Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. David a încălcat regulamentul, la scurt timp după ce a căștigat amuleta. Cum a fost sancționat

Echipa roșie a reușit să se impună, din nou, în fața celei albastre. Conform regulilor, membrii acesteia s-au luptat pentru amuleta care îi poate salva de la eliminare.

David a fost cel care a reușit să câștige avantajul, lucru pe care și l-a dorit încă de când Radu l-a salvat de la eliminare.

Bucuros, David a început să discute cu cei din casa Mireasa despre amuleta câștigată, lucru interzis de regulamentul competiției.

Citește și: Gestul Ștefaniei care a făcut-o pe doamna Ermina să „ia foc”. Ce a făcut când în prim-plan era Bianca

Concurenții i-au atras atenția asupra acestui lucru, însă fiul doamnei Mia a considerat că nu pune la punct nicio strategie.

Ce a decis staff-ul în legătură cu David și încălcarea de regulament

După difuzarea materialului, Simona Gherghe i-a comunicat lui David faptul că aceste discuții pot duce la pierderea amuletei, lucru care s-a întâmplat în cazul Biancăi.

Citește și: Andreea, cu ochii în lacrimi după proba cântarului. Ce a făcut-o pe concurentă să plângă

De această dată, însă, el a primit doar un avertisment, ceea ce înseamnă că poate rămâne fără avantaj dacă va continua să vorbească despre eliminări.

De ce a pierdut Bianca prima amuletă câștigată la jocuri

Bianca a încălcat regulamentul după ce a purtat discuții despre eliminările care urmau să aibă loc în timpul Galei săptămânale.

Citește și: Cum a fost plecarea Claudiei. Ce i-a spus doamna Ermina la despărțire

Anunțul a fost făcut, în direct, de către Simona Gherghe, în urmă cu câteva săptămâni zile. În prezent, David este singurul care deține o amuletă, după ce Mădălina a folosit-o pentru a o salva pe Andra de la eliminare.

Mireasa 2020, sezon 2. Gestul Ștefaniei care a făcut-o pe doamna Ermina să „ia foc”. Ce a făcut când în prim-plan era Bi... Mireasa 2020, sezon 2. Bianca și Mihai la cuțite cu Ștefania. Totul a pornit de la niște evenimente din afara casei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primul mesaj transmis de Ema și Alan după ce au câștigat sezonul 13 Mireasa. Ce au transmis soții Șercăianu
Primul mesaj transmis de Ema și Alan după ce au câștigat sezonul 13 Mireasa. Ce au transmis soții Șercăianu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un fost concurent al sezonului 7 Mireasa așteaptă un copil. Cine este viitorul tătic
Un fost concurent al sezonului 7 Mireasa așteaptă un copil. Cine este viitorul tătic
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz Redactia.ro
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x