Antena Căutare

Teodor Corban, interpretul primarului din Mangalița: “Filmam câte 12 ore pe zi. A fost un fel de militărie”

Actorul Teodor Corban, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor descoperi, în curând, în rolul primarului Stelian Manole din serialul Mangalița, spune că munca pentru această producție a fost una extenuantă, dar frumoasă.

Actorul Teodor Corban, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor descoperi, în curând, în rolul primarului Stelian Manole din serialul Mangalița, spune că munca pentru această producție a fost una extenuantă, dar frumoasă.

S-a lucrat câte 12 ore pe zi, timp de două luni și jumătate, plus alte trei ore pe drum, dus-întors de la București la Bolintin Vale, localitatea în care s-a filmat serialul. Uneori, în week-end mergeam la Iași, pentru că aveam de jucat pe scena Teatrului “Vasile Alecsandri”, eu și colegul Ticu Pușcașu (n.n. interpretul rolului Corneliu), În toată perioada asta a fost un fel de antrenament, de militărie. Dar echipa a fost tânără și toți au lucrat cu bucurie, pentru că miza era importantă și ne-a ținut în viață. Ne-a plăcut să lucrăm la Mangalița, e un serial haios și cu un text scris cu mult umor, peste multe alte produse actuale de televiziune”, spune Teo Corban.

Teodor Corban, interpretul primarului din Mangalița:  “Filmam câte 12 ore pe zi. A fost un fel de militărie”

Domnul Stelu, jucat de Teodor Corban, este prototipul primarului corupt. “Stelian Manole se comportă la primărie ca pe moșia lui. A fost ales primar imediat după Revoluție și a rămas în această funcție până în zilele noastre. Acum vrea să fie reales și să intre în Cartea Recordurilor ca cel mai longeviv primar. Are aici o rețea de oameni pe care îi șantajează și îi foloseste după bunul său plac”, spune acesta.

Articolul continuă după reclamă

Lui Stelian Manole îi place să fie șef, să domine, să fie adulat. “Este un om vicios, îi plac femeile, distracția și îi place să facă bani din orice. Viața lui e ghidată în funcție de nevoia de bani, vrea mai mulți prin orice mijloace și nu are nimic ortodox în a-i face. Pe alegători îi momește cu celebra sacoșă cu ulei și zahăr, iar a doua zi nu-l mai interesează de ei. Angajații sunt aleși pe bază de amantlâc, rudenie, cumetrie. Sunt toți niște intriganți, niște căpușe, iar Stelu domină ca un păianjen tot peisajul. Oamenii vor regăsi în serial ceea ce întâlnesc în realitate. Pe lângă umor, sper ca serialul să aibă impact și ca satiră”, adaugă Teo Corban.

Teodor Corban, interpretul primarului din Mangalița:  “Filmam câte 12 ore pe zi. A fost un fel de militărie”

Actorul mărturisește că nu are nimic din tipologia personajului pe care-l joacă. “Însă atitudinea mea de șef în acest rol se răsfrângea și asupra celor din echipă care măturau, de pildă, și care mă salutau ceremonios, în pauzele de filmare, cu Să trăiți, domn primar!””, își amintește actorul.

Mangalița este o localitate fictivă, situată undeva în provincie. Deseori e confundată cu orașul Mangalia, motiv pentru care, anual, minimum 10 turiști străini descoperă că au ajuns în locul greșit. Cea mai gravă confuzie a fost livrarea unui lot de 45 de hidrobiciclete și o banana gonflabilã în condițiile în care cea mai apropiată apă curgătoare sau stătătoare e la 60 de kilometri în orice direcție. Pe vremea lui Ceaușescu orașul era ținut în viață de o așa-zisă fabrică de produse pe bază de carne de porc, în realitate o fabrică de salam și produse din soia. În prezent, orașul trece printr-o criză fără precedent. Închiderea fabricii de soia în urma unei privatizări catastrofale în anii ´90 a lăsat foarte mulți oameni fără locuri de muncă. Foarte mulți locuitori au plecat în străinătate. Cei rămași se descurcă cum pot.

Ce încearcă să facă primarul Stelian Manole ca să fie reales în fruntea urbei, telespectatorii vor afla, în curând, la Antena 1, în serialul de comedie Mangalița.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Sâmbătă, ultimul episod al acestui sezon! Primarul din Mangalița le declară război „infractorilor cu aripi”, iar popa Eugen învață să facă exorcizări
Sâmbătă, ultimul episod al acestui sezon! Primarul din Mangalița le declară război „infractorilor cu...
Sfaturi pentru a curăța mobila mată. Ce arată specialiștii în acest sens
Sfaturi pentru a curăța mobila mată. Ce arată specialiștii în acest sens Catine.ro
Emblema orașului Mangalița, porcușorul Steluțu, dispare, iar manelistul Bebe vrea să devină tătic
Emblema orașului Mangalița, porcușorul Steluțu, dispare, iar manelistul Bebe vrea să devină tătic
Burak Özçivit și Fahriye Evcen au petrecut timp de calitate alături de copii. Cum s-au fotografiat actorii celebri
Burak Özçivit și Fahriye Evcen au petrecut timp de calitate alături de copii. Cum s-au fotografiat actorii celebri Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bacalaureat la clasa a VIII-a. Un inginer din Sibiu, pasionat de matematică, pregătește elevi de școală generală pentru Bac-ul de la anul. Copiii, testați ca la un examen adevărat: „Țintim nota 9!”
Bacalaureat la clasa a VIII-a. Un inginer din Sibiu, pasionat de matematică, pregătește elevi de școală... Libertatea.ro
Cât de mult va avea România de suferit după plecarea Lukoil și cum vom compensa lipsa carburanților rusești
Cât de mult va avea România de suferit după plecarea Lukoil și cum vom compensa lipsa carburanților... Ziare.com
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, înconjurată de lux şi opulenţă. Unde s-a putut fotografia Ioana
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, înconjurată de lux şi opulenţă. Unde s-a putut fotografia Ioana AntenaSport
Romina Gingașu s-a întors pe băncile facultății. La ce universitate de top studiază soția miliardarului Piero Ferrari: „Următorul pas în carieră”
Romina Gingașu s-a întors pe băncile facultății. La ce universitate de top studiază soția miliardarului Piero... Elle
Cine sunt părinții fetiței în vârstă de 2 ani care a murit pe scaunul stomatologului. Andrei și soția lui mai au un băiețel
Cine sunt părinții fetiței în vârstă de 2 ani care a murit pe scaunul stomatologului. Andrei și soția lui mai... Spynews.ro
Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea! Cum a putut diva să iasă dintr-un hotel bucureștean – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea! Cum a putut diva să iasă dintr-un hotel bucureștean – GALERIE... BZI
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a președintelui
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pui cu legume în stil asiatic. Rețetă preparată la wok
Pui cu legume în stil asiatic. Rețetă preparată la wok HelloTaste.ro
Descoperire arheologică unică în România. Ruinele unui oraș antic au ieșit la suprafață.
Descoperire arheologică unică în România. Ruinele unui oraș antic au ieșit la suprafață. "Este un Pompei al... Antena3.ro
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit useit
Horoscopul zilei de 17 noiembrie 2025. Scorpionii își schimbă cursul vieții. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 noiembrie 2025. Scorpionii își schimbă cursul vieții. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscopul iubirii: 5 zodii primesc o lecție despre dragoste adevărată între 17 și 23 noiembrie 2025
Horoscopul iubirii: 5 zodii primesc o lecție despre dragoste adevărată între 17 și 23 noiembrie 2025 Jurnalul
Clinica de stomatologie unde a murit fetița de 2 ani a fost ÎNCHISĂ. Nereguli găsite
Clinica de stomatologie unde a murit fetița de 2 ani a fost ÎNCHISĂ. Nereguli găsite Kudika
Un nou Drum Expres în România - CNIR a emis ordinul de începere a lucrărilor. Șoseaua va lega două mari orașe din țară
Un nou Drum Expres în România - CNIR a emis ordinul de începere a lucrărilor. Șoseaua va lega două mari orașe... Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București Redactia.ro
Un fost cioban din Bihor a rescris povestea succesului. Conduce acum o afacere de 35 de milioane €
Un fost cioban din Bihor a rescris povestea succesului. Conduce acum o afacere de 35 de milioane € Observator
Unghiile și sănătatea: ce spune starea sau aspectul unghiilor despre sănătatea ta?
Unghiile și sănătatea: ce spune starea sau aspectul unghiilor despre sănătatea ta? MediCOOL
Cele mai bune condimente pentru carnea de porc. Cu ce să o aromatizezi ca să aibă gust ca la restaurant
Cele mai bune condimente pentru carnea de porc. Cu ce să o aromatizezi ca să aibă gust ca la restaurant HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și mentală
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și... Gandul
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
30 de lucruri mărunte și gesturi care înseamnă mult pentru copii
30 de lucruri mărunte și gesturi care înseamnă mult pentru copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Lansarea Grand Theft Auto 6 a fost amânată din nou. Când ar ajunge pe piață jocul mult așteptat
Lansarea Grand Theft Auto 6 a fost amânată din nou. Când ar ajunge pe piață jocul mult așteptat UseIT
Burgeri de sfeclă roșie cu orez. Fragezi, colorați și plini de savoare vegetală
Burgeri de sfeclă roșie cu orez. Fragezi, colorați și plini de savoare vegetală Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x