Antena Căutare

Mireasa sezon 10. Simona i-a transmis un mesaj tranșant tatălui lui Sorin. Ce a putut spune despre distanțarea față de concurent

În ediția din 28 octombrie 2024 a emisiunii Mireasa-Capriciile iubirii, Simona a motivat de ce simte să se distanțeze de Sorin. Iată ce a spus despre relația lor, dar și ce întrebări o macină pe interior!

În ediția din 28 octombrie 2024 a emisiunii Mireasa-Capriciile iubirii au fost difuzate imagini cu discuțiile pe care le-a avut Simona cu privire la distanțarea de Sorin.

Iată cum a motivat concurenta dorința de a pune stop relației!

Simona i-a transmis un mesaj tranșant domnului Gheorghe

„Eu nu îmi doresc în momentul ăsta niciun fel de apropriere cu Sorin” este declarația care a uimit pe toată lumea în ediția de ieri.

Simona se pare că este depășită de conflictul pe care îl are cu tatăl lui Sorin, motiv pentru care a simțit să se dea înapoi.

Ultima intervenție telefonică a debusolat-o extrem de tare pe concurentă, iar în pofida faptului că cei doi au avut o relație cum mulți își doresc, ea a decis că este mai bine să pună stop.

Simona a vorbit cu celelalte concurente despre situația în care se află, spunând tot ce are pe suflet.

„Mi se pare că este prea mult, mi se pare că am venit aici pentru altceva, mi se pare că am venit aici să fiu mai bine, nu să stau mereu cu capul în jos. Nu am venit aici să îmi fie frică să deschid gura, am fost mereu o fată nebună, vocală. Îmi aduc aminte de mine când am intrat aici... să ajuns să îmi fie frică să deschid gura.. că se interpretează” a mărturisit aceasta cu regret.

Fetele au încurajat-o, spunând că nu ar fi vina ei pentru ce se întâmplă.

„Cum să fac să nu fie Sorin dezamăgit și în același timp să fac să fiu și eu bine? Cum să fac să fie și domnul Gheorghe ok și doamna Ana și mama cu tata? Ce fac eu dacă toate problemele astea care au tot fost pe mine m-au făcut să mă răcesc și să mă închid în mine?” sunt întrebările care o macină extrem de tare pe concurentă.

Concurenta a vorbit și cu doamna Cristina, mărturisindu-i că dacă ar putea să-l ia pe Sorin și să fugă în lume, ar face-o, dar că există o serie de incoveniente care le-ar sta în calea fericirii.

De asmenea, Simona i-a transmis un mesaj tranșant și domnului Gheorghe!

„Sper să fiți mâine cu ochii pe Antena 1, pentru că vă voi lua o mare piatră de pe suflet. Vreau să vă ajut să vă relaxați un pic (...) țin și la fiul dumneavoastră că îi este foarte rușine că sunați în continuu și îl faceți să se simtă un pic așa... eu dacă ies din această ecuație e bine și pentru abonament și pentru fiul dumneavoastră, și pentru soția dumneavoastră și pentru neamurile dumneavoastră și pentru emisiunea Mireasa și pentru mine că și eu m-am săturat maxim, nu de fiul dumneavoastră, de dumneavoastră!”

La Mireasa-Capriciile iubirii, după difuzarea imaginilor, Simona a ajuns la concluzia că s-a aruncat în declarații atunci când i-a spus că îl iubește lui Sorin.

„E clar că nu există iubire atât timp cât simt să mă distanțez” a motivat aceasta.

Urmărește videoclipul din articol să vezi întreaga dezbatere.

Citește și: Mireasa sezon 10. Cum a reacționat Stelian după ce a fost făcut misogin și homofob. Concurentele au dezbătut subiectul „Stelian”

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa sezon 10. Cum a reacționat Stelian după ce a fost făcut misogin și homofob. Concurentele au dezbătut subiectul „... Mireasa, sezon 6. Cum arată Deni Stavăr la scurt timp de la operația de rinoplastie. Soția lui Viorel a renunțat la band...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Anne-Mary se simte „nerespectată” în casa Mireasa! Supărată pe Beleuț și ironizată de fete: „Abia aștept…”
Anne-Mary se simte „nerespectată” în casa Mireasa! Supărată pe Beleuț și ironizată de fete: „Abia...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce note a primit Claudio, noul concurent, din partea fetelor. Acesta și-a spus povestea de viață în fața tuturor
Ce note a primit Claudio, noul concurent, din partea fetelor. Acesta și-a spus povestea de viață în fața tuturor
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x