Antena Căutare

Tradiții de Paște. Ce se pune în coșul pentru nași

Tradiții de Paște. Ce se pune în coșul pentru nași. Află din articolul a1.ro, ce vor pune finii în coșul pentru nași, potrivit tradiției din România. Cu acest coș, finii vor merge în vizita la nași, de Paște 2019

Tradiții de Paște. Ce se pune în coșul pentru nași. Află din articolul a1.ro, ce vor pune finii în coșul pentru nași, potrivit tradiției din România. Cu acest coș, finii vor merge în vizita la nași, de Paște 2019

Paștele semnifică Învierea Mântuitorului, primind cu sufletele deschise această mare sărbătoare creștină. Lumina Învierii și speranța ne înfloresc în suflete, devenind mai buni și mai smeriți. De Paște, întreaga familie se reunește la masă, gustând din bucatele tradiționale delicioase pregătite cu grijă de către gospodine.

După ce se stă la masa în familie, finii merg cu plocon la nași, sărbătorind împreună această sfântă zi. Astfel, gospodinele pregătesc un coş cu bunătăţi pentru a-l duce părinţilor spirituali. În funcţie de „pretenţiile“ naşilor, cadourilor pentru sărbătoarea Învierii Domnului pot fi tradiţionale şi mai puţin costisitoare sau speciale.

Ce se pune în coșul pentru nași

Articolul continuă după reclamă

Tradiții de Paște. Ce se pune în coșul pentru nași

Tradiția ne învață că de Paști finii trebuie să meargă acasă la naşi, părinţii lor spirituali, pentru a petrece împreună şi a ciocni ouă încondeiate. Aceştia pot aduce naşilor un coş umplut cu bunătăţi din care nu trebuie să lipsească o găină, o sticlă de vin, tortul, cozonacul şi ouăle roşii. În aceste vremuri când timpul liber este foarte limitat, gospodinele moderne se pot aproviziona chiar de la magazin cu cele necesare.

Dacă nu a fost suficient timp pentru a găti toate acestea, finii pot cumpăra produsele gata preparate din supermarketuri la prețuri accesibile și cu un minim de efort. Mai mult decât atât, există suepermarketuri care vând coșulețe de Paște frumos aranjate și foarte bogate. Pentru copii nașilor, puteți opta pentru un coșuleț mic cu dulciuri de Paște ce include iepurași și ouă de ciocolată.

Nașii cu siguranță vor fi încântați să primească un asemenea coș cu bunătăți din partea finilor lor, apreciind foarte mult gestul.

Citește și:

-Când se prepară pasca, drobul și cozonacii de Paște. Rețete delicioase

-Cât costă Masa de Paște 2019. La ce preț poți găsi carnea de miel, cozonacul și ouăle

-Program mall-uri și hipermarket-uri de Paște 2019. Unde este deschis în ziua de Paște

Sursă foto: pexels.com

Joia Mare, scoaterea Sfintei Cruci. Ce să faci pentru sănătate și noroc... Cum vopsești ouăle de Paște în mod natural...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum alegi o firmă de mutări potrivită pentru relocarea ta
(P) Cum alegi o firmă de mutări potrivită pentru relocarea ta
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Pantofii sport care au rezistat tuturor tendintelor - si de ce nu pleaca nicaieri
(P) Pantofii sport care au rezistat tuturor tendintelor - si de ce nu pleaca nicaieri
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor Redactia.ro
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală:
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: "Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani" Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x