Canon de rugăciune 24 august. În calendarul ortodox, credincioșii îl prăznuiesc vineri pe Sfântul Sfințitului Mucenic Eutihie.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Eutihie, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel mergător pedestru l-a arătat, pe cel ce cânta cântare lui Dumenzeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te împreună locuitor cu Apostolii şi cu mucenicii şi totdeauna umplându-te de Dumnezeiască Lumină, arată părtaşi luminii pe cei ce săvârşesc astăzi cinstită pomenirea ta, Sfinte Mucenice Eutihie, vrednicule de minune.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te ucenic cu bună credinţă ucenicului celui iubit şi urmând obiceiurile lui, fericite, ai iubit pe Domnul, împlinind Legile Lui cele Dumnezeieşti şi urmând patimilor Lui, Sfinte Mucenice Eutihie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu dreaptă credinţă plecându-te Legii celei Dumnezeieşti, prin ostenelile cele sihăstrieşti ai omorât trupul, depărtându-te de lume şi în munţi petrecând, pururea pomenite mucenice şi curăţindu-ţi sufletul, văzător de Dumnezeu te-ai arătat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nădejdea mântuirii mele îmi pun în tine, Fecioară, spalămă cu totul de întinăciunea păcatelor şi mă fă curat, ca bine şi preales să plac Fiului tău şi să fac voia Lui cea preasfântă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aflând pe Apostolul Pavel ca pe un soare strălucit, cu lumina propovăduirii celei prea înţelepte, cu dânsul împreună ai umblat ca o stea prea mare, luminând inimile cu Duhul, de Dumnezeu înţelepţite, fericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Temeiul cuvântătorilor de Dumnezeu, verhovnicul Apostolilor, Sfântul Ioan, prietenul cel adevărat al Mântuitorului, Dumnezeieşte mutându-se de pe pământ, pe tine te-a pus a paşte turma lui Dumnezeu, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Preaînfrumuseţat şi cu raze luminoase şi plin de Dumnezeiescul Duh, ai stat înaintea Celui Ce judeca fărădelegea, mustrând păgânătatea lui, preafericite şi ai mărturisit Dumnezeiască Întrupare a lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bucură-te, Ceea ce Singură în chip de netâlcuit ai născut Bucuria; Bucură-te, Nor şi Căruţa Cuvântului; Bucură-te, Scaunul lui Dumnezeu, Fecioară Neispitită de nuntă; Bucură-te, Slava cuvioşilor; Bucură-te, Încununarea mucenicilor.
Irmosul:
Cel Ce ai întărit din început cerurile cu pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte, că nu este Sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti Tăria mea, Doamne; Tu şi Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu; Tu, Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat. Pentru aceasta, cu Proorocul Avacum strig către tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu tot cugetul purcezând către Domnul, bătut fiind din toate părţile şi cumplit sfâşiat, nu ai simţit; şi ca o tămâie cu bună mireasmă, prin lucrarea Duhului, ai umplut de bună mireasmă Dumnezeiască pe cei ce stau lângă tine, vrednicule de minune, cugetătorule de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind păzit de Dumnezeu, mucenice înţelepţite de Dumnezeu şi legat şezând în temniţă, în chip văzut ai primit cu bucurie pâine cerească, îmbărbătat fiind de Cel Ce Singur pune nevoinţa, ale Cărui Patimi Dumnezeieşti ai râvnit, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Eutihie.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Deschizând întru Duhul cinstită gura ta, când stăteai înaintea divanurilor judecătorilor, preaînţelepte, lămurit ai propovăduit credinţa cea adevărată a Treimii. Iar înşelăciunea idolilor şi cugetele tiranilor celor fără de Dumnezeu le-ai înfruntat, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De dragostea cea Dumnezeiască aprinzându-te, fericite, după multe alte chinuri ale trupului, cu bucurie ai intrat în văpaia focului cea aprinsă, prin cruzimea judecătorului; dar nu te-ai ars nicidecum, căci roua cea Dumnezeiască te răcorea din cer pe tine, Mucenice Eutihie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Între femei Singură ai rămas Fecioară şi mai înainte de naştere şi după naştere; căci Dumnezeu, Cel Ce înnoia firile, mai presus de cuvânt, în chip de negrăit, S-a Întrupat din tine, Cel Născut mai înainte de veci şi pe pământ în vremurile cele de pe urmă, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul; ci Te rog întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbogăţindu-te cu Dumnezeiescul cuvânt, l-ai împărţit tuturor celor ce aveau trebuinţă, fericite; şi turma lui Hristos, ca un preot ai păscut-o, sfătuind, învăţând şi povăţuind către mântuire, Sfinte Eutihie, purtătorule de chinuri, mult pătimitorule.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin Puterea Dumnezeiescu lui Duh, lepădând înşelăciunea cea pierzătoare de suflete, ai venit la Hristos şi l-ai adus Lui mulţimea celor mântuiţi prin credinţă, cu cinstitele tale graiuri, de Dumnezeu insuflate, Sfinte Eutihie Mucenice, înfrumuseţarea pătimitorilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cât sunt de frumoase picioarele tale, care au călătorit pe calea muceniciei celei Dumnezeieşti, preafericite şi bine au păşit întru dânsa şi au ajuns la lărgimea Împărăţiei Cerurilor, pururea pomenite, mucenice.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Maică Fecioară Doamnă, care ai născut pe Cuviosul Cel Necuprins şi eşti Slava îngerilor şi Rana demonilor, învredniceşte tămăduirii inima mea cea rănită de păcate, Mireasă a lui Dumnezeu.
Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cuprins de dorirea săvârşirii celei întru Hristos, cu silă ai venit legat de la Efes; şi împodobindu-te cu chinurile, te-ai odihnit în Sevastia, patria ta, Înţelepte Mucenice Eutihie.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind frumoasă şi preacurată Biserică lui Dumnezeu, ai surpat prin dar capiştile idolilor cele urâte şi în Biserica cea cerească te-ai înălţat, Sfinte Eutihie, ca să stai înaintea lui Dumenzeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împuternicitu-te-a Dumnezeiescul înger pe tine când umblai pe cale, proorocindu-ţi ţie în chip vădit şi prealuminat cele viitoare, Mucenice Eutihie Preafericite, ca unuia ce erai întocmai cu îngerii şi în afară de trup cu duhul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Abaterile minţii mele celei pătimaşe şi cumplitele mişcări ale sufletului meu, îndreptează-le Fecioară şi mă izbăveşte şi mă păzeşte de cei ce în toate zilele, fără de cruţare, năpădesc asupra mea.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Întocmai de un scaun cu Apostolii făcându-te, frumuseţea ierarhilor, muceniceşte te-ai preamărit, Sfinte Mucenice Eutihie; strălucit-ai ca soarele luminând pe toţi şi ai risipit noaptea cea adâncă a necredinţei. Pentru aceasta, te cinstim pe tine, ca pe un Dumnezeiesc şi cu adevărat sfinţit tăinuitor al lui Hristos.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta, tinerii, în cuptor, cu bucurie, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Focul ce fusese aprins spre pierzarea ta, cugetatorule de Dumnezeu, s-a stins prin suflările lui Dumnezeu; căci din cer se auzea tunet şi cădeau picături cu zăpadă, acoperind pe cei ce nu cunoşteau pe Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu multă îndârjire fiind sfâşiat, mucenice, răspândeai miruri cu bune miresme, căci ai alergat la mirosul patimilor Cuvântului şi Ziditorului Celui Ce S-a smerit; către Care ai strigat: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Viaţa ta fără prihană, mucenicia preaminunată şi mântuitoare, tuturor celor ce se apropie de sfânta raclă a moaştelor tale, izvorăşte tămăduiri şi scoate pe mulţi din întinăciunea patimilor, Înţelepte Mucenice Eutihie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cinstiţi prooroci, cunoscând de departe adâncimea Tainei tale celei de negrăit, prin felurite chipuri au arătat tuturor naşterea ta, Fecioară, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întinzându-ţi mâinile tale către Hristos, Dumnezeul nostru, mărite şi luptându-te cu leii în mijlocul câmpului, ai rămas nevătămat ca şi Proorocul Daniel, mai înainte având pururea pe îngerul cel ce te păzea pe tine şi neîncetat cântând: preoţi, binecuvântaţi; popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiara cea necuvântătoare, care fusese pregătită spre pierzarea ta, văzându-te judecat fără dreptate de cei fărădelege, prin Însuflarea Cea Atotputernică, lămurit a grăit şi a propovăduit măririle Mântuitorului, minunând pe cei ce cântă: preoţi, binecuvântaţi; popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu puterea şi cu darul lui Dumnezeu, săvârşind lupta cea mare, mucenice, ai primit cununile biruinţei, bucurându-te şi te-ai numărat în cetele Apostolilor, ale mucenicilor şi ale tuturor sfinţilor, cu care neîncetat cânţi: preoţi, binecuvântaţi; popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Urmând Patimilor lui Hristos, prealăudate, după Lege ai pătimit, ca un slujitor al lui Hristos şi ţi-ai înroşit porfira din sângele cel mucenicesc; cu Acela împodobindu-te ca un împărat, te-ai mutat la Împărăţia cea de sus, grăind Stăpânului: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce Singură ai născut Viaţa, înviază sufletul meu cel omorât de muşcarea şarpelui şi-l povăţuieşte ca să lucreze voile Celui Ce pentru noi S-a născut din tine, Preacurată Fecioară, ca să cânte: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat: tineri binecuvântaţi-L; preoţi lăudaţi-L; popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izvorând tămăduiri de toate felurile, alini bolile cele grele, ca unul ce ai primit de la Hristos dar adevărat şi bine te-ai luptat şi pe vrăjmaşi ai biruit, de Dumnezeu înţelepţite, purtătorule de chinuri, împreună cetăţeanule cu îngerii şi pârgă a mucenicilor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te frumos cu luptele, te-ai sălăşluit în cămările cele frumoase ale Mirelui, tăindu-ţi-se de sabie sfântul tău cap, pe care Domnul Iisus l-a încoronat cu preaîncuviinţată diademă a biruinţei, luminătorule al Bisericii, întărirea şi lauda celor ce cu dreaptă credinţă, te fericesc pe tine.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Zdrobit-ai puterea celui viclean, Sfinte Mucenice Eutihie, purtătorule de chinuri, prealăudate. Şi vitejeşte ai ridicat semn de biruinţă asupra lui şi biruitor preaales eşti acum, în ceruri stând în chip strălucit, cu multă îndrăzneală, înaintea Scaunului Sfinte Treimi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pomenirea ta cea Dumnezeiască şi luminoasă, cu razele mai mult decât soarele a strălucit tuturor, luminând cu strălucirile cele luminătoare pe cei ce, cu credinţă şi cu bună cinstire, pururea o prăznuiesc; pentru care te rugăm pe tine, Mucenice Eutihie, ca unul ce ai îndrăzneală, să ceri mântuirea noastră.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Glasul lui Gavriil îţi aducem ţie: Bucură-te, Pământul cel Ales; Bucură-te, Masa cea cu vederea de aur; Bucură-te, Scăparea oamenilor; Bucură-te, Lauda mucenicilor; Bucură-te, Bucuria îngerilor, Născătoare de Dumnezeu Preasfântă, Întărirea celor ce cu credinţă curată te fericesc pe tine.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Strălucit-ai lumina cunoştinţei de Dumnezeu, risipit-ai întunericul mulţimii zeilor; muceniceşte săvârşind călătoria ta şi izvorând darurile tămăduirilor, curăţeşti bolile cele ce se apropie de tine, mucenice mărite. Roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Dumnezeiesc Cort al Cuvântului te-ai făcut, Ceea ce eşti Singură Preacurată Fecioară Maică, ce covârşeşti pe îngeri cu Curăţia. Pe mine, cel ce sunt întinat, mai presus decât toţi, cu greşeli trupeşti, curăţeşte-mă cu Dumnezeieştile ape ale rugăciunilor tale, dându-mi, Curată, mare milă.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Mieluşeaua Cuvântului cea Nespurcată, Fecioara şi Maica cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a răsărit dintr-însa fără de durere, ca o Maică plângând, a strigat: vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti vrând să mântuieşti pe om de ocara patimilor?
Sursă: doxologia.ro
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Acatistul Sfântului Ioan, 29 august... Rugăciune pentru ajutor imediat. Cea mai puternică rugăciune pentru momentele grele...