Antena Căutare

iUmor sezonul 14, 11 martie. The Mysterious Crew, numărul pe care nu poți să îl privești de două ori: „Se dă la televizor?”

Martin și Alexia au venit pe scena iUmor, sezonul 14, tocmai din Argentina cu scopul de a se „autodepăși”. Jurații au avut o mare dificultate în a privi momentul celor doi soți, care și-au alimentat forțele prin adrenalina creată de număr. Află de ce concurenta l-a fugărit pe Bordea prin platou.

The Mysterious Crew, iumor, sezonul 14, episodul 5 Galerie
iUmor sezonul 14, 11 martie. The Mysterious Crew, numărul pe care nu poți să îl privești de două ori: „Se dau la televizor?” | Antena 1

Atenție, imagini cu puternic impact emoțional. Nu încercați așa ceva acasă!

The Mysterious Crew a fost numărul învăluit în mister de pe scena iUmor. Deși o apariție excentrică și de neînțeles pentru restul oamenilor, Alexia și Martin au explicat că pentru ei durerea este un mod de viață. De profesie „body piercer”, cei doi au povestit că trăiesc o viață de nomad, iar singurul lor țel este „libertatea”:

„Să te simți satisfăcut cu tine însuți, cu capacitatea de regenerare, de a-ți duce corpul la limite. (...) Te naști fachir! E un mod de viață diferit (...) Noi nu avem televizor, nu ascultăm radio. Suntem izolați de lume. Avem doar telefon. Nu ne interesează nimic înafară de a face tatuaje și piercing. Și trăim într-o rulotă!”, au povestit, la testimoniale, cei de la Mysterious Crew.

Citește și: iUmor sezonul 14, 4 martie. Fachiru` din Periș și Perversu` de pe Târgu Ocna, împreună pe aceeași scenă: „Este un dublu wow”

The Mysterious Crew, un show plin de durere pe scena iUmor, sezonul 14: „O soție ca ea îi trebuie lui Bordea!”

După ce au intrat pe scena iUmor, Alexia a făcut prezentările: „Vi-l prezint pe Martin, care va fi asistentul meu. Și o să începem acum primul număr!”

„Eu, inițial, când i-am auzit vocea, am crezut că e Cosmina Păsărin. Am zis: <<ia uite ce a ajuns Cosmina Păsărin!>>”, a glumit Cătălin Bordea la testimoniale, făcând referire la vocea groasă a concurentei.

Prima reprezentație a cuplului i-a luat pe nepregătite pe jurați. Deși un simplu fleac pentru cei doi soți, prima mișcare a stârnit exclamații în public: O, doamne!”. Astfel, Alexia i-a „agățat de nas” partenerului o zgardă, numind totul o „treabă de începători”.

După acest scurt moment, Martin a trecut la nivelul următor de dificultate și a ridicat cu propriile urechi un bidon de 5L de apă: „Cu controlul minții și al corpului e posibil!”, a explicat Alexia momentul pe care jurații nu-l puteau privi.

Iar pentru că nimic nu părea îndeajuns de dureros, concurenta a preluat frâiele și ce a urmat le-a făcut piele de găină juraților: „Dar asta nu-i nimic! Acesta este doar primul nivel de durere. Acum Martin o să-mi dea toate obiectele. Așa că vreau doar să vă concentrați la mine.”. Iar, cu ajutorul unui ciocan, Alexia și-a înfipt trei cuie în nas: „Chiar ziceam că n-am văzut femeie mecanic!”, a glumit Nelu Cortea.

„Vioara macabră” a fost cireașa de pe tort de pe scena iUmor: „Să vedeți ce truc am acum!”.
Astfel, Alexia și-a introdus un ac în pielea de pe abdomen. Pentru că își dorea ca jurații să aibă parte de o expriență unică, în special, Cortea și Bordea, concurenta a venit lângă masa juriului și a repetat mișcarea.

„Singurul lucru care m-a amuzat, cu adevărat, a fost teroarea din ochii noilor noștri colegi. Experiența își spune cuvântul! Căpitanul și cârmacea sunt în poziții!”, a spus Cheloo, făcând referire la nivelul de experiență al lui și al Deliei.

„Pielea gâtului este delicată”, a spus concurenta, după care și-a perforat pielea gâtului și a mimat cum cântă la vioară.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea iUmor, de la Antena 1, ca să savurezi tot momentul concurentului!

Jurizare The Mysterious Crew la iUmor sezonul 14

Jurații au fot curioși să afle mai multe despre activitatea pe care o practică cei doi concurenți, motiv pentru care Nelu Cortea a întrebat-o pe Alexia de cât timp face acest lucru. Cu lejeritate, ea a răspuns că de 15 ani: „Este în ani? Am crezut că de patru, cinci ori...”, a spus, „cu coada între picioare”, juratul.

„Este un număr foarte extrem!”, au exclamat jurații./„Și Bia Khalifa și-a băgat, dar unde trebuie, și-a băgat cu rost!”, au comentat Bordea și Cortea la testimoniale, făcând referire la o altă concurentă de renume din această ediție iUmor.

Întrebată de Delia dacă mai simte durerea, concurenta a oferit următoarea explicație: „Nu, nu am fetișuri. Sunt o persoană spirituală. Durerea este în mintea ta. Endorfinele sunt ca opiumul pentru corpul tău. Îmi pot controla durerea.”

„E incredibil! Singurul lucru pe care mi-l bag în nas este degetul. Dar tu ai pus trei șurubelnițe!”, a spus, râzând, Cortea, iar Alexia l-a luat peste picior: „Ai plâns mult?”

Când a auzit că „instrumentele” sunt sterile, Delia aproape că a fost tentată să încerce și ea: „Hai să ne băgăm cuie în nas! Dar să ne dea niște cuie noi, ca să nu facem schimb de viruși!”
„Eu sunt lașul dintre ei. Mie îmi place suferința din dragoste.”, a fost replica lui Bordea, care a înduioșat pe toată lumea: „Bietul de tine!”

„Am o senzație de <<deja vu>> când te văd. Cred că tu ai mai fost la noi la emisiune sau ai o soră geamănă...”, a spus Cheloo, moment în care concurenta a recunoscut că nu e prima ei apariție la iUmor./„Mă bucur că ai schimbat partenerul de scenă..”, a mai adăugat juratul, fiind întrerupt imediat de concurentă, care a ținut să precizeze că e „soțul ei”.

„Număr de automutilare!”, a descris Cheloo momentul, la testimoniale.

Jurizarea si etapa votării de la iUmor s-a lăsat cu mult suspans. Pentru că Bordea nu a fost impresionat de durerea creată de număr, votul său urma să fie unul negativ. Iar ca să îl determine să își schimbe votul, Alexia l-a fugărit pe jurat prin platou, dar nu în orice fel, ci cu un ac în mână: „O nevastă ca ea îi trebuie lui Bordea!”, a spus Magicianul Robert Tudor în culise.

Astfel, The Mysterious Crew a primit trei like-uri din partea lui Cheloo, Delia și Cortea și un dislike din partea lui Bordea: „Ce tare ar fi să îți găsești roțile de la mașină cu andrelele alea.”, i-a spus Nelu Cortea lui Cătălin Bordea la testimoniale.

Citește și: Premiera iUmor sezonul 14, 11 februarie. Mr. Cherry a adus arta japoneză pe scenă. Cum s-a descurcat să spargă nuci cu posteriorul

Despre iUmor sezonul 14, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și ale invitaților, revine pe micile ecrane cu cel de-al 14-lea sezon, de la 20:00, la Antena 1.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu. Nelu Cortea şi Cătălin Bordea li se alătură Deliei şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. „Terapia prin comedie”, aşa cum o spune şi sloganul noului sezon, va fi resimţită inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special “comedy magic”, făcut de nimeni altul decât magicianul Robert Tudor.

O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Reguli noi în sezonul 14 iUmor. Jurații Delia, Cheloo, Bordea și Cortea se luptă pentru joker

În timp ce magicianul Robert Tudor le va oferi concurenţilor doza sa de comedy magic în perioada pe care aceștia o petrec în backstage-ul emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea vor pune la cale diferite farse pentru jurații iUmor sau îi vor provoca la numeroase jocuri.

„Jurații intră într-o etapă nouă, trebuie să iasă la joc, la propriu, iar unele jocuri sunt foarte complicate!”, a dezvăluit Șerban Copoț, iar colegul său, Dan Badea, a completat: „Jocul Marocco, jocuri de îndemânare, matematice, de aptitudini... o să vedeți! iUmor se transformă în escape room – unul dintre jurați a reușit chiar să fugă!“. Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla în cel mai nou sezon iUmor.

„Aceste jocuri care au apărut și, implicit, acești jokeri, schimbă anumite aspecte la iUmor, în sensul că, noi, jurații, ne antrenăm un pic, suntem creativi, suntem competitivi. Adică, ne scot un pic din starea de confort și ne fac să ne implicăm mai mult.“, a declarat Delia.

Ce trucuri va pregăti magicianul Robert Tudor pentru Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, dar și cum vor reuşi Șerban Copoț și Dan Badea să facă față provocărilor venite din partea acestuia, telespectatorii pot afla urmărind episod după episod, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

iUmor sezonul 14, 11 martie. Bia Khalifa a îmbrăcat costumul Evei și a urcat pe scenă să facă haz de necaz: „Susțin mișc... Ionuț Țigănescu s-a calificat în finala sezonului 14 iUmor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x