Antena Căutare

Calendar ortodox 18 decembrie. Cruce albastră în calendar. Cui spui La mulți ani

Calendar ortodox 18 decembrie. In aceasta zi, Biserica Ortodoxa Roamana il sarbatoreste pe Sfantul Daniil Sihastru, cunoscut si sub numele de "Daniil cel Nou". Aceasta sarbatoare este marcata in acalendar cu cruce albastra(sfant roman). La multi ani sarbatoritilor.

Calendar ortodox 18 decembrie. În această zi, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe Sfântul Daniil Sihastru, cunoscut și sub numele de "Daniil cel Nou". Această sărbătoare este marcată în acalendar cu cruce albastră(sfânt român). La mulți ani sărbătoriților.

Sfântul Daniil Sihastrul este cunoscut și sub numele de "Daniil Schimonahul" sau "Daniil cel Nou", nume care nu mai fac posibilă confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți. Ajunge la Schitul Sfântul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrării sale în monahism. Mai târziu alege să se retragă pe o stanca de pe malul pârâului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede și azi pridvorul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi va sluji drept chilie.

Calendar ortodox 18 decembrie. Cruce albastră în calendar. Cui spui La mulți ani

Potrivit tradiției, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfântului Ștefan cel Mare că va urcă pe tronul de domnie al Moldovei. După spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a îndemnat pe Ștefan Vodă să continue lupta împotriva turcilor și tot de la el a venit și îndemnul de a zidi Mănăstirea Putna.

Articolul continuă după reclamă

Nu se cunoaște dată trecerii sale la cele veșnice. A fost înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Mănăstirii Voroneț. Un deget, ferecat în argint și împodobit cu unsprezece mărgăritare și un granat, se păstrează și astăzi la mănăstirea Putna. El poartă inscripția: "Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voroneț, cu toată cheltuiala mea în anul 7257 (1749), în 4 decemvrie". Părintele profesor Petru Rezus mărturisește că acest deget, ferecat în argint, arată că sfintele moaște ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse în mănăstire. Despre acest deget, care este păstrat la mănăstirea Putna, tradițiile spun că este degetul arătător de la mâna dreapta a Sfântului Daniil, cu care el a arătat voievodului valea Putnei, unde l-a îndemnat să ridice mănăstirea.

Hotărârea sinodală de "canonizare" s-a luat la 20 iulie 1992, randuindu-se că el să fie praznuit în fiecare an, pe 18 decembrie.

Calendar ortodox. Sfântul Daniil cel Nou rugăciune

„Viață îngerească ai petrecut pe pământ, Sfinte Daniil, chip și pildă făcându-te ucenicilor tai. Prin rugăciuni, posturi îndelungate și privegheri, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaștrilor și lauda călugarilor. Cuvioase Părinte Daniil, în tot pământul a ieşit vestea minunilor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele diavolilor le-ai îndepărtat, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre. Împlinind voia lui Dumnezeu pe pământ şi încingându-te cu armele Duhului, Cuvioase, ai biruit toate ispitele diavolului, care neîncetat dau război sufletelor noastre. Având multă râvnă dumnezeiască, din tinereţe ai părăsit casa părintească şi ai îmbrăţişat viaţa călugărească, nevoindu-te în ascultare, curăţie şi sărăcie de bună voie, împodobindu-ţi sufletul cu fapte bune. Ucenic al Sfântului Leontie de la Rădăuţi fiind, nevoinţelor lui ai urmat, Cuvioase Părinte Daniil, înmulţindu-ţi ostenelile şi silindu-ţi firea, prin harul lui Dumnezeu, pentru a dobândi cele veşnice. În suspinuri ziua şi noaptea ai petrecut, Cuvioase, gândind la ceasul cel înfricoşător al Judecăţii; cu postul şi cu privegherea trupul ţi l-ai vestejit şi, prin smerenia ta, ai surpat viclenia diavolului. Sfintele tale moaşte de la Voroneţ s-au făcut izvor nesecat de vindecări celor credincioşi şi ocrotire de multe primejdii, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu. De Dumnezeu cinstitorule Sfinte Părinte Daniil, tu, precum zice proorocul, cu lacrimi ai udat pământul şi n-ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, arătând dorul inimii înflăcărate către Hristos, pe care L-ai iubit din copilărie. Drept aceea te-ai făcut pildă călugărilor şi ai săvârşit tot felul de fapte bune. Deci, mult lăudate părinte, cu rugăciunile tale, cere de la Dumnezeu să dea lumii pace, Bisericii unire şi nouă mare milă. Amin!”

Calendar ortodox. Troparul Sfântului Daniil Sihastru

Glasul al 8-lea:

Întru ține, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și luptând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru această și cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Daniile, duhul tău.

Mobilitate în locuință - 3 soluții de transport pentru persoanele cu dizabilități... Scaunul auto pentru bebe și criteriile de respectat în alegerea lui - recomandările specialiștilor Nichiduță...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul concurent s-a schimbat
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x