Antena Căutare

Mireasa sezon 10, 6 august 2024. Cine este Tess și ce a zis despre religia sa. Ce a recunoscut și care e numele real

În ediția din 6 august 2024 a emisiunii Mireasa sezonul 10 am putut s-o cunoaștem mai bine pe Tess. Descoperă ce religie are aceasta, dar și ce detalii s-au mai aflat despre concurentă.

Tess este una dintre concurentele care au decis să intre în competiția Mireasa, sezonul 10. În cadrul unui testimonial, tânăra a dezvăluit mai multe despre ea, despre religia ei și despre ce pasiuni are. Descoperă în rândurile de mai jos ce a recunoscut Tess despre ea.

Cine este Tess de la Mireasa, sezonul 10. Ce s-a aflat despre concurentă în ediția din 6 august 2024 a emisiunii

Tess are 23 de ani și este supraveghetor la un loc de joacă pentru copii. Este tătăroaică și de religie musulmană și spune că nu are de gând să își schimbe religia și nici „să intre în biserică”.

Spune că numele său este inventat, fiindcă părinții au vrut ca numele său să reflecte faptul că aceasta s-a născut prematur, la 7 luni.

Citește și: Mireasa sezon 10, 6 august 2024. Cine este Ana și ce dezvăluire neașteptată a făcut despre trecutul ei

Concurenta de la Mireasa sezonul 10 spune că îi place foarte mult să lucreze cu cei mici, motiv pentru care a făcut practică la un centru de copii cu autism. Aceasta a urmat cursurile facultății de Psihologie de la Universitatea București și și-a dorit încă de mică să fie independentă, motiv pentru care a ales să se mute singură de la vârsta de 19 ani.

Citește și: Mireasa sezon 10, 5 august 2024. Regulamentul casei a fost încălcat! Cine sunt vinovații și ce s-a întâmplat, mai exact

Ce a mai povestit concurenta despre ea și despre trecutul ei? Află totul urmărind clipul video de mai sus din ediția din 6 august 2024 a emisiunii Mireasa sezonul 10.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

De asemenea, Concursul Mireasa - Iubire de 10 se defășoară în perioada 08.07.2024 – 23.08.2024. Pe 23 august, în emisia live de Mireasa, se va anunța câștigătorul concursului. Intră pe https://iubirede10.a1.ro/, completează formularul cu datele personale și încarcă o fotografie prin care să exprimi ce înseamnă iubirea de 10 pentru tine.

Mireasa sezon 10, 6 august 2024. Cine este Ana și ce dezvăluire neașteptată a făcut despre trecutul ei... Mireasa sezon 10, 6 august 2024. Ana și Andrei au fost la primul lor date! Ce au discutat și ce lucru neașteptat s-a înt...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Raluca Preda și Andreea Frățilă se întorc cu noi sezoane Mireasa. Capriciile Iubirii și Mireasa. Direct din Culise
Raluca Preda și Andreea Frățilă se întorc cu noi sezoane Mireasa. Capriciile Iubirii și Mireasa. Direct din Culise
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția lui Ștefan din sezonul 11 Mireasa după acuzațiile fostei soții. Mihaela a vorbit despre bani și infidelitate
Reacția lui Ștefan din sezonul 11 Mireasa după acuzațiile fostei soții. Mihaela a vorbit despre bani și...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x