„Părinte, eu vreau să mă căsătoresc! Dar, știți, nu mă interesează atât de mult cine va fi soțul meu, ci mă interesează mai degrabă să am copii cu el” De ce se căsătoresc unii oameni târziu și simt că viața lor personală este la pământ? Ce se întâmplă cu adevărat în viața lor:
Sunt mulți tineri singuri (necăsătoriți) în Biserică. Și fete, și băieți. Și femei, și bărbați. Aparent în țările din Occident singurătatea e și mai accentuată decât acasă, în România – deși nu sunt foarte sigur de acest lucru. Putem găsi o sumedenie de motive obiective care să justifice această situație: mulți am plecat în străinătate imediat după terminarea liceului sau a facultății, și astfel am amânat găsirea partenerului de viață; muncim sau studiem prea mult; în Biserică sunt întotdeauna mai multe femei decât bărbați; nu avem ocazii să ne cunoaștem etc. Există însă, după părerea mea, un motiv mai puternic și mai profund decât toate acestea…
Înainte de toate, vă propun să ne întrebăm fiecare: Cine este Dumnezeu pentru mine? Cum mă rog eu Lui? Dacă avem curaj să răspundem cu adevărat la aceste întrebări, o să ne dăm seamă că cei mai mulți dintre noi ne rugăm „Doamne, dă-mi, Doamne, fă-mi!”. Îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ne găsim serviciu, să luăm examene, să ne păzească în călătorii etc. Mergem în pelerinaje și dăm pomelnice pentru „sanatate și noroc în viata”. Îl tratam ca pe un sponsor care ne poate împlini nevoile sau dorințele. După toate aceste cereri din interes, când mai găsim oare timpul să (ne) întrebăm: „Doamne, dar Tu cine ești?” sau să-I spunem: „Doamne, aș vrea să Te cunosc”? Câți dintre noi venim la biserică pentru a ne întâlni cu Dumnezeu? Câți dintre noi ne așezăm la rugăciune sau ne împărtășim ca să fim „prietenii Lui adevărați”[2]? De fapt, nu prea ne interesează Cine este Dumnezeu, nu ne interesează să ne împrietenim cu Dumnezeu.[3]
Fără să ne dăm seama, relația noastră cu Dumnezeu ne modelează relațiile cu ceilalți oameni. Dacă nu mă interesează cu adevărat Persoana[4] lui Dumnezeu, atunci nici persoana omului de lângă mine nu mă interesează cu adevărat. Dacă pentru mine Dumnezeu este doar Cel care-mi împlinește nevoile, atunci aștept și de la ceilalți să-mi împlinească nevoile. Iar acest fel de a-i privi pe cei de lângă noi e un obstacol major în calea formării de prietenii adevărate, de la persoană la persoană, care să poată duce mai apoi la o relație solidă și la căsătorie.
Câteva situații concrete la care am fost martor sau pe care mi le-au povestit prietenii: o femeie este curtată de un bărbat în vederea căsătoriei pentru că „a venit vremea” și „are și el nevoie de cineva care să-i gătească o mâncare calda”; un absolvent de teologie umblă după o anumită fată pentru că trebuie să fie însurat, ca să fie hirotonit. Din ce mi-au spus câteva prietene de-ale mele, o femeie pusă în aceste situații simte că bărbatul nu e interesat de ea, ca persoană, ci de „avantajele” pe care poate să i le aducă. Și atunci fuge de el.
La fel, atunci când o femeie „ii face ochi dulci” unui bărbat pentru că știe ce el are bani sau pentru că vrea să fie mamă și caută un bărbat care să fie tată pentru copiii ei, bărbatul se simte ca un instrument și se îndepărtează.
Unii suntem mai „profunzi”, mai romantici, ne căutăm „jumătatea”[5] și credem că o „mare iubire” ne-ar vindeca de toate tristețile și depresiile noastre. În urmă cu câțiva ani buni credeam și eu tot la fel și așteptam să găsesc fata care să mă „implineasca”. Și, culmea! (mi se părea mie), când începeam să dau de înțeles acest lucru, toate fetele băteau în retragere. Iar eu mă întristam și mă plângeam că „fetele din ziua de azi nu mai caută dragostea adevărată”. Acum, când stau și mă gândesc, cred că atitudinea lor era firească: eu ceream prea mult de la ele, le ceream să mă vindec de singurătate. „De câte ori plângem așa, după câte o Măriuca, după un Ionel, de ce plângem, de fapt? Nu după Ionel, că nici nu l-am vazut… Saracu’ Ionel, nici măcar nu era Ionel, era doar o oglindă în care noi ne proiectam nevoia de dragoste, nevoia de a nu fi singuri”[6].
Din fericire, am întâlnit un Părinte care m-a ajutat să înțeleg că niciun om de pe acest pământ nu-mi poate împlini această nevoie de dragoste, că fiecare om are în el o sete de iubire pe care o poate împlini numai Dumnezeu, Care este iubire (1, În. 4, 8). „Indrazneste și cere de la Dumnezeu să-ți dea puterea să te bucuri în fiecare zi. Nu poți amâna bucuria până ce vei realiza nu știu ce, până ce vei avea o familie, o casă a ta, căci tot amânând-o e posibil să nu mai ai puterea să te bucur deloc!”[7]. Am auzit mai târziu o maică răspunzând unei tinere: „Daca ești nefericită necăsătorită, vei fi nefericită și căsătorită. Bucuria nu ține de căsătorie sau necăsătorie, ci ține de viața cu Hristos sau fără Hristos”[8].
Poate că pare „răsuflat” că tot la Hristos am ajuns. Dar nu cred că există altă cale. El Însuși ne-a spus: „Fără Mine nu puteți face nimic” (În. 15, 5). Și tot El ne-a încredințat: „Căutati mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33). Cred că eroarea noastră e că ne concentrăm pe „toate celelalte”. Când dorința noastră va fi mai degrabă pentru Dăruitor decât pentru darurile care vin de la El, atunci cred ca ceva esențial se va „aseza” în noi și vom reuși să-i vedem altfel și pe oamenii de lângă noi. Să-i vedem pur și simplu pentru ceea ce sunt, și nu pentru ceea ce ne-ar putea oferi. Și cred că astfel ne-am deschide către „adaugarea” „tuturor celorlalte” de care avem nevoie. Poate nu vom găsi acea „fericire” plină de senzațional și „romantism virusat” pe care o vedem prin filme, dar cred că vom trăi o bucurie reală, palpabilă. Cu Hristos”.
[1] – Verbul „a reuși” nu se referă aici la un succes sau la o realizare. „Nu reușim să…” exprimă o neputință.
[2] – Așa cum spunem în rugăciunea a șaptea dinainte de Împărtășanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog.
[3] – În ciuda faptului că Domnul Însuși ne cheamă să fim prietenii Săi: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, căci sluga nu știe ce face stăpânul , ci v-am numit pe voi prieteni, pentru toate am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (. 15, 14-15)
[4] – , bine spus, Persoanele Sfintei Treimi
[5] – Această idee de căutare a „jumătății” este o concepție păgână (o descriere ei apare la Platon), care, din păcate, devenit foarte populară și printre creștini. Teologia ortodoxă, însă, mărturisește că fiecare om este creat integru (întreg), după chipul lui Dumnezeu, cu potențialul la comuniunea cu Dumnezeu.În Taina Cununiei nu se unesc două jumătăți, ci două persoane complete, scopul acestei uniri fiind „stimularea reciprocă pentru mântuire”, cum spunea părintele Arsenie Papacioc
[6] – Maica Siluana Vlad, „Deschide Cerul cu lucrul mărunt”, Ed. Doxologia, Iasi, 2013, p. 133
[7] – „O descoperire: Mănăstirea de la Cantauque”, Apostolia, nr. 24, martie 2008.
[8] – Maica Siluana Vlad, unul din răspunsurile la întrebările tinerilor la Congresul Nepsis, 25 septembrie 2010, Roma.
[9] – „Romantism virusat”, Apostolia, nr. 7, octombrie 2008
Revista APOSTOLIA, nr.70-71, Ian.-feb. 2014/ Bogdan Grecu, De ce nu reusim[1] sa ne casatorim?
Sursa: corortodox.blogspot.com
3 Produse din vată minerală utile pentru locuință... Calendar ortodox 29 ianuarie. Aducerea moaştelor Sfântului Ignatie Teoforul...
