„Sunt un om schimbat de când ne-am văzut noi ultima oară. Am început terapia acum un an și ceva de zile. Cumva forțat. Chiar vă recomand terapia. Am început ședințele de terapie cu o problemă și am descoperit că am alte patru. Problema cu care am început terapia era că o iau razna, de la 0 la 100 din chestii mici. Mi-era frică să recunosc asta. Apoi, mi-am dat seama că problemele nu sunt doar ale mele, ca individ, ci ale noastre, ca neam – dacă ești în trafic și îl lași să treacă pe cel din fața ta, reușește ăla în viață în locul tău, iar așa ceva nu se poate! (…) D-aia suntem așa agitați, e competiție între români”.
Comediantul a dat glumă după glumă, iar reacțiile au fost pe măsură. „Noi românii suntem forță pe pachete. Noi știm să facem pachet, pachețel, așa am crescut. D-aia avem acasă caserole în caserole, nu?”, a mai spus el.
Cheloo a fost printre cei mai impresionați de momentul de stand-ul lui Mincu.
„Numărul a fost extraordinar de bun. Mă regăsesc în 90% din acest număr, poate chiar în totalitate! Se duce atât de adânc în genomul românului care nu știe ce vrea de la viață, dar care știe să devină agresiv la fiecare zece secunde”, a spus juratul.
Biden vs. Trump, dezbatere anului a avut loc în platoul iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024
În continuare, în platoul iUmor și-au făcut apariția Biden și Trump, impersonați de actorii Alin Aronovici și Nicolae Drăgulin. Ana Maria Calița și-a intrat în rolul de moderatoare a dezbaterii politice și totul a fost la superlativ. „Alegerile vor avea loc în luna noiembrie și sperăm că va câștiga cine trăiește la acel moment”, a spus aceasta. „Dezbaterea” a avut ca teme unele dintre cele mai arzătoare probleme ale lunii, iar răspunsurile au fost pe măsură.
„Climă? Da, are și climă”, a spus scurt Biden.
„Clima nu există, să fim bine înțeleși. Este o inveție a Chinei. Vor să-și topească ghețarii, să devină o super putere tropicală, dar eu voi construi un firigider, cel mai mare din lume. Fac ghețarii la loc!”, a fost replica lui Trump.
„Discursul celor doi actori nu era departe de realitate”, a comentat Cătălin Bordea. Numărul lor a primit 4 like-uri și merg în semifinală.
Dorian Afro si Afrikanza Fusion, grupul de dans tribal care a organizat o horă la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024. Ce a votat Cheloo
Grupul Dorian Afro și Afrikanza Fusion a adus pe scena iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024 o reprezentație de dans tribal traditional, însă ce a urmat a „zguduit” scena. „Mișto”, a spus Delia când a auzit primele acorduri. „E greu ce fac”, a completat și Cătălin Bordea. Însă, după doar câteva minute, în platou a răsunat o sârbă românească. În timp ce Cheloo a privit contrariat tot momentul, Delia, Natanticu și mai mulți oameni din public au încins o horă neaoșă pe melodia „5 bani, 10 bani, 15, 25 de bani”.
Dansatorii au primit 3 like-uri, însă cel mai neașteptat a venit din partea lui Cheloo.
Roxana Nicoleta i-a băgat în ceață pe jurați cu reprezentația ei la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024
Roxana Nicoleta le-a stârnit interesul juraților încă de când au auzit piesa pe care tânăra și-a făcut intrarea în scenă. Concurenta a venit cu un număr de umor „Mă numesc Roxana Nicoleta și am venit să vă arăt că am talent. Odată, o foarte mare actriță mi-a spus că dacă vreau să arăt că am talent, e sufficient să știu Cățeluș cu părul creț. Păi este foarte simplă, o știu de la grădiniță. Eu pot interpreta poezia asta în forte multe variante”, a spus concurenta înainte de trece prin mai multe stăroi.
„Nu ți se pare că ce a făcut ea e ce ar face un copil de cinci ani ușor mai dezghețat?”, a reacționat Delia, la rândul lui Bordea a spus că „e o fată rătăcită, care a venit cu o poezie veche, interpretată în mai multe feluri. Un fel de ditracție la cabană”. În urma voturilor, tânăra care a venit la iUmor ca să o vadă bunica ei a primit 3 dislike-uri și 1
Octavian Afrasinei, momentul inspitat din desene animate care a creat discuții la masa juriului la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024
Actor pasionat de desenele animate, Octavian Afrasinei a venit cu o provocare pentru jurații iUmor, sezonul 17, episodul 5 din 5 octombrie 2024. „Voi interpreta fiecare melodie cu vocea fiecărui personaj, iar scopul vostru este să ghiciție cine e”, a spus concurentul înainte de a începe numărul de umor.
Emi i-a suflat răspunsurile lui Natanticu, iar acest lucru a stârnit o adevărată revoltă la masa juriului. „Eu n-am prins Mikey Mouse, nu e ok”, a spus Delia revoltată. „Eu am uitat cât de competitive e Delia. E fiartă să câștige”, a recționat Natanticu. Tânărul a primit două like-uri de la Delia si Cosmin și două dislike-uri, de la Bordea si Cheloo.
Valerie Mirindi, număr de stand-up spectaculos la la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024. Jurații nu l-au lăsat să coboare de pe scenă
Valerie Mirindi, africanul care a urcat pe scena iUmor îmbrăcat într-o ie tradițională a făcut show total. Concurentul a pregătit un număr de stand-up inspirat din viața de familie și a făcut deliciul publicului.
„Câți dintre voi ați crezut că asta e vocea mea înainte să încep să vorbesc? Mulți prieteni îmi spun „ursuleț”. Jumătate sunt femei. Cealaltă jumătate îmi spune „negrule”, dar e ok. Chiar a în regulă. Chiar s-a întâmplat ceva amuzant când am ajuns în România, în urmă cu două zile. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Am aterizat și nu m-a oprit niciun filtru de securitate aleatoriu”, și-a început el momentul.
Concurentul a făcut glume și pe seama prenumelui său, Valerie. „Părinții meu au știu foarte bine că o să aibă un băiat. Am șase frați, toți au nume mai bune decât mine. Nu ai cum să câștigi o bătaie când te cheamă Valerie.
Deși momentul său ajunsese la final, jurații l-au rugat să mai găsească un subiect și să cotinue. Valerie Mirindi a primit 4 like-uri și merge direct în semifinală.
Sebastian Nedelcu, dedicație muzială reggae juraților la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024
„O să am mare nevoie de ajutorul vostru pentru că îmi doresc să facem un joc de rol. E simplu. Eu o să spun un cuvânt, o să vă rog să îl repetați”, a spus Sebastian Nedelcu înainte de a începe momentul său de la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024. Ulterior, aceasta a dat play mai multor piese reggae.
„Eu n-am văzut un om… parcă nici nu a pregătit momentul, dar atât de bine s-a simțit el pe scenă”, a remarcat Natanticu. „Un domn dezorientat, care nu își dă seama care e meseria de bază, pirat sau DJ”, a spus și Cheloo.
Concurentul a pregătit câte dedicație specială pentru fiecare jurat și pentru „prințesa din pădurea bântuită care nu au trecut mai departe la iUmor”, Delia. Sebastian a primit două like-uri de la Natanticu și Delia și două dislike-uri de la Bordea și Cheloo.
Teodora Nedelcu a revenit cu un număr de stand-up excețional la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024
Teodora Nedelcu a revenit pentru a patra oară la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024 și a făcut, din nou, un număr exceptional de stand-up. „Vreau să vă zic că anul trecut, la masa de Crăciun pe care am petrecut-o în familie, mi-am dat seama că sufăr de o boală incurabilă – sunt urâtă. De fiecare data când sunt la masa cu familia mea se întâmplă o chestie: Niciodată nu sunt întrebată: tu când te măriți? Și dacă se aduce subiectul în discuție sunt toți pe sub masa”, a început ea în forță.
Tânăra a avut un moment inspirat din „pățaniile” cotidiene, însă a dat și din casă un episod dintre ea și Bordea. „Anul trecut m-am îndrăgostit de alergat, când am fost să alerg în pădure la Băneasa. Eu am fost să alerg cu Bordea. Bordea care mi-a zis: vino, că e fantastic. La un moment dat m-a băgat pe o alee, că era atât de întuneric. M-am oprit asa spre Bordea și m-am gândit: Bă, dar oare… Bordea chiar îmi e prieten? Dacă îmi dă una în cap și îmi fură telefonul?”.
„Pentru mine, sunteți deosebit de inteligentă și am crezut asta încă de când v-ați prezentat pentru prima oară la această emisiune... sub forma unei stafii“, i-a mărturisit Cheloo, continuând, în stilul caracteristic: „Te-ai mai îngrășat; îți stă bine!”, stârnind hohote de râs în sală. „Sper să câștigi acest sezon, ca să nu te mai văd pe aici!“, i-a mai transmis el.
Teodora Nedelcu a primit 4 like-uri și merge în semifinală.
Natalia Bakun, momentul de acrobație care a primit 4 like-uri la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024
Natalia Bakun a vrut să impresioneze jurații cu un număr de cabaret combinat cu acrobație. Mișcările inedite cu paharul plin de vin i-a intrigat pe cei din public care au privit întreg momentul hipnotizați
„Pot și eu așa!”, a spus Natanticu atunci cand a văzut-o. „Ei, așa da!”, a exclamat și Cheloo când i-a văzut mișcările. „Acrobație incredibilă. Nu s-a mișcat paharul ăla o clipă”, a reacționat și Bordea.
„E senzațional ce face! E o chestie de control fantastică”, a țiunut să spună și Delia la final.
„M-am născut într-o familie de circari și fac acrobații, echilibru sărituri și dans, de la vârsta de 4 ani. Iar exact acest act artistic îl fac cam de 10 ani”, a dezvăluit Natalia după ce a primit o mulțime de aprecieri din partea juraților.
Astfel, concurenta a primit 4 like-uri și merge direct în semifinală.
Ovidiu Lipan Țăndărică, invitat special la rubrica IREAL la iUmor, sezonul 17 episodul 5 din 5 octombrie 2024
În cel de-al cincilea episod al noului sezon, Oana Dragne și Andreas Petrescu l-au avut ca invitat special în cadrul rubricii iReal pe Ovidiu Lipan Țăndărică. Legendarul muzician a împărtășit publicul povești captivante din viața sa ca de film.
„Mă simt ca acasă. Vă spun sincer, atâta timp cât am microfonul în mână, sunt eu. M-am bucurat mult sp vin la emisiunea dumneavoastră. Mi s-a spus de fiecare dată: măi, Lipane, tu trebuie să te perpetuezi. Și m-am gândit ce să le zic eu oamenilor ăstora?”, a mărturisit toboșarul.
Ovidiu Lipan Țăndărică a venit cu povești fantastice din „secolul trecut” și a împărtășit din experiența sa de mare cuceritor.
„Bunică-miu a fost percuționist și am crescut cu tobe în casă și dădeam în ele. A fost inevitabil să nu mă apuc de tobe, cu toate că am făcut și clarinet și acordeon. Dădeam ore de acordeon la fata popii că îmi plăcea de ea. Îmi dădeau 50 de lei și îmi luam tocană de legume (...) Pe la 13 ani cântam în Vatra Dornei la un restaurant și aveam un salariu de 4.000 net, știți câți erau banii ăștia în 68? Enorm de mult! Și aveam reducere 50% la mâncare și băutura și dădeam de băut la toată lumea, cu echipa de fotbal. După o lună jumătate, 2 luni, a trebuit să îmi las și tobele acolo, că nu acoperam cheltuielie. Am trăit o viață atât de liberă!”, a povestit acesta de la începutul carierei sale.
Tot ce trebuie șă știe publicul despre iUmor sezonul 17 difuzat pe Antena 1 și disponibil în AntenaPLAY
Cel de-al 17-lea sezon iUmor – Nu e ce vezi la televizor a avut premiera toamna aceasta pe Antena 1 şi în AntenaPLAY și promite să fie unul savuros, plin de momente neaşteptate momente de umor, dar și de surprize, printre care și o nouă rubrică.
Cosmin Natanticu, Delia, Cătălin Bordea și Cheloo au pornit, și de data aceasta, în căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului, iar lor li s-au alăturat actrița Oana Dragne și Andreas Petrescu, actor, scenarist și omul din spatele textelor de la iUmor. Împreună, prezintă rubrica iReal, care încheia fiecare ediție iUmor cu o poveste senzațională, spusă de câte un nume mare din industrie, dar și de oameni pe care nu te-ai aștepta să-i vezi la iUmor.
Mincu face show total pe scena iUmor. Aplauzele și hohotele de râs răsună în ediția difuzată mâine seară, de la ora 20.0...