Antena Căutare

12 soluții pentru a obține răcoare în casă fără a utiliza aer condiționat

Căldura toropitoare a verii a pătruns și în case și trebuie să găsești o soluție să răcorești întreaga locuință. Iată câteva sfaturi despre cum să obții răcoarea în apartamentul sau casa ta.

Căldura toropitoare a verii a pătruns și în case și trebuie să găsești o soluție să răcorești întreaga locuință. Iată câteva sfaturi despre cum să obții răcoarea în apartamentul sau casa ta.

Cu toții ne bucurăm de vară până când ajungem să trăim zilele acelea imposibil de călduroase cu temperaturi extreme și aer irespirabil. Astfel, încercăm să răcorim casa sau apartamentul, căutând cât mai multe mijloace.

Cum trece de 30 de grade Celsius temperatura, începe deja să se simtă un disconfort în casă. De cele mai multe ori suntem tentați să pornim aerul condiționat atât în mașină, cât și în apartament. Când acesta ne cauzează probleme de sănătate, încercăm să răcorim încăperile în care stăm și altfel. Iată câteva soluții pentru a obține răcoare în casă.

12 soluții pentru a obține răcoare în casă

12 soluții pentru a obține răcoare în casă fără a utiliza aer condiționat

1.Soluții de răcire a camerei - Umbrirea ferestrelor

Deasupra ferestrelor se pot monta copertine retractabile din pânză. De asemenea, se pot monta pergole fixe din lemn pe orientarea sud, perpendiculare pe fațadă, calculate să umbrească ferestrele în timpul verii. O altă idee bună este montarea rulourilor deasupra ferestrelor. Cel mai bine este să se monteze de la început, deasupra ferestrelor, dar se pot monta și ulterior, în fața lor, in partea de sus. E o soluție eficientă, destul de costisitoare, dar în momentul în care sunt trase camera devine întunecoasă.

2. Soluții de răcire a camerei -Controlul umidității aerului

In zilele de canicula, umiditatea relativa a aerului în locuințele dintr-un oraș aglomerat poate să ajungă la 70%. La această umiditate, se ajunge la valoarea de 80 a indicelui de confort termic la temperatura de 29,1 grade. Dacă însă calculam aceeași valoare de 80 la o umiditate de 40%, o vom regăsi la o temperatură de 32,7 grade Celsius.

Prin urmare, e suficient să micșorați umiditatea aerului de la 70% la 40% și deja senzația de confort se instalează, iar aceasta e echivalentă cu scăderea cu 3,6 grade a temperaturii. Umiditatea interioară vine și din exterior, dar crește destul de mult și de la folosirea dușului, de la gătit sau uscarea rufelor.

3. Soluții de răcire a camerei - Aerisirea noaptea

Temperatura de confort în interior este de 25-26 de grade pe perioada verii. În mod normal, la casele cu inerție termică mare construite din cărămidă și beton sau la blocuri, va fi de mare ajutor dacă se aerisește foarte bine întreaga locuință. Este recomandat ca această soluție să fie combinată cu prima soluție, de umbrire a ferestrelor.

4. Soluții de răcire a camerei - Contează și temperatura corpului, nu doar a casei

Dacă oamenii puteau supraviețuii fără aer condiționat în trecut, la fel o putem face și noi. Aplicarea unei pânze reci în zonele unde se simte mai puternic pulsul, cum ar fi gâtul şi încheieturile mâinii, este una din cele mai bune metode de scădere a temperaturii corpului. Alegeţi lenjerie de pat din bumbac şi păstraţi un vas cu apă rece aproape pentru a vă putea scufunda picioarele dacă vă este cald în mijlocul nopţii.

5. Soluții de răcire a camerei - Fără lămpi incandescente

Becurile cu incandescenţă pierd aproximativ 90% din energia lor producând căldura, aşa că este un motiv bun pentru a renunţa la ele. Înlocuirea lor va face diferenţa atunci când vine vorba de temperatură, dar şi când vorbim de factura electrică.

6. Soluții de răcire a camerei - Folosirea pernelor din spumă

Alegeţi să investiţi în pernele din spumă umplute cu apă. Pentru picioare, umpleţi o sticlă de apă şi puneţi-o în congelator înainte de a o pune la picioarele patului. Poate suna ciudat, dar umezirea uşoară a cearşafurilor sau păstrarea acestora pentru câteva ore în congelator vă va ajuta să menţineţi senzaţia de răcoare.

12 soluții pentru a obține răcoare în casă fără a utiliza aer condiționat

7. Soluții de răcire a camerei - Folosirea unui ventilator

Un ventilator poate aduce briza răcoroasă în casă. Umpleţi un vas cu gheaţă şi poziţionaţi-l în faţa ventilatorului, astfel încât aerul să fie suflat în acea direcţie.

8. Soluții de răcire a camerei - Izolația termică

O casă bine izolată termic va fi mai răcoroasă vara și mai călduroasă iarna, prin componenta de transfer termic prin convecție. Casa care are izolație termică și sub placa de la parter, spre sol, va pierde mai puțină căldură iarna, dar va primi și mai puțină răcoare din pământ vara. Dacă aveți camere amplasate la demisol, nu au nevoie de aer condiționat pentru că primesc răcoare din pământ.

9. Soluții de răcire a camerei - Bariera contra radiaților

Pentru mansarde, se pot monta între vata minerală și placa de gips carton o folie de aluminiu, care joacă rol atât de barieră contra vaporilor, cât și de barieră contra radiaților solare. Căldura de la soare se transmite atât prin convecție, cât și prin radiație.

10. Soluții de răcire a camerei - Răcirea prin tavan și pereți

Răcirea prin tavan sau pereți poate fi o soluție costisitoare, dar eficientă. Răcirea se face prin suprafețe mari radiante, care permit diferențe mici de temperatură față de aerul din cameră și astfel oferă un confort termic deosebit. De asemenea, trebuie combinată cu soluția de dezumidificare și cu umbrirea ferestrelor.

11. Soluții de răcire a camerei - Căldura de la electrocasnice și activitățile din casă

Este indicat să opriți sau chiar să scoateți din priză electrocasnicele care nu vă folosesc în momentele mai călduroase ale zilei și care degajă căldură (televizor, calculator, etc). Încerca-ți să folosiți cuptorul sau plita doar dimineața sau seara. Spălatul vaselor sau folosirea dușului de asemenea degajă căldură.

12. Soluții de răcire a camerei - Păstraţi ferestrele închise pe timpul zilei

Până la 30% din căldura nedorită intră de afară. Păstrând ferestrele închise şi folosind draperii sau jaluzele, puteţi economisi până la 7% la facturi. Ferestrele pot fi deschise noaptea, când temperatura de afară este ceva mai scăzută.

Citește și:

Cum să ai un apartament modern și luminos

Decorează-ți locuința fără să apelezi la un designer

Sursă foto : pinterest.com
Bricolaj Market vine în ajutor cu idei atractive privind încălzirea locuinței... Amenajare baie de serviciu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x