Antena Căutare

Cine sunt concurenții de la Mireasa, sezonul 13. Meciul Iubirii poate fi văzut de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1

Mireasa a început în forță astăzi la Antena 1 cu un nou sezon, în care nu mai puțin de 19 tineri își doresc să găsească persoana care îi va însoți, de mână, atât prin clipele frumoase ale vieții, cât și prin provocări.

Galerie
Cine sunt concurenții de la Mireasa, sezonul 13 | Antena 1

Simona Gherghe i-a primit pe concurenți cu brațele deschise, iar unii au pașit cu încredere, alții cu emoții, în locul care le va deveni casă în următoarea perioadă, unde își vor scrie unul dintre cele mai importante capitole ale vieții și poate că vor ieși câștigători în meciul cu iubirea.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Cine sunt și cum arată concurentele. Ele sunt fetele dornice să-și găsească jumătatea

Cine sunt concurenții de la Mireasa, sezonul 13. Meciul Iubirii poate fi văzut de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

Mireasa: Meciul Iubirii și-a deschis porțile pentru 10 fete și 9 băieți, care consideră că sezonul 13 le va aduce jumătatea. Destinele se scriu sub semnul dragostei, iar noile ediții vin cu emoții puternice, intrigi, decizii dificile, momente neașteptate și povești surprinzătoare, dar şi tineri care vor lupta pentru iubire, indiferent de obstacole!

Articolul continuă după reclamă

Halima Elkhoukh are 22 de ani, este zodia Fecioară și a venit tocmai din orașul său natal, Torino, Italia, pentru a participa la Mireasa. Tânăra, care se ocupă cu afacerea familiei, se declară o fire veselă și visează la un bărbat brunet, respectuos și loial.

Larisa Drăgan este în vârstă de 21 de ani și se află în zodia Capricorn. Concurenta, care a lucrat în trecut ca make-up artist, vine din Târgu Jiu și își dorește alături de ea un bărbat fidel, care să o susțină.

Paula Mușat are 26 de ani, este zodia Gemeni și s-a născut în Bacău, însă locuiește în Brașov. Aceasta este studentă și în viitor vrea să își deschidă propria afacere. La Mireasa, tânăra vrea să găsească un bărbat onest.

Claudia Lazăr, în vârstă de 28 de ani, s-a născut în Curtea de Argeș, este sportivă de performanță și are propria afacere. Aflată în zodia Leu, tânăra, care a lucrat în sistemul M.A.I., este obișnuită cu provocările și își dorește mereu să ajungă la victorie.

Giulia Rezmeliță are 20 de ani, este zodia Vârsător și s-a născut în Torino, Italia, însă locuiește în prezent în Sunderland, Anglia. Tânăra, care lucrează ca ofițer de pază într-un penitenciar de femei, a venit să cunoască adevărata iubire la Mireasa și speră să găsească un bărbat înalt, înțelegător și amuzant.

Daniela Ciocan vine din Râmnicu Vâlcea, are 28 de ani și este zodia Rac. Concurenta a lucrat ca șofer pe camion înainte de a intra în Casa Mireasa și speră că în emisiune o să își găsească jumătatea, alături de care să aibă trei copii, așa cum visează.

Diana Scobelev, în vârstă de 24 de ani, a venit din Chișinău pentru a-și găsi sufletul pereche la Mireasa. Aflată în zodia Vărsător, aceasta este antreprenor, ocupându-se de propriul studio de gimnastică, unde oferă lecții copiilor și femeilor.

Roxana Teodorescu are 29 de ani, este zodia Fecioară și lucrează ca manager de magazin de haine. Aceasta s-a născut în Săveni, însă a crescut în Iași, iar de 17 ani locuiește în orașul Troyes din Franța. Concurenta vrea să găsească un partener sincer și hotărât.

Roxi Stanciu, în vârstă de 26 de ani, s-a născut în Hațeg, însă la Mireasa a venit din Baru, Hunedoara. Tânăra este zodia Gemeni și lucrează într-o sală de jocuri. Concurenta a mai participat, în trecut, la Mireasa, însă se bucură enorm de faptul că a primit a doua șansă pentru a-și găsi sufletul pereche.

Amalia Antimir are 27 de ani, este zodia Taur și locuiește în Buzău, orașul ei natal. Aceasta visează la un bărbat brunet, înalt, sincer, sensibil, care să o iubească.

După ce Simona Gherghe le-a prezentat pe fetele care visează la o poveste de iubire desprinsă din basme, a venit rândul băieților să își facă apariția în platoul de televiziune. Aceștia sunt pregătiți să joace dragostea cu pasiune, totul pentru a găsi partenere care să le provoace sentimente puternice!

Alexandru Bănică s-a născut în Corabia, județul Olt, însă locuiește în prezent în București, unde lucrează ca frizer. În vârstă de 22 de ani și aflat în zodia Pești, tânărul se vede căsătorit în marea finală, alături de sufletul lui pereche.

Adrian Sava, în vârstă de 26 de ani, lucrează în domeniul bancar și locuiește în București. Aflat în zodia Balanță, el a venit însoțit de doamna Cătălina la Mireasa, unde vrea să găsească o parteneră deșteaptă și iubitoare.

Dorian Șilochi are 22 de ani, este zodia Balanță, s-a născut în Târgu Ocna, Bacău, însă în prezent locuiește în Brașov. Tânărul a dezvăluit că partenera ideală trebuie să aibă o fire sportivă și să îl susțină în tot ce face.

Alan Șercăianu, în vârstă de 26 de ani, este zodia Fecioară și vine din Ploiești, unde lucrează ca frizer. El vrea să găsească o femeie care să îl completeze, căci se simte pregătit pentru căsătorie.

Sebastian Zalomir are 25 de ani și a venit din Iași pentru emisiunea Mireasa, oraș unde lucrează ca șofer. Aflat în zodia Fecioară, el a venit în emisiune însoțit de doamna Mihaela pentru a găsi o persoană sinceră și loială.

Darius Bilaniuc, în vârstă de 25 de ani, este zodia Taur și s-a născut în Sighetu Marmației. În prezent, el locuiește în Pierrefonds, Franța, unde lucrează în construcții. Acesta a venit însoțit de mama lui, doamna Melinda.

George Urucu are 23 de ani, este zodia Balanță și s-a născut în Turceni, județul Gorj. Totuși, el locuiește în Belgia, unde lucrează ca șofer pe camion. Tânărul visează să aibă o iubită înaltă și blondă.

Ben Cracană, în vârstă de 25 de ani, este zodia Gemeni și s-a născut în Dorohoi, însă locuiește în Cluj și se pregătește să devină antrenor de tenis de masă. El a venit însoțit de doamna Oana și își dorește să cunoască o femeie iubitoare și atentă la detalii.

Marian Constantin are 25 de ani, este zodia Pești și vine din București. Tânărul lucrează în domeniul IT, iar la Mireasa a venit însoțit de bunica lui, doamna Niculina.

Emisiunea Mireasa: Meciul Iubirii poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Cine sunt concurenții sezonului 13 Mireasa. Nouă băieți au intrat în competiție

Mireasa, sezon 13. Cine sunt concurenții sezonului 13 Mireasa. Nouă băieți au intrat în competiție... Premiera noului sezon Mireasa, de la Antena 1, lider de audiență...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Liliana din sezonul 11 Mireasa, imagine emoționantă cu fetița ei, la scurt timp după ce a născut: „Nu pot să explic în cuvinte...”
Liliana din sezonul 11 Mireasa, imagine emoționantă cu fetița ei, la scurt timp după ce a născut: „Nu pot să...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa: Confesiuni, sezon 9. Raluca, mărturisiri despre interacțiunea ei cu Denis: „O să susțin asta până când o să uit de el”
Mireasa: Confesiuni, sezon 9. Raluca, mărturisiri despre interacțiunea ei cu Denis: „O să susțin asta până...
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el mai tânăr
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele: Guvernul demis acum 87 de zile se află încă la putere
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele:... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia Redactia.ro
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x