Antena Căutare

Atenționări în privința metalelor grele din alimentele consumate zilnic. Ce avertizează medicii

S-au descoperit metale grele în alimentele pe care le consumăm zi de zi. Iată ce precizează specialiștii.

Atenționări în privința metalelor grele din alimentele consumate zilnic. | Shutterstock

Alimentele pe care le consumăm zilnic, făcând parte din meniul cotidian, ascund un pericol real.

Citește și: Care sunt alimentele care se vor scumpi de la 1 iulie 2025. Lista alimentelor fără plafonare

Ce avertizează medicii în privința unor alimente comune

În spatele alimentelor aparent inofensive precum pâinea, cerealele sau cartofii, se ascunde un pericol real pentru sănătatea populaţiei: cadmiul, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Un grup de medici francezi trage un semnal de alarmă privind expunerea alarmantă a copiilor la acest metal greu cancerigen, prezent în sol şi absorbit de culturi prin îngrăşăminte fosfatice.

Citește și: Guvernul a decis! Până când a fost prelungită plafonarea pentru alimente de bază și care sunt produsele fără alt adaos comercial

Apelul medicilor vizează deopotrivă autorităţile şi profesioniştii din sănătate, în faţa unei contaminări silenţioase cu efecte devastatoare în timp.

Populaţia este cel mai adesea expusă la cadmiu, un metal greu, utilizat în îngrăşămintele granulate fosfatice, prin alimentaţie. Medicii francezi avertizează asupra riscurilor pentru sănătate legate de acest metal greu toxic, găsit în alimente de bază precum pâinea, pastele, cerealele şi cartofii.

Citește și: Cum recunoaștem un pepene copt. Ce trebuie să facem când vrem să-l cumpărăm din supermarket sau de la piață

Cadmiul, care provoacă cancer la om, se găseşte în mod natural în sol şi este utilizat în îngrăşămintele fosfatice, ceea ce înseamnă că este introdus în lanţul alimentar prin culturile agricole.

Alimentele reprezintă principala sursă de expunere pentru majoritatea oamenilor, deşi şi ţigările conţin cadmiu.

În prezent, asociaţia franceză a profesioniştilor din domeniul medical (URPS) afirmă că există o „explozie a contaminării la copiii mici” din cauza dietei acestora, cu potenţiale consecinţe asupra sănătăţii pe măsură ce aceştia cresc.

Citește și: Ce să faci cu pâinea veche, 6 rețete pentru a combate risipa alimentară

„Metalul este considerat unul dintre cele mai toxice care există”, se arată într-o scrisoare a medicilor adresată guvernului francez, luna aceasta.

Cadmiul a fost asociat cu cancerul pancreatic, pulmonar, de prostată şi renal, precum şi cu boli de inimă, probleme de fertilitate, afectarea rinichilor, tulburări neurologice şi ale oaselor.

Potrivit agenţiei franceze pentru siguranţa alimentară şi de mediu (ANSES), 0,6% din dietele adulţilor conţin un nivel prea ridicat de cadmiu. Însă acest procent ajunge la 14% în cazul copiilor cu vârste între 3 şi 17 ani şi până la 36% în cazul copiilor sub trei ani.

Franţa este departe de a fi ţara cea mai afectată. Între 2000 şi 2022, Italia a raportat cele mai multe alerte privind contaminarea cu cadmiu în Uniunea Europeană (UE), urmată de Spania, Germania, Franţa şi Polonia, potrivit unui studiu din 2023.

Citește și: Top 6 alimente bogate în probiotice. Ce să mănânci în fiecare zi pentru un organism sănătos

Un alt studiu, din 2024, privind nivelurile de cadmiu din solurile UE a constatat concentraţii mai ridicate de cadmiu în stratul superficial al solului din Polonia, Irlanda, Finlanda şi Suedia.

UE a interzis îngrăşămintele fosfatice care conţin mai mult de 60 mg/kg de cadmiu, iar mai multe ţări au stabilit limite şi mai stricte.

Însă Franţa, care este principalul consumator de îngrăşăminte fosfatice din UE, nu a luat măsuri pentru a reduce şi mai mult limitele de cadmiu, în ciuda avertismentelor cercetătorilor că plafonul de 60 mg/kg impus de UE nu este suficient.

Citește și: Alimente bogate în histamină. Tabel cu alimente interzise celor care au intoleranță la histamină

Grupul de medici a cerut guvernului francez să lanseze campanii de conştientizare, să modifice meniurile şcolare pentru copii, să promoveze alimentele organice, care conţin mai puţin cadmiu, şi să monitorizeze nivelurile de expunere în rândul pacienţilor cu risc.

Medicii au declarat că este esenţial ca aceste măsuri să fie luate cât mai repede pentru a reduce expunerea la cadmiu, deoarece ar putea trece ani sau chiar decenii până când efectele asupra populaţiei vor fi pe deplin resimţite.

Metalul „persistă şi se acumulează în organism de-a lungul anilor”, se arată în scrisoarea medicilor francezi.

În 2025, Uniunea Europeană a notificat Franţa că nivelurile de cadmiu din făina integrală ecologică reprezintă un risc „serios”.

(P) Cinci simptome care ar trebui să te trimită la medic dacă nu trec... Care este legătura dintre calitatea somnului și rata de succes FIV...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Virusul Shamonda s-a transmis de la animale la om pentru prima dată. Un bărbat a murit. Ce se știe despre simptome
Virusul Shamonda s-a transmis de la animale la om pentru prima dată. Un bărbat a murit. Ce se știe despre simptome
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Implant dentar imediat după extracție sau după vindecare? Cum se stabilește varianta potrivită
(P) Implant dentar imediat după extracție sau după vindecare? Cum se stabilește varianta potrivită
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x