Antena Căutare

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, grabnic ajutător și dătător de liniște

În ziua de 28 ianuarie, calendarele creștine îl pomenesc pe Sfântul și Cuviosul Efrem Sirul. El fost din tinereţe un îndrumător duhovnicesc neîntrecut și este grabnic ajutător în îndeplinirea dorințelor..

Sfântul Efrem a fost împotriva agoniselii averilor lumești, despre care spunea, “Nici vreo avere pe pământ n-am câştigat, fiindcă am ascultat pe Bunul Împărat, care în Evangheliile ucenicilor Săi porunceşte: 'Nimic pe pământ să nu câştigaţi'. De aceea, nu am avut nici un lucru cu patimă de acest fel".
Despre Sfânt se spune că: nu a avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici argint, nici aur.

Iată Rugăcunea Sfântului Efrem Sirul, care poate fi rostită în orice zi, dar în special astăzi, când este sărbătorit.

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele.


sursa:
doxologia.ro

Articolul continuă după reclamă
Cu ce și cum se curăță încălțămintea New Balance... Sfinții Trei Ierarhi, 30 ianuarie. Obiceiuri și tradiții: ziua în care afli cine îți este ursitul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 4, episodul 6, 19 septembrie 2024. Alice îl ucide pe Laur și îi cere ajutorul lui Răzvan: „Ce ai făcut?!”
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 4, episodul 6, 19 septembrie 2024. Alice îl ucide pe Laur și îi cere ajutorul lui Răzvan: „Ce ai făcut?!” Joi, 19.09.2024, 23:04
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x