Antena Căutare

iUmor sezonul 12, 20 martie 2022. Dana Mihuț, momentul plin de curaj care i-a surprins pe toți. "Acest număr putea fi magnific"

Dana Mihuț, care se pare că e o prietenă mai veche de-a lui Micutzu, a urcat pe scena iUmor în ediția 6 pregătită să îi surprindă pe cei patru jurați.

Dana Mihuț a urcat pe scenă foarte entuziasmată și l-a întrebat direct pe Micutzu dacă își amintește de ea. Cel de-al patrulea jurat a rămas puțin pe gânduri pentru că nu a recunoscut-o inițial.

“Din clip, nu?”, a întrebat-o Micutzu.

“Din clip, da!”, a zis Dana.

Cheloo a fost curios despre ce clip e vorba, iar Micutzu i-a povestit despre piesa lui rap “Cine e grăsuța mea”.

Dana Mihuț, concurenta lipsită de inhibiții

“La 20 de ani am descoperit într-un anunț la ziar. Căutau o domnișoară mai grăsuță pentru un clip și am zis “tre să o fac și pe-asta”. Eu nu am inhibiții. Fetele celelalte au renunțat, le-a fost rușine. (…) Nu mă deranjează kilogramele în plus, chiar din contra. Am încercat să slăbesc, dar nu am reușit. Asta este, asta sunt, asta mă cheamă și am venit aici ca să spun “da, frate, sunt grasă””, a povestit Dana Mihuț.

Citește și: Radu Pietreanu îl ia la roast pe Micutzu, duminică, la iUmor: „Asta este cea mai bună zi din acest sezon iUmor”

Dana a început momentul ei amuzant în forță și a întrebat cine ar face dragoste cu o grăsuță, iar Mihai Bendeac a ridicat mâna. Concurenta iUmor a zis că se aștepta la asta pentru că Mihai ar ține mâna ridicată așa oricând când vine vorba de iubit.

Mihai a rămas cu gura căscată după prima ei glumă care a trebuit să fie cenzurată.

“Băi, nu! Asta mi s-a părut cea mai vulgară zi din istorie”, a zis Mihai Bendeac la interviul din culise.

“Noi suntem mai diferite. Facem ca jocul să fie mai palpitant față de slăbănoage. (…) Vouă vă plac astea slăbănoage”, a zis Dana.

Concurenta iUmor s-a mai întrebat de ce fetele plinuțe nu apar în Playboy sau la Fata de la pagina 5.

“De ce se uită doar la mine?”, a zis Mihai Bendeac.

“Pentru că te iubesc, Mihai!”, i-a zis Dana.

Cheloo a întrebat-o ce fantezii are cu Mihai Bendeac, dar concurenta iUmor a refuzat să spună.

“Nimeni în istoria umanității nu și-a dorit două femei grase în pat în același timp”, a zis Dana, surprinzându-I pe jurați cu sinceritatea ei.

Concurenta iUmor a spus că ea, dacă ar fi bărbat, nu ar umbla cu femei slabe pentru că e ca și cum ar sta pe motocicletă.

“Ce zici, Mihai? Vrei să încerci o bucată fără E-uri?”, i-a zis Dana juratului iUmor.

Mihai Bendeac a urcat pe scenă să îi facă pe plac concurentei iUmor și a luat-o în brațe.

“Părea că o să fie ceva drăguț. (…) Din punctul meu de vedere, ea nu a fost lăsată să își ducă numărul până la capăt”, a zis Delia.

Cheloo a urcat pe scenă și se prefăcea să facă regie pentru un moment sensual, dar se pare că a stricat momentul.

“Nu era pe sărut. Era pe aprecieri fizice”, spunea Delia.

Jurizare Dana Mihuț în sezonul 12 iUmor

“Acest număr putea fi magnific. El putea fi punctul culminant, cu voi doi pe scenă, pe pasional”, i-a zis Delia concurentei iUmor.

Citește și: iUmor sezonul 12, 20 martie 2022. Cristi Popesco, stand-up despre găsirea unui job. “Dacă ai ca hobby păcănele, nu spui"

“Problema a fost că putea să fie un număr foarte bun dacă profitai de curajul ăsta pe care îl ai să vorbești despre toate lucrurile astea foarte deschis. (…) Nu știu dacă ți-ai făcut o favore cu glumele astea”, i-a spus Micutzu Danei Mihuț.

“Ea a venit total neprăgătită, cu un text pe care nu l-am reținut, cu glume pe care nu le-am descoperit”, a spus Cheloo.

“A venit doar cu curaj atât. În rest, mi se pare că nu a gândit nimic”, a zis Micutzu în culise.

Dana Mihuț a primit 1 x LIKE de la jurații iUmor.

Despre iUmor sezonul 12, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

Sezonul 12 iUmor a revenit pe micile ecrane! Telespectatorii au așteptat cu sufletul la gură să afle identitatea celui de-al patrulea jurat al show-ului și au avut parte de o super-surpriză: Mihai Bendeac, Delia și Cheloo au un coleg diferit în fiecare ediție.

Telespectatorii vor descoperi în fiecare etapă noi vedete, care vor nota numerele de stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă alături de cei trei jurați iUmor. Ca de obicei, edițiile necenzurate iUmor sunt disponibile pe AntenaPLAY, iar Vlad Drăgulin aduce pentru public iMai Mult Umor, o emisiune-pamflet care îl va avea în prim-plan pe omul politic Vadim Tudor.

Pentru fanii show-ului, a1shop.ro are o categorie dedicată emisiunii iUmor, de unde cei mai mari fani își pot achiziționa produse originale brand-uite.

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00.

În Marea Finală a sezonului 12 iUmor vor merge 12, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 12, 20 martie 2022. Emanuel Doduț, rapperul interogat de Cheloo. “Hai spune-ne tu ce nu îți place la mine”... iUmor sezonul 12, 20 martie 2022. Radu Valahu, sportivul cu glume savuroase. “Trei huse auto mi-au trebuit pentru costum...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x