Antena Căutare

Horoscopul șefului. Află care sunt cei mai buni șefi din lume, în funcție de zodie

Horsocpul sefilor. Afla care sunt punctele tari si punctele slabe ale acestor sefi. Ei sunt considerati cei mai buni lideri ai zodiacului.

Horsocpul șefilor. Află care sunt punctele tari și punctele slabe ale acestor șefi. Ei sunt considerați cei mai buni lideri ai zodiacului.

Șeful Leu

Leul e unul dintre liderii desăvârșiți ai zodiacului, astfel că se simte excelent în postura de șef. Are un talent nativ de a conduce oamenii și de a-i face să se mobilizeze pntru un obiectiv astfel că, de obicei, firmele conduse de Lei merg bine.

Șeful Leu are, de multe ori, o latură de copil și se simte excelent atunci când poate să o manifeste. De exemplu, e genul de șef care poate să își decoreze peretele biroului cu o țintă de darts, în care aruncă din când în când cu săgeți. Angajați i care vor să intre pe sub pielea lui pot să învețe sportul care îi place mai mult, să îl provoace la un joc și să aibă grijă să piardă, așa cum se cuvine în fața unui șef.

Șeful Scorpion

Capabil să se autodepășească atunci când are un scop bine determinat, șeful Scorpion cere același lucru de la angajații săi. Nu acceptă delăsarea sau neimplicarea în sarcinile de serviciu, ci ține ca fiecare subalternat să se implice personal, să arate că ține cu adevărat la reușita a ceea ce face. Dacă lucrurile nu stau așa, înțelegerea cu un sef Scorpion devine aproape imposibilă. În schimb, dacă îi dovediți că vă pasă cu adevărat, veți fi răsplătit regește, chiar peste așteptări. Șeful Scorpion e adeptul principiului creștin conform căruia neplata lucrătorului este un păcat de moarte.

Nu îi place să fie criticat, dar nici lăudat excesiv. Se bucură atunci când ideile sale sunt adoptate și dau efectele scontate, însă nu face mare caz din acest lucru. I se pare natural, firesc, să vină mereu cu cele mai bune sugestii. Din acest puynct de vedere, îșio asumă deplin responsabilitățile care decurg din ocuparea unei funcții de conducere.

Indiferent dacă e bărbat sau femeie, îi place să existe o tensiune sexuală în firma pe care o conduce. Femeile bine aranjate, bărbații care nu sunt neglijenți cu propriul aspect vor fi apreciați de un sef Scorpion. Poate că nu va ajunge niciodată să aibă o relație cu un angajat, dar îi place să dea impresia că acest lucru e posibil oricând. și, mai ales, îi place să se simtă dorit și admirat.

Șeful Săgetător

Șeful Sagetator e un intelectual care stăpânește perfect domeniul în care își desfășoară activitatea. Are două-trei facultăți, un masterat, un doctorat și câteva stagii de pregătire în străinătate. A citit tot, a călătorit peste tot și a văzut tot ceea ce contează în domeniul său de interes. Din acest punct de vedere, își depășește orice angajat și va savura în permanență superioritatea pe care i-o oferă propria cunoaștere.

Un șef Sagetator își fixează mereu obiective extrem de îndrăznețe, iar așteptările sale de la subordonați sunt foarte mari. Din cauză că cere prea mult, ajunge să trăiască într-o stare de perpetuă dezamăgire față de lipsa de performanțe a angajaților săi.

Adept al călătoriilor, va căuta cât mai frecvent prilejul de a merge la un congres, conferință, workshop. Astfel, uneori se întâmplă să se scurgă perioade îndelungate de timp fără ca cineva să îl vadă pe la birou.

Sursă:clubmistic.ro

Află ce te aşteaptă în viaţă în funcţie de luna în care te-ai născut! Aceşti nativi ar face orice pentru o relaţie de lu... Cei mai mari și abili mincinoși din zodiac. Acești nativi te mint uitându-se în ochii tăi, fără să aibă mustrări de conș...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x