Antena Căutare

S-a decis al doilea finalist al acestei ediții iUmor! Cine a convins juriul să îi ofere un loc în marea finală

Al doilea finalist al sezonului 9 iUmor a fost votat de către cei trei jurați în Semifinală. El este plăcerea vinovată a lui Mihai Bendeac.

Cei trei jurați decid soarta semifinaliștilor iUmor. Încă un sezon iUmor se apropie de sfârșit. Cei mai amuzanți dintre cei amuzanți vor păși pe scenă pe data de 20 decembrie și vor încerca să convingă publicul că merită să câștige.

Numai unul va fi desemnat câștigătorul iUmor, sezon 9. Publicul va decide câștigătorul, dintre cei cărora Delia, Mihai Bendeac și Cheloo le va da 3 like-uri. După Ela Voineagă trimisă în finală de săptămâna trecută, în această seară Fachirul a fost votat pentru Finala iUmor 2020.

citește și: Crina Zvoboda, mireasa - ventriloc, face un super-show la iUmor. Delia a rămas uimită de talentul concurentei

Un alt concurent a fost desemnat pentru Finala iUmor 2020

Fachirul din Periș, concurentul care ne-a obișnuit cu trucurile sale ieșite din comun, a urcat pe scena iUmor în Semifinală cu un număr mai greu decât de obicei. Vizivil îngrijorat pentru numărul lui de pe scenă, Fachirul a mărturisit:

“Ceea ce o să urmeze e ceva mai greu decât ce am făcut până acum și chiar am zis că nu o să mai fac niciodată”.

Deși în audiții Mihai Bendeac nu l-a recunoscut, Fachirul nu s-a mirat pentru că a spus că s-a schimbat mult în ultimii 9 ani. Atunci Mihai l-a rugat să facă numărul cu laptele scos pe ochi, dar Fachirul i-a explicat că din clipa în care a făcut acel truc, în urmă cu mulți ani, nu a mai exersat deloc.

De data aceasta, pentru a-I împlini dorința lui Mihai, Fachirul a venit pregătit cu lapte, dar nu a văzut că avea lapte bătut. După ce a primit o sticlă de lapte, el a urcat pe scena iUmor.

Costel Pripas, cu numele de scenă, Fachirul din Periș, el a urcat pe scenă purtând o mantie neagră.

citește și: iUmor 2020, ediția 11: Lavinia Dalea, bibliotecara cu glume deștepte dă cărțile pe față la iUmor

“Aa deci o faci pe aia cu laptele?”, a spus Mihai surprins.

După mai multe încercări, Costel a reușit să scoată laptele cu jet pe ochi, stropind oglinda. Publicul, juriul și prezentatorii l-au aplaudat extaziat.

“I-au ieșit stropi din ochi”, a spus Delia.

“Costele, asta a fost pentru toți cei care nu au crezut în tine. (…) Domnul Costel, a fost o bucurie”, i-a spus Mihai Bendeac.

Marea finală iUmor, duminică, de la ora 20:00, la Antena 1!

iUmor 2020, Semifinala. Fachirul din Periș i-a uimit pe toți cu numărul lui. Delia: “I-au ieșit stropi din ochi”... Finala iUmor 2020. Cine sunt cei 13 concurenți finaliști din Sezonul 9...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x