Antena Căutare

Craciunul - momentul ideal pentru a-l invata pe copil sa fie generos

In perioada Craciunului poti sa ii oferi micutului tau o lectie importanta, invatandu-l ce inseamna sa fie marinimos si ce bucurie poate aduce celor care au nevoie de gesturi de generozitate.

In ziua de astazi sunt multi copii sarmani care nu se pot bucura de sarbatoarea Craciunului cu adevarat sau care nici nu au o familie cu care sa isi petreaca aceste sarbatori.

Este trist ca multi dintre noi, cei care suntem binecuvantati cu aceste bucurii, nu realizam ca nu avem nici un merit special fata de cei necajiti si consideram ca ni se cuvine sa avem ce avem, sa fim ce suntem sau cine suntem. Uitam sa ne numaram motivele de recunostinta, desi sunt foarte multe cu adevarat.

Una din lectiile fundamentale de viata pentru copilul tau este aceea de a-l invata ca uneori este mai bine sa daruiesti decat sa primesti. Iar daca el va avea generozitatea de sti sa daruiasca, din putinul sau, orice, celor mai in nevoie (de la o vorba buna pana la un gest facut din suflet, nu neaparat numai cadouri ce depind de bani), atunci si binele facut se va intoarce spre el, sub diverse forme.

1. Da-i tu un bun exemplu. A darui vine din inima. Cand copilul te va vedea pe tine facand gesturi frumoase pentru altii, el va dori sa te imite, caci parintii sunt modelul copiilor. Copiii au tendinta, in mod firesc, sa fie preocupati asa de mult de „oare anul asta ce voi primi de Craciun?" incat nici nu realizeaza ce minunat este sentimentul de a darui, si nu doar de Sarbatori, dar cat de des se poate si in afara lor.

2. Du-ti copilul in vizita la bunici in Ajun de Craciun si cumparati-le o floare a Craciunului in drum spre ei. Lasa copilul sa fie acela care ofera cadoul si sa simta pe pielea lui ce multa bucurie va primi de la bunici pentru aceasta surpriza frumoasa. Urmareste indeaproape ca sa prinzi sclipirea din ochii celui mic in timp ce traieste toate aceste emotii frumoase.

3. Realizeaza manual mici ornamente impreuna cu copilul tau, din hartie si lipici si culori si sclipici. Apoi incurajeaza-l sa ofere cate unul fiecarei cunostinte de familie sau vecin pe care il indrageste, impreuna cu numele sau scris pe spate (fie scrie el, fie il ajuti tu, dar el sa vada ca i s-a scris numele).

4. Da-i copilului o suma decenta de bani cu care sa cumpere cate o mica atentie pentru ceilalti copii din familie (fratiori sau surioare sau verisori). Du-l la cumparaturi si indruma-l sa inteleaga exact ce suma de bani are si sa aprecieze pretul obiectelor, ca sa decida ce poate cumpara si ce nu, ca sa se incadreze in bani. Invata-l ca acei bani sunt doar pentru cumparaturile celor dragi si nu pentru el si fa cu el exercitiul de a se gandi la ce ii place micutuluii pentru care cumpara cadou, astfel incat darul oferit sa ii faca intr-adevar placere. Astfel, copilul tau va invata incet-incet arta de a face daruri gandite si din suflet.

5. Daca ai in preajma o familie mai nevoiasa pe care si copilul tau o stie, cumparati impreuna si faceti mici pachetele cu fructe, un dulce si eventual o mica atentie, daca bugetul va permite, si incurajeaza copilul sa ofere el acest cadou de Craciun celor sarmani. Acest gest il ajuta sa constientizeze ca viata lui este mai buna, sa practice si sa invete ce inseamna recunostinta pentru o soarta buna, pentru parinti care au grija cu iubire si dedicare de el dar si sa isi dezvolte empatia pentru altii.

6. Invata copilul sa pregateasca mici surprize si pentru parintii sai, facute eventual in „complicitate" cu mami pentru tati sau cu tati pentru mami, sa le impacheteze si sa le ascunda pana in Ajunul Craciunului cand el le va pune pe furis sub brad. Apoi in dimineata de Craciun priveste cu multa atentie reactia copilului. Vei vedea progrese de la an la an, vei observa cum nerabdarea de a deschide propriile cadouri se echilibreaza cu bucuria de a vedea reactia celor dragi din jur cand deschid cadourile de la el. Este cu adevarat fascinant sa vezi dragostea din inimile lor si zambetele lor pline de o fericire autentica cum numai in copilarie intalnesti.

Asa cum spune Bobby, un baietel de 5 ani:

„Dragostea este... ce se intampla de Craciun, cand te opresti din desfacut cadouri ca sa te bucuri de bucuria celorlalti."

Citeste mai multe in Sfatul Parintilor

Foto: notjustcute.com

VIDEO! Reteta: hamburger a la Nicolai... VIDEO! Reteta: Croquembouche - desert traditional francez...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x