Antena Căutare

iUmor sezonul 13, 20 noiembrie. Surpriza serii: Dan Badea și Șerban Copoț, moment memorabil de roast. Ce „atac” a pregătit duo-ul

După ce au „încasat” și ei remarci acide în cadrul tuturor rosturilor sezonului 13, prezentatorii iUmor, Șerban Copoț și Dan Badea, au venit pregătiți pentru „dulcea răzbunare”. Momentul a fost unul savuros.

iUmor sezonul 13, 20 noiembrie. Surpriza serii: Dan Badea și Șerban Copoț, moment memorabil de roast. Ce „atac” a pregătit duo-ul Galerie
Dan Badea și Șerban Copoț | iUmor / Antena1

În gala specială de duminică, 20 noiembrie, cei doi prezentatori au făcut echipă și au urcat pe scenă sub privirile nedumerite ale juraților, care nu bănuiau ce îi așteaptă. Ironiile au fost la ele acasă, iar cei doi au făcut deliciul celor prezenți atunci când au început să se tachineze și reciproc.

Șerban Copoț și Dan Badea, moment comic savuros pe scena iUmor, în sezonul 13

„Avem și noi text. (..) Gala juraților este cel mai important eveniment al emisiunii iUmor. Emoțiile sunt mari, pentru că toți cei care au stat pe scaunul celui de-al 4-lea jurat se întorc să povestească experiența pe care au avut-o. Vrem să îl salutăm pe Costel, noul venit în acest juriu. O jumătate de sezon ai fost cu noi și putem spune că este cea mai lungă perioadă în care te-a văzut cineva treaz”, a început Șerban Copoț.

„Este al 13-lea sezon și, în sfârșit, domnul Șerban a făcut prima glumă. Aplauze”, a continuat Dan Badea.

„Nu am venit aici să inventăm apa caldă”, a mai spus comediantul. „La mine în cartier ar cam trebui inventată”, a adăugat Șerban. „Ooo, a doua glumă. Aproape ești Radu Pietreanu”, a fost replica lui Dan Badea.

„Acest sezon a fost greu și pentru noi. Știți cum se spune: la început a fost Dumnezeu, dar după s-a supărat și a fost înlocuit de Iisus: Costel....care a făcut din iUmor ceea ce numai femeia cu cărămida a făcut din Acces Direct”, au spus cei doi prezentatori.

Nu au „scăpat” nici jurații prezenți în platou, dar nici cei care au stat pe scaunul provizoriu al mesei juriului: „Doamna Maia Morgenstern. E o performanță, după ce a jucat cu Mel Gibson să stea la juriu lângă domnul Cheloo. Puțini pot înțelege”, a adăugat Dan Badea.

„Eu pot. După atâta succes cu Animal X, am ajuns să prezint cu animalul de Badea”, a continuat Șerban Copoț, iar publicul s-a amuzat.

„Pe Răzvan Simion l-a luat la roast fiica lui, Ianca, care ne-a demonstrat că există oameni talentați și la el în familie. Să nu uităm de Nicoleta Luciu. Cum s-o uităm, suntem fanii ei? Nu vă spunem care, dar unii dintre ei (jurații surpriză din edițiile trecute n.r) sunt aici. Se întorc pentru o mică răzbunare”, au pregătit prezentatorii emisunii „terenul” pentru roasturile serii.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Costel și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Cum se votează la iUmor

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00. În Marea Finală a sezonului 13 iUmor vor merge 12 concurenți, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 13, 20 noiembrie. Gabriel Gherghe, cele mai „reale” glume. Ce s-a întâmplat după ce a zburat la low-cost... iUmor sezonul 13, 20 noiembrie. Radu Pietreanu, răzbunarea serii de roast. Ce le-a pregătit juraților: „Tu ai scris text...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x