Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 4. Mama lui Seba, comentarii răutăcioase pe rețelele sociale. Doamna Margareta, subiect pe grupurile de fani

Doamna Margareta a intrat vineri în casa Mireasa pentru a-l susține pe Sebastian, spunând că doamna Gabi și-a bătut joc de fiul său pe tot parcursul emisiunii.

Mama lui Sebastian a denigrat pe Facebook cuplurile, concurenții rând pe rând, iar aceste detalii au fost oferite de mama lui Ion în emisiunea Mireasa, Capriciile iubirii.

Mama lui Seba, comentarii răutăcioase pe rețelele sociale

Doamna Margareta a spus că Petrică este urât, că Ela a celulită, că Ana nu este o femeie frumoasă, că niciun cuplu din casa Mireasa nu este real. Simona Gherghe a încercat azi să afle ce s-a întâmplat de fapt și dacă doamna Margareta a fost cea care a scris acele lucruri.

Mama lui Seba a recunoscut că este contul ei și a spus că acum, după numai 3 zile de la intrarea în competiție și-a schimbat complet părerea.

De când a intrat în casă, doamna Margareta a intrat în conflict cu doamna Gabi și cu restul concurenților care au avut conflict cu Sebastian. Deși a încercat să o calmeze, Seba nu a avut sorți de izbândă cu comportamentul mamei sale.

Doamna Margareta a amenințat-o pe doamna Gabi, i-a adresat injurii și chiar a împins-o. Casa Mireasa a reacționat și i-au luat apărarea doamnei Gabi, care a fost de la început alături de Seba.

Doamna Margareta l-a împins pe Ion, Seba a spus că Ion a nu o respectă pe mama sa, iar doamna Margareta l-a amenințat pe Ion că-l bate. Toate imaginile u fost difuzate azi în emisia live, iar Simona Gherghe le-a atras tuturor atenția pentru comportament.

Ion: "Nu e ceva cu care se poate mândri niciunul dintre noi."

Seba a spus că totul s-ar liniști dacă Ion nu s-ar mai băga în relația dintre el, doamna Gabi și doamna Margareta.

Mireasa 2021, sezonul 4. Concurenții s-au distrat la petrecere alături de Alex Velea. Ce s-a întâmplat după gală... Mireasa 2021, sezonul 4. Andrada și Victor s-au logodit la munte. Ce s-a întâmplat între cei doi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x