Antena Căutare

iUmor sezonul 15, 9 decembrie 2023. Traian Dobra aduce în scenă un număr molcom de umor. Cheloo: „Ăsta-i succesul”

Traian Dobra lucrează în IT, iar în timpul liber face stand-up comedy. Iată ce a pregătit pentru ediția din 9 decembrie 2023 a emisiunii iUmor.

Traian Dobra a venit la iUmor bazându-se pe accentul său, pe care-l consideră un punct forte: „Și glumele aș vrea să cred”, mai adaugă el.

„Fericirea vine din stand-up”, declară Traian înainte de a urca pe scena iUmor.

El își bazează numărul pe povești, mai puțin pe glume propriu-zise.

Citește și: Răzvan Vișoiu s-a calificat în finala sezonului 15 iUmor. Jurații au rămas uimiți când au aflat că face stand-up de doar trei luni

iUmor sezonul 15, 9 decembrie 2023. Traian Dobra pune în scenă un număr molcom de umor. Cheloo: „Ăsta-i succesul”

„De când m-am mutat la oraș am început să-mi fac griji, probleme, dar mi-am dat seama repede că ăsta-i numai sindromul orășeanului”, își începe el numărul în fața juriului.

„La mine la țară nu există depresie”, susține el. „Cum mă duc eu la Murgu, la calul meu să-i spun că am depresi?”

La această replică Delia a avut o criză de râs.

„Cum să mă duc eu la psiholog când îmi încep ziua cu: <<Ah ce tare e! Mai pune unul!>> N-am cum”, continuă Traian.

Acesta continuă numărul cu paralele între viața la sat și cea la oraș: „La mine la țară încă se practică trocul.”

„Partea proastă-i că veniți cu făină și plecați cu ciuperci”, mai adaugă el.

„La oraș, (...) eram într-o stație de autobuz și era un domn care stătea, dar se grăbea”, spune el, exemplificând una dintre problemele de la oraș.

„Unde ați văzut prima dată la costum adidași? La țară”, argumentează el, dorind să schimbe conotația negativă pe care a primit-o cuvântul „țăran”.

Traian Dobra susține printr-un număr molcom de umor că ruralul influențează viața de la oraș.

Citește și: iUmor sezonul 15, 2 decembrie 2023. Diana Vieru „a venit fiartă pe Bordea!”. Ce ”surpriză” i-a lăsat pe scaunul de jurizare

Traian Dobra, jurizare în ediția din 9 decembrie 2023 la iUmor

„Hai să fluierăm băiatul ăsta”, îi îndeamnă Cheloo pe cei din juriu, dar și din public. „Ăsta-i succesul!”

„Traian îmi aduce aminte de Cortea la început”, mărturisește Cătălin Bordea.

„Așa cuminte ești și-n viața de zi cu zi?” îl întreabă juratul pe Traian. „Numărul de stand-up e cuminte, e foarte cuminte. (...) Ai un topor în spate.”

„Numai It-iști sunt în Cluj. Eu mă întreb cine cară gunoiul”, declară Cheloo în culise.

„Părerea mea e (...) să scoți toporul ăla de la spate”, îi recomandă Cătălin Bordea.

„Asta-i problema. Trebuie să te muți un pic o perioadă”, adaugă și Delia, care crede că dacă se mută în București va acumula niște frustrăi care îl vor ajuta să strângă un alt fel de material. „Ești mult prea de bun-simț. Îți trebuie sare și puțin piper acolo, puțin nerv real.”

Astfel că, Traian Dobra, a primit trei like-uri, de la Delia, Cheloo și Natanticu, și un dislike de la Bordea.

Cosmin Natanticu a fost ușor surprins de votul lui Cătălin Bordea. Noul jurat iUmor a declarat că lui îi place foarte mult autoironia și a apreciat numărl lui Traian Dobra.

Citește și: iUmor sezonul 15, 2 decembrie 2023. Anca Fadila i-a transpus pe jurați pe tărâmurile sexualității. Bărbații s-au cam aprins

Despre iUmor sezonul 15. Show-ul se vede în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, a dat startul noului sezon și îi aduce în rolurile de prezentatori pe Emi și Cuza, care sunt în sezonul 15 alături de concurenți în culisele show-ului. Alături de Delia, Cheloo şi Cătălin Bordea, Cosmin Natanticu pornește sezonul acesta în căutarea celui mai amuzant concurent.

Cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii fac deliciul juraţilor, dar și al telespectatorilor în cel de-al 15-lea sezon iUmor – O nebunie de comedie, care se vede în fiecare sâmbătă de la 20:00, la Antena 1 şi în AntenaPLAY.

iUmor sezonul 15, 9 decembrie 2023. Scream nu a avut efectul scontat. Ce i-au reproșat jurații. Cătălin Bordea: „O să mă... Ioana Stroe s-a calificat în finala sezonului 15 iUmor. Concurenta vine la iUmor să-și caute soț...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x