Antena Căutare

Intrarea Maicii Domnului în Biserică 21 noiembrie. Obiceiul care te scapă de boli

Calendar ortodox. Intrarea Maicii Domnului in Biserica 21 noiembrie. Este cruce rosie in calendra si dezlegare la peste. Afla ce obicei te scapa de boli si ce trebuie sa faci in aceasta zi de saraătoare.

Calendar ortodox. Intrarea Maicii Domnului în Biserică 21 noiembrie. Este cruce roșie în calendra și dezlegare la pește. Află ce obicei te scapă de boli și ce trebuie să faci în această zi de sărbătoare.

Sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică este asociată cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Ca și tradiție, în ziua de 21 noiembrie, credincioșii trebuie aibă candela aprinsă în casă, iar focul să ardă în cămin toată noaptea, pentru ca în viaţa copiilor din fiecare familie să vină norocul.

Calendar ortodox. Intrarea Maicii Domnului în Biserică

În popor, este considerată o zi magică. Se fac previziuni importante referitoare la oameni şi la vreme. Astfel, conform tradiţiei populare, dacă ziua Intrării Maicii Domnului va fi înnorată, peste an vor fi epidemii. Dacă va ninge, vom avea parte de o iarnă grea. Atunci când în ziua praznicului este soare se spune că va urma o vară secetoasă.

Calendar ortodox. Intrarea Maicii Domnului în Biserică, obiceiul care te scapă de boli

În această zi credincioșii țin post și au dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox. Un obicei din bătrâni spune că, pentru a scăpa de boli, pe 21 noiembrie trebuie să pui la Icoana Maicii Domnului un vas cu apă proaspătă. Lângă vas se așează o lumânare aprinsă. Cei care își doresc să se vindece de boli, trebuie să bea în fiecare dimineață pe stomacul gol, câte un pahar din această apă sfințită în ziua Intrării Maicii Domnului În Biserică.

Această sărbătoare este una foarte importantă pentru creștini și în jurul zilei de 21 noiembrie s-au format mai multe obiceiuri și tradiții. Află AICI care sunt obiceiurile, ritualurile și tradițiile sărbătorii Intrării Maicii Domnului ăn Biserică.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Cea mai puternică rugăciune de ajutor către Maica Domnului

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Intrarea Maicii Domnului în Biserică 21 noiembrie. Ți se împlinește cea mai mare dorință... Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie. Cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x