Antena Căutare

Calendar ortodox 6 octombrie. Sărbătoare! La mulți ani celor ce-i poartă numele

În calendarul ortdox din 6 octombrie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Toma: La mulți ani celor ce-i poartă numele sfânt. Iată ce semnificație are numele Toma. 

sfantul apostol toma calendar ortodox 6 octombrie

În calendarul ortdox din 6 octombrie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Toma: La mulți ani celor ce-i poartă numele sfânt. Iată ce semnificație are numele Toma.

Calendar ortodox 6 octombrie Sfântul Toma

În calendarul ortodox din 6 octombrie este mare sărbătoare de cruce neagră. Biserica Ortodoxa Română îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Toma, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Ce nu ai voie să faci sâmbătă și ce trebuie să știi.

Sfântul Apostol Toma, supranumit "Geamănul", este unul din Sfinții Doisprezece Apostoli ai Mântuitorului. El este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 6 octombrie și împreună cu ceilalți apostoli pe 30 iunie la Soborul Slăviților și Drept-lăudaților Doisprezece Apostoli ai lui Hristos.

Articolul continuă după reclamă

Sfântul Toma este numit ocrotitorul întârziaților, este bine de precizat că nu este ocrotitor al celor care întârzie din comoditate, ci din dumnezeiasca rânduială.

Calendar ortodox 6 octombrie. Sfântul Toma Tradiții și Superstiții

De sfântul Toma, Tradiția spune că în această zi de sărbătoare nu este bine să te cerți cu nimeni și trebuie să eviți orice conflict. În plus, nu trebuie să ai gânduri necurate în această zi sfântă la adresa nimănui. În plus, viicile nu sunt permise în această zi!

Calendar ortodox 6 octombrie. Rugăciune către Sfântul Toma

Creștinii merg la biserică în această zi și rostesc rugăciunea către Sfântul Toma.

„Sfinte Apostole Toma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe Fiul lui Dumnezeu Cel fără de început, Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce S-a arătat pe pământ cu Chipul precum sun­tem noi, pe Care L-ai văzut, mărite, ale Cărui mâini şi coas­ta cu palma le-ai pipăit, roa­gă-L să mântuiască pe robii săi.

La multi ani de Sfântul Toma! Semnificație nume

Potrivit semnificatia-numelui.visele.ro, Toma provine de la numele din limbă aramaică "תָּאוֹמָא" (Ta'oma) care înseamnă "geamăn". Este numele purtat de unul din apostoli din Noul Testament, cel care inițial are dubii în privință lui Iisus reînviat. Conform tradiției, apostolul Toma a fost martirizat în India. Datorită popularității acestuia, numele a intrat în folosință comună a lumii creștine.

Toma este o persoană tăcută, inteligență și inventiva. Are o natură analitică și este interesat de misterele vieții. Este foarte metodic și îi place să termine ceea ce a început, fără întreruperi, și căruia îi place să aibă totul organizat. Are abilitatea de a se concentra ceea ce îl face ideal pentru posturi de programare pe calculator, contabilitate sau orice alte posturi ce necesită concentrare și atenție la detalii.

surse: avantaje.ro, semnificatia-numelui.visele.ro

Calendar ortodox 6 octombrie. Sărbătoare de cruce neagră azi! Ce sfânt mare e... Cumpără și montează parchet laminat de calitate, rezistent și durabil în locuința ta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tinerii sunt nevoiți să devină adulți fără să fie pregătiți pentru viață. Avertismentul specialiștilor despre noua generație
Tinerii sunt nevoiți să devină adulți fără să fie pregătiți pentru viață. Avertismentul specialiștilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai stresante evenimente din viața unui om, potrivit cercetătorilor. Căsătoria, clasată înaintea pierderii locului de muncă
Cele mai stresante evenimente din viața unui om, potrivit cercetătorilor. Căsătoria, clasată înaintea pierderii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x