Ema a anunțat pe rețelele sociale că a avut prima ceartă cu Alan, în urma căreia a luat o decizie importantă. Câștigătoarea sezonului 13 Mireasa a împărtășit totul cu susținătorii în mediul online.
Claudia și Daniel formează din nou un cuplu. Cei doi și-au asumat relația la scurt timp de la Finala sezonului 13 Mireasa, unde au dansat împreună.
Alexandru și Giulia se adaptează la viața din afara casei Mireasa, însă se gândesc în continuare la clipele minunate petrecute în competiție.
Mihai și Daniela nu mai formează un cuplu. Foștii concurenți ai sezonului 13 Mireasa au decis să o ia pe drumuri separate la câteva zile de la Finala unde păreau foarte îndrăgostiți.
La Mireasa, Capriciile Iubirii, după Finala sezonului 13, a existat un moment extrem de emoționant. Psihologul Eduard Puiu a inițiat un gest superb pentru concurentul care n-a avut familia alături la cununia civilă.
După șase luni intense de competiție, sezonul 13 al show-ului Mireasa a ajuns la final. În Finala Mireasa din 17 iulie 2026, Simona Gherghe a anunțat câștigătorii votați de public. Iată cine sunt mirele și mireasa acestui sezon și cei care câștigă premiul de 40.000 de euro!
Simona Gherghe a anunțat data la care începe sezonul 14 Mireasa după ce au Ema și Alan au fost desemnați câștigătorii sezonului 13.
Giulia și Alexandru și-au rostit jurăminte de iubire în Finala de pe 17 iulie 2026. Soții Bănică au fost extrem de emoționați.
Cu mari emoții, Amalia și Sebastian și-au rostit jurăminte de iubire în Finala Mireasa de pe 17 iulie 2026. Cei doi formează familia Zalomir
Ema și Alan formează familia Șercăianu. Cei doi s-au cununat civil pe 16 iulie la primărie, iar în Finala Mireasa de pe 17 iulie 2026, Emași Alan și-au făcut jurăminte de iubire.
Marea Finală a sezonului 13 Mireasa a început cu momente extrem de frumoase și de emoționante. Alan, Alexandru și Sebastian și-au întâmpinat miresele în Finala Mireasa din 17 iulie 2026. Ema, Giulia și Amalia au radiat de fericire în brațele soților.
Așa cum i-a obițnuit pe fanii Mireasa, Simona Gherghe și-a făcut apariția în Finala sezonului 13 Mireasa: Meciul Iubirii într-o rochie de poveste.
În Finala sezonului 13 Mireasa: Meciul Iubirii au fost prezenți părinți, bunici, frați, prieteni. Totuși, au existat și absenți importanți!
Finala sezonului 13 Mireasa a avut un dans al finaliștilor superb. Cleopatra și Edward Sanda au cântat live o piesă de dragoste, iar mirii și ceilalți finaliști au avut o coregrafie spectaculoasă.
Trei cupluri s-au logodit în sezonul 13 Mireasa: Meciul iubirii: Alexandru și Giulia, Sebastian și Amalia și Alan și Ema. Cele trei cupluri s-au cununat civil pe 16 iulie, cu o zi înainte de Marea Finală.
Alan, Sebastian și Alexandru au făcut proba costumelor de mire, cu o zi înainte de Finala Mireasa de pe 17 iulie. Părinții prezenți în casa Mireasa au fost extrem de emoționați să-și vadă băieții la 4 ace.
Amalia, Ema și Giulia au probat rochiile de mireasă în fața celor dragi, în emisia live de Mireasa de pe 16 iulie. Fetele au defilat și au strălucit.
AdrenaLINIA a sunat pentru ultima oară în sezonul 13 Mireasa și concurenții au primit o nouă provocare.
Simona Gherghe a dat citire ultimului clasament individual din sezonul 13 Mireasa. Claudia, care pierduse cursa de eliminare, a primit imunitate pnetru că a fost în top.
Un concurent trebuia să fie eliminat de la Mireasa miercuri, 15 iulie 2026, cu 2 zile înainte de Finală. În cursă s-au aflat: Daniel, Daniela, Mihai și Claudia, însă clasamentul a adus o răsturnare de situație.
În emisia live de Mireasa de pe 15 iulie 2026, Claudia a început să plângă, după difuzarea unui material cu ea și Daniel.
În emisia live de Mireasa, Capriciile Iubirii de pe 14 iulie 2026, concurenții și telespectatorii au avut parte de un moment-surpriză!
În casa Mireasa au avut loc campaniile electorale pentru Finala sezonului 13 Mireasa, dar preferințele sunt exprimate și în afara casei, de foștii concurenți. Darius a spus pe cine susține!
Biancăi i-a dispărut zâmbetul de pe buze când a văzut un cadru cu iubitul ei la petrecerea burlacilor. La o analiză mai atentă, tânăra a aflat că lucrurile nu erau chiar cum păreau a fi.
În casa Mireasa au avut loc așa numitele „campanii electorale”. Concurenții care au decis să se căsătorească, alături de colegii care au hotărât să-i susțină, au vorbit în fața camerei de AntenaPLAY.
La petrecerea burlacilor din sezonul 13 Mireasa, Daniel s-a distrat pe cinste și a interacționat cu dansatoarele. Claudia a avut o reacție vehementă după vizionarea imaginilor, iar la Mireasa, Capriciile Iubirii cei doi s-au certat.
Giulia i-a atras atenția doamnei Mihaela când susținătoarea vorbea în timpul unei transmisiuni live din casa Mireasa. Reacția doamnei Mihaela i-a deranjat pe Alexandru și logodnica lui.
Fetele logodite de la Mireasa sezon 13 și domnișoarele lor de onoare au avut parte de o petrecere a burlăcițelor la malul mării.
Așa cum spune tradiția emisiunii Mireasa, în ultima sâmbătă de dinainte de finală are loc petrecerea burlacilor și a burlăcițelor. În sezonul 13, fetele au mers la mare, iar băieții au avut parte de o petrecere pe cinste în casa Mireasa.
După ce mama lui Mihai a sunat și a spus că nu e pregătită să o cunoască pe Daniela, tânăra a fost foarte supărată. Vineri cei doi nu și-au mai vorbit, dar în emisia live de Mireasa de pe 13 iulie au apărut foarte zâmbitori, ținându-se de mână.
Darius a fost eliminat din sezonul 13 Mireasa, iar la scurt timp fiul doamnei Melinda a devenit activ în mediul online. Fostul concurent a publicat o fotografie pe Instagram, iar pe fundal o melodie cu subînțeles.
Alexandru a cedat psihic și a răbufnit, la Mireasa! Află ce hotărâre a luat concurentul. Ce se va întâmpla după ce va ieși din emisiune.
Bianca din sezonul 2 Mireasa a publicat imagini adorabile cu fiul ei: câte o fotografie realizată în fiecare lună de viață. Băiețelul lui Mihai Dumitru are 8 luni și își bucură părinții cu zâmbetele lui.
În gala Mireasa de pe 3 iulie 2026, Simona Gherghe i-a invitat pe fete, pe băieți și pe mame să voteze cel mai puternic și cel mai slab cuplu din sezonul 13 Mireasa.
În pauza publicitară de la Mireasa, Capriciile Iubirii a existat un schimb de replici acid între Daniela și doamna Melinda. Discuțiile au continuat în live la Mireasa.
În gala Mireasa de pe 3 iulie 2026 Simona Gherghe a anunțat ce băiat părăsește emisiunea. Dorian, Darius și Daniel au fost într-o cursă de eliminare unde nu se aplică imunitatea.
Cea mai recentă gală din sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii a venit cu un nou clasament al publicului! Simona Gherghe a anunțat cine sunt Mireasa, Mirele și Mama Săptămânii, în gala de pe 3 iulie 2026.
Mihai și Daniela au participat la task-ul telefoanelor. În emisia live de Mireasa de pe 30 iunie au fost difuzate imagini cu descoperirile făcute de cei doi.
Cuplurile logodite au avut misiunea de a se gândi dacă își doresc să se căsătorească în emisiunea Mireasa, în contextul în care pe 2 iulie trebuie să depună actele.
Mama lui Mihai a intervenit telefonic în direct la Mireasa, în emisia de pe 30 iunie 2026. Cuvintele doamnei Elena a șters zâmbetul de pe buzele fiului.
Între Bianca și Denis a existat o discuție tensionată. După un chimb de replici, tânărul și-a rugat iubita să nu plângă și și-au spus reciproc „Te iubesc”. Discuția a venit după ce Bianca a fost întrebată la Mireasa, Capriciile Iubirii dacă în cazul unei cereri în căsătorie, i-ar spune DA lui Denis.
Raluca Strugaru a revenit pe rețelele sociale la scurt timp de la eliminarea ei din sezonul 13 Mireasa. Fosta concurentă s-a afișat la un festival și a publicat imagini cu ea fredonând melodia are a consacrat-o în emisiune.
În emisia live de Mireasa de pe 29 iunie, Simona Gherghe a făcut un anunț important pentru cuplurile logodite din sezonul 13 Mireasa.
La petrecerea de sâmbătă din casa Mireasa, Mihai și Daniela au fost foarte pasionali. Atingerile și săruturile lor au fost intens dezbătute de Darius și Alexandru.
Ciprian, fostul concurent al sezonului 13 Mireasa a avut o intervenție telefonică în direct la Mireasa, Capriciile Iubirii, în emisia de pe 26 iunie.
Dediș din sezonul 9 Mireasa se pregătește să devină tătic. Andreea, soția lui, este însărcinată.
Fetele și mamele au nominalizat în gala de pe 19 iunie 2026 o concurentă care să părăsească emisiunea Mireasa!
Giulia a cerut să meargă la medic la un consult. Alexandru i-a fost alături, iar în emisia live de Mireasa de pe 19 iunie, cei doi au fost mai liniștiți după ce tânăra însărcinată a făcut analize de sânge.
În gala Mireasa de pe 19 iunie 2026, Simona Gherghe a anunțat rezultatul cursei de eliminare la care s-au aflat 3 băieți: Dorian, Daniel și Ciprian
Cea mai recentă gală din sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii a venit cu un nou clasament al publicului! Simona Gherghe a anunțat cine sunt Mireasa, Mirele și Mama Săptămânii, în gala de pe 19 iunie 2026.