Antena Căutare

iUmor sezonul 14, 25 februarie. Rita Pataki, număr de dresaj cu căței: „Credeți că puteți să faceți același lucru și cu oameni?”

Concurenta a venit în platoul emisiunii iUmor, însoțită de trei patrupezi simpatici, cu speranța că îi va „îmblânzi” pe jurați cu schemele de dresaj pe care le-a prezentat pe scenă. Însă, cu Cheloo nu a avut sorți de izbândă, acesta arătându-se foarte contrariat de numărul la care tocmai a asistat.

Rita Pataki este una dintre concurentele episodului 3 al emisiunii iUmor, sezonul 14, care a venit din Budapesta și lucrează ca și kinetoterapeut pentru copii, însă iubește foarte mult și animalele: „Încă din copilărie iubesc animalele, am avut mulți căței.”.

Concurenta a relatat care e povestea celor trei căini cu care a venit însoțită în platou: „Din păcate, sunt deja foarte în vârstă, dar mă bucur că au reușit să facă acest număr. Dio este cel mare, are 13 ani. Și Doczog are aproape 12 ani, l-am găsit acum 11 ani lovit și asfixiat. Și cel mic este Lurko, l-am găsit într-un tomberon pe când avea cinci luni”.

Citește și: iUmor sezonul 14, 18 februarie. Violeta Niculae, bunica care a testat papilele gustative ale juraților: „Nu dau limbuță”

Rita Pataki a adus umorul „sincer” la iUmor, sezonul 14: „Acest număr m-a făcut cel mai fericit om!”

Într-un decor de nuntă, Rita Pataki a venit pe scena iUmor cu doi dintre cățeii săi, costumați în mire și mireasă. În timp ce jurații păreau că s-au mai înmuiat, pe fața lui Cheloo se instalase deja plictiseala: „Cheloo cred că este înmărmurit de plăcere!”, a spus Șerban Copoț din culise.

Concurenta a început cu câteva comenzi rostite în limba maghiară și deși jurații nu înțelegeau aproape nimic, s-au amuzat de intonația doamnei: „Deci eu am avut impresia că ea chiar vorbește cu acei câini.”, a spus Cătălin Bordea la testimoniale.

„Faceți liniște, că vreau să aud comenzile!”, a spus Delia.

Rita Pataki a pus în scenă un moment care i-a topit pe iubitorii de blănoși: „Îi cere mâna!”, a spus Delia, profund înduioșată, de pe margine. Pe urmă, căinele mireasă a fost trimis să își ia buchetul, iar gestul executat a atras aplauzele publicului.

Atât sărutul, cât și dansul mirilor i-a amuzat și înduioșat pe o parte din jurați, până când, la un moment dat, Cortea a făcut o remarcă care avea să deschidă un subiect de dezbatere la jurizare: „Dar știți ce e tulburător? Amândoi sunt băieți !”/„Sunt mai ușor de dresat!”, a conchis Delia.

Iar pentru că sceneta nu avea cum să se încheie fără noaptea nunții, a venit în platou și un al treilea cățel, semn că mariajul s-a „consumat”: „Deci dacă face și divorțul la final, eu mor de râs!”, a spus Cortea.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea iUmor, de la Antena 1, ca să savurezi tot momentul concurentului!

Jurizare Rita Pataki la iUmor sezonul 14

Delia, Bordea și Cortea au lăsat garda jos în fața acestui număr adorabil. În schimb, Cheloo nu a fost deloc impresionat, ba chiar s-a arătat contrariat de faptul că toți căieții erau băieți și a dat-o în politică:

„Acest număr m-a făcut cel mai fericit om. Mi-era dor să văd animăluțe pe scenă și așa delicioase și atât de ascultătoare. Credeți că puteți face același lucru și cu oameni? ”, a întrebat Delia, iar concurenta i-a răspuns afirmativ./„A fost o nuntă cățelească foarte simpatică, la care ne-am amuzat.”, a jurizat Delia, iar Bordea și Cortea au aprobat.

„Doamnă, mie mi-ați trezit niște amintiri foarte frumoase. Fix așa a fost și la nuntă la mine! Puteți să îi dresați să și divorțeze?”, a întrebat Cătălin Bordea./„Se pot certa pe un joc sau pe o bucată de os.”, a răspuns aceasta.

„Bună seara, doamnă! Numele meu este Cătălin. Vă spun <<Bine ați venit în România!>>. Am câteva întrebări. Observ trei băieței, din care doi sunt în coș. Cum contravine această idee de trei băieți la o nuntă, adică, mă rog, rezultatul iubirii și cei doi vinovați într-un coș cu direcția domnului Orban, care știu că promovează excelent familia tradițională în Europa?”, a întrebat Cheloo în stilul caracteristic, făcând și o remarcă de natură politică.

„Aveți dreptate, dar este vorba de un joc. Adevărul e că mi-aș fi dorit o femelă. Chiar și prima dată când am mers la adăpost mi-au spus că este femelă și ulterior s-a dovedit că era mascul. Apoi și-au cerut scuze că au greșit în acte.”, l-a lămurit Rita Pataki pe jurat.

Una dintre întrebările lui Cheloo au închis-o pe doamna Rita Pataki: „Acești căței plătesc chirie?”./„Nu, trăim într-o locuință foarte modestă.”

Rita Pataki a primit trei like-uri din partea Deliei, lui Bordea și Cortea și un dislike din partea lui Cheloo.

Citește și: iUmor sezonul 14, 18 februarie. Eduard Andrei a stârnit hohote de râs cu păpușa asemănată cu o vedetă din showbiz

Despre iUmor sezonul 14, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și ale invitaților, revine pe micile ecrane cu cel de-al 14-lea sezon, de la 20:00, la Antena 1.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu. Nelu Cortea şi Cătălin Bordea li se alătură Deliei şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. „Terapia prin comedie”, aşa cum o spune şi sloganul noului sezon, va fi resimţită inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special “comedy magic”, făcut de nimeni altul decât magicianul Robert Tudor.

O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Reguli noi în sezonul 14 iUmor. Jurații Delia, Cheloo, Bordea și Cortea se luptă pentru joker

În timp ce magicianul Robert Tudor le va oferi concurenţilor doza sa de comedy magic în perioada pe care aceștia o petrec în backstage-ul emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea vor pune la cale diferite farse pentru jurații iUmor sau îi vor provoca la numeroase jocuri.

„Jurații intră într-o etapă nouă, trebuie să iasă la joc, la propriu, iar unele jocuri sunt foarte complicate!”, a dezvăluit Șerban Copoț, iar colegul său, Dan Badea, a completat: „Jocul Marocco, jocuri de îndemânare, matematice, de aptitudini... o să vedeți! iUmor se transformă în escape room – unul dintre jurați a reușit chiar să fugă!“. Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla în cel mai nou sezon iUmor.

„Aceste jocuri care au apărut și, implicit, acești jokeri, schimbă anumite aspecte la iUmor, în sensul că, noi, jurații, ne antrenăm un pic, suntem creativi, suntem competitivi. Adică, ne scot un pic din starea de confort și ne fac să ne implicăm mai mult.“, a declarat Delia.

Ce trucuri va pregăti magicianul Robert Tudor pentru Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, dar și cum vor reuşi Șerban Copoț și Dan Badea să facă față provocărilor venite din partea acestuia, telespectatorii pot afla urmărind episod după episod, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

iUmor sezonul 14, 25 februarie. The Divas, cele trei bune prietene care au „încins” imaginația juraților: „Așa începe un... iUmor sezonul 14, 25 februarie. Tudor Costina a revenit cu forțe proaspete: „M-am întors”. Ce mai urmează acum...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13 Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x