Antena Căutare

Când se prepară pasca, drobul și cozonacii de Paște. Rețete delicioase

Când se prepară pasca, drobul și cozonacii de Paște. 3 rețete delicioase pe care să le încerci și tu în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare, cele două zile pe care le au la dispoziție gospodinele pentru a pregăti copturile de Paște, friptura și drobul de miel.

Galerie
cand se prepara drobul, cozonacii, pasca

Când se prepară pasca, drobul și cozonacii de Paște. 3 rețete delicioase pe care să le încerci și tu în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare, cele două zile pe care le au la dispoziție gospodinele pentru a pregăti copturile de Paște, friptura și drobul de miel.

Paștele pică peste două zile, așadar, ultimele pregătiri pentru masa și curățenia de Paști trebuie finalizate. Dacă Joia Mare este dedicată, în principal, vopsirii ouălor și curățeniei casei, Sâmbăta Mare este ziua în care toate bunătățile pentru masa de Paște sunt gata. Tradiția spune că în Sâmbăta Mare se sacrifică mielul, iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale: drobul și friptura de miel. Tot în Sâmbăta Mare se pregătesc și copturile: pasca și cozonacii. În plus, seara se aleg hainele curate pentru prima zi de Paște.

Paște 2019. Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri în Joia Mare

DIn punct de vedere religios, Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paştelui şi ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului. Credincioşii se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru ca seara să ia parte la slujba de Înviere. Sâmbăta cea Mare este ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad şi cheamă la înviere întreaga umanitate. De aceea, se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini.

Articolul continuă după reclamă

În seara din Sâmbăta Mare se ia Lumina Învierii

În seara Marii Sâmbete, credincioșii pornesc în tăcere către biserică. Pe drum se vorbește în șoaptă, iar la biserică se ascultă predica. La miezul nopții se ia lumina: preotul îi cheamă pe credincioși spunând: ”veniți de luați Lumina!”. Credincioșii transmit, mai departe, lumina, până când toți din biserică au lumânările aprinse. Lumina va fi dusă apoi de credincioși la cimitir, așezând-o la căpătâiul morților, în amintirea cărora se dă de pomană în ziua Învierii, dar și de Paștele Morților, cu o săptămână după.

Pasca de Paște. Rețetă și simbol

Tradiționala pască are un rol deosebit de important pentru masa de Paști. Din punct de vedere simbolic, pasca este acea pâine binecuvântată care ne aduce aminte de mana din pustiu, pe care Dumnezeu le-a trimis-o israeliților ca să se hrănească, în cei 40 de ani cât au pribegit fără resurse. Așadar, pasca ne amintește de grija pe care Dumnezeu le-o poartă muritorilor, în fiecare clipă. O bună rețetă de pască tradițională pe care v-o recomandăm este următoarea:

Când se prepară pasca, drobul și cozonacii de Paște. Rețete delicioase

Ingrediente

1 kg Brânză de vaci
6 Ouă
220 grame de Zahăr
6 linguri de Făină
6 linguri de Amidon
1 plic de Praf de copt
1 linguriță de Esență de vanilie
1 linguriță Esență de lămâie
150 grame de Stafide
20 grame de Ornamente pentru prăjituri

Mod de preparare

Se amestecă într-un bol brânza de vaci, 200 g zahăr pudră și 6 gălbenușuri, până se omogenizează compoziția. Se adaugă esența de vanilie, esența de lămâie, se mixează și se încorporează treptat făina, amidonul și praful de copt. Bateți într-un alt bol, albușurile, până devin o spumă densă.

Se adaugă apoi adăugați albușurile bătute peste amestecul de brânză și se amestecă lent cu o spatulă. Se adaugă apoi stafidele și se încorporează lent. Se toară alatual într-o tavă detașabilă (diametru 26 cm) unsă în prelabil cu unt și se bagă la cuptorul preîncălzit la temperatura de 180˚C, timp de 50 de minute. Presărați pasca cu zahăr pudră și ornamente pentru prăjituri.

Rețetă de cozonac pufos de Paște, cu cacao și nucă

– 2 kg făină
– 9 ouă
– 250 g unt
– 500 ml lapte
– 50 g drojdie de calitate
– 500 g zahăr
– esență de vanilie și portocale
– 5 g sare
– coajă de la o lămîie
– 100 g ulei
– umplutură de cacao și nuca

Când se prepară pasca, drobul și cozonacii de Paște. Rețete delicioase

Etapa 1: Se prepară maiaua din circa 3 linguri făînă care se pun într-un castron și se opăresc cu jumătate din cantitatea de lapte fierbinte și se bate până devine o pastă moale că o alifie.

Etapa 2: Peste acest amestec se sfarmă drojdia și se pune la crescut la loc cald ferit de curenți de aer rece.

Etapa 3: Între timp, se bat ouăle întregi cu restul de lapte și se adaugă esențele. Când maiaua a crescut, se adaugă peste făina, se toarnă compoziția de ouă cu lapte, iar apoi punem untul topit, coaja de lămâie și portocală.

Etapa 4: Acest amestec se frământă bine 35-45 de minute neîntrerupt. Din când în când, la frămîntat se ung mâinile cu ulei și se continuă procesul până când coca face bășici. Aluatul rezultat nu trebuie să fie tare ci mai mult moale. De aceea, dacă are aspect vârtos, se mai adaugă ulei și se continuă framântatul.

Etapa 5: Aluatul frământat se acoperă cu un șervet curat și gros, se pune la căldură și se lasă să crească. Când coca a crescut bine, se iau pe rând bucăți, se întind puțin, se presară umplutură și apoi se rulează, după care se pune în tavi speciale de cozonac, lungi și înalte, pregătite în prealabil cu hârtie înaltă unsă cu unt.

Etapa 6: Se unge cozonacul cu gălbenuș amestecat cu ulei ca o maioneză și se presară cu zahăr pentru aspect. Coptul nu ar trebui să dureze mai mult de 60 de minute.

Rețetă de drob de miel

Drobul de miel este un preparat culinar tradițional, fiind una dintre mâncărurile din miel nelipsite de la masa de Paște. Iată cum să pregătești drobul de miel:

Ingrediente

2 kg organe de miel

8 ouă mari

ceapă verde din belșug

codițe de usturoi verde- vreo 4 legaturi de usturoi

pătrunjel proaspăt

mărar proaspat

sare, piper, ulei, pesmet

Când se prepară pasca, drobul și cozonacii de Paște. Rețete delicioase

Mod de preparare drob de miel

În prepararea drobului de miel, trebuie să fie respectate anumiți pași care implică felul în care curățăm carnea.

Mai întâi, curățăm organele de miel cu grijă. Ficatul îl tăiem în bucățele mai mici, rinichii îi spintecam în două, plămânii îi tăiem în bucățele mai mici și îi înțepăm cu furculița, inima o tăiem în două și o curățăm de sângele aflat în interior. Organele se spală bine, după care se pun la fiert cu apă și sare, având grijă să amesecăm des în oala în care le fierbem.

Când acestea s-au fiert, se scot și se lasă la răcit, după care se toacă mărunt, în formă de cubulețe.

Se toacă și verdeața, se bat ouăle într-un vas separat, după care se adaugă în compoziția de organe tocate.

Se adaugă sare și piper după gust, după care se amestecă totul până devine o compoziție omogenă. Drobul de miel se dă la copt, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, unde se lasă aproximativ o oră. Se scoate din cuptor și se lasă la răcit. Pentru cei care nu consumă carne de miel, există și varianta drobului de pui, de curcan sau de porc.

Citește și:

Rețete cu carne de miel. O colecție de rețete din care o puteți alege pe cea preferată.

sursa foto: ortodoxia.rol, infoziare

Ce nu trebuie să faci sub nicio formă în Joia Mare! Trucul prin care fetele își pot visa ursitul... Tragedie imensă în Joia Mare! Elevul olimpic care a căzut de la etajul al patrulea a murit...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bucureștiul trece pe consum redus de curent electric! Cele 25 de măsuri anunțate de Primăria Capitalei. Se vor aplica seara
Bucureștiul trece pe consum redus de curent electric! Cele 25 de măsuri anunțate de Primăria Capitalei. Se vor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Care sunt cele mai importante analize pentru sănătatea digestivă, potrivit specialiștilor Clinica Sante
(P) Care sunt cele mai importante analize pentru sănătatea digestivă, potrivit specialiștilor Clinica Sante
Mario Cimarro și modelul Bronislava Gregušová s-au despărțit. Cei doi au un copil împreună
Mario Cimarro și modelul Bronislava Gregušová s-au despărțit. Cei doi au un copil împreună Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Andreea Frățilă a vorbit o oră la telefon cu Cătălin Cazacu. Andrei Ștefănescu i-a dat de gol. Cum a reacționat prezentatoarea
Andreea Frățilă a vorbit o oră la telefon cu Cătălin Cazacu. Andrei Ștefănescu i-a dat de gol. Cum a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Organizația Mondială de Meteorogie anunță valuri de căldură extremă pe toată Planeta, până în noiembrie
Organizația Mondială de Meteorogie anunță valuri de căldură extremă pe toată Planeta, până în noiembrie Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani 
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani  Jurnalul
Decizia prințului Harry care a surprins pe toată lumea: Ce le-a cerut fratelui său și lui Kate pentru Jocurile Invictus 2027
Decizia prințului Harry care a surprins pe toată lumea: Ce le-a cerut fratelui său și lui Kate pentru Jocurile... Kudika
Ce să pui în portofel în august ca să nu rămâi fără bani. Tradiția veche pe care mulți români o respectă și astăzi
Ce să pui în portofel în august ca să nu rămâi fără bani. Tradiția veche pe care mulți români o respectă... Redactia.ro
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x