Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 3. Radu este noul concurent din casa Mireasa. Cum l-au primit concurenții

Într-una dintre galele trecute, Radu și Bogdan și-au exprimat dorința de a intra în casa Mireasa. Atunci fetele au votat, iar Bogdan a fost alegerea lor.

După ce Bogdan a intrat în casă, acum a venit rândul lui Radu. Acesta a devenit concurent pe data de 5 mai 2021. Acesta vine tocmai din Londra pentru a-și găsi jumătatea la Londra.

Radu este noul concurent din casa Mireasa

Fetele sunt încă sceptice în ceea ce privește revenirea Alinei în casă, mai ales că ea a oprit procesul de cunoaștere cu Bogdan. În vreme ce Izabela crede că tânăra nu îl place atât de mult pe Bogdan, Andreea l-a adus în discuție pe Radu, băiatul pe care acestea l-au cunoscut în Gala în care au fost rugate să aleagă un băiat care să intre în competiție.

Se pare că Alina a ținut legătura cu el după eliminare, lucru pe care l-a recunoscut în emisia live din data de 26 aprilie 2021.

Ea a afirmat că Radu i-a scris și că în urmă cu doar câteva ore i-a urat ”La mulți ani” prin intermediul camerei. Ba mai mult, de emoții a pronunțat numele lui Bogdan, însă mesajul său era adresat viitorului concurent din casa Mireasa.

Acesta vrea alături de el o femeie puternică și frumoasă. El nu vine cu mama sa în casă, aceasta rămânând în Anglia din cauza job-ului. Este pasionat de bodybuilding și vrea pe viitor să dezvolte o afacere din această pasiune.

A cunoscut multe nume mari din industria showbiz-ului, lucru care l-a ajutat să se dezvolte personal și profesional. Are un băiețel de 2 ani și jumătate și este cea mai mare bucurie a sa.

Își dorește o femeie înțelegătoare și care să-l accepte cu tot ceea ce înseamnă el. Iubește animalele și spune că are o conexiune specială cu ele. Acesta a absolvit un liceu cu profil veterinar, iar slăbiciunea lui sunt caii.

Mireasa 2021, sezonul 3. Adelina i-a spus tot despre trecutul ei lui Alin. Ce au discutat cei doi la un ultim date... Mireasa 2021, sezonul 3. Ana și Bogdan au avut întâlnire. Cum s-au distrat cei doi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Citește și
Ultimele știri
x