Antena Căutare

Mireasa sezon 4, 16 octombrie 2021. Adelina susține că Alexandru a înșelat-o cu trei femei. Cum a reacționat băiatul

Din când în când trecutul iese la iveală când te aștepți mai puțin. În cazul Adelinei, rememorările sunt legate de Alex. ”Am avut o tentativă de împăcare. A durat o lună, ne certam în fiecare zi”, a declarat concurenta.

Adelina scoate din trecut evenimentele care au dus la destrămarea relației dintre ea și Alexandru. Aceasta susține că a fost înșelată de trei ori, Alexandru vine cu alte argumente.

Adelina a stat de vorbă cu o concurentă, moment în care a povestit prin ce a trecut de-a lungul relației cu Alexandru. Aceasta a vorbit pentru prima dată despre faptul că a fost înșelată și cum s-a întâmplat.

Adelina susține că a fost înșelată de Alexandru. Cuma reacționat băiatul

Concurenta susține că Alexandru nu mai avea un comportament potrivit și au ajuns la urechile ei zvonuri că acesta se vede cu alte femei. La un moment dat, Adelina ar fi pus punct relației cu el, dar l-a iertat, însă Alexandru iar s-a văzut cu altă domnișoară, susține Adelina.

Aceasta mai spune că a avut “o tentativă de împăcare cu Alexandru” după ce ea s-a întors din Germania.

Citește și: Mireasa 2021, sezon 4. Andrada și Victor, ceartă dură după ce băiatul i-a atras atenția asupra atitudinii la adresa Adelinei

“Nu ne-am mai împăcat în luna aia. Ne certam în fiecare zi. Au început reproșurile. El îmi reproșa că eu m-am pupat cu altcineva, eu i-am reproșat lui același lucru. (...) Te pupi cu una,la reverede! Cum a fost și prima dată când ne-am despărțit. S-a pupat cu una, am fost eu aia și m-am dus și m-am pupat și eu cu unul. Am avut grijă să afle. Ne-am despărțit că vorbea el cu una. N-a recunoscut. După ce m-am enervat eu și am început să țip a recunoscut”, povestește Adelina.

Adelina spune că din acest motiv, că a fost înșelată în trecut, îi este greu acum să se apropie de cineva.

"Mi-a părut rău că m-am împăcat și după s-a întâmplat din nou acelați lucru. S-a pupat din nou cu alta. Apoi am aflat. Nu pot să știu dacă a fost mai mult sau nu. S-a întâmplat și când am locuit împreună și apoi s-a mai întâmplat o dată cu una înaltă, că după aia am văzut-o prin mall. Deci aflasem de trei", povestește Adelina.

Cum a reacționat Alexandru

La cele auzite, Alexandru a fost resemnat. Acesta a afirmat că ea minte și probabil din gelozie că îi merge bine cu Ana, spune aceste lucruri.

"Nu confirm! Nu știu ce urmărește ea (...). Eu cred că este frustrată și deranjată că m-am apropiat de Ana și ne merge bine și o deranjează foarte mult lucrul acesta", spune Alexandru.

"Încearcă să bage bețe. Eu am mai spus, m-am văzut cu alte fete când eram despărțiti. Vezi că minți. Nu știu ce vrei tu să faci dar nu-ți iese", mai adaugă Alexandru.

Mireasa sezon 4, 16 octombrie. Ion a luat decizia de a pune pauză cunoașterii cu Raluca. Care a fost motivul... Mireasa sezon 4, 16 octombrie 2021. Cum arată clasamentul publicului și cine au fost desemnați Mama, Fata și Băiatul Fav...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Maria de la Mireasa, suspiciuni că ar fi însărcinată. Ce s-a întâmplat după ce a cerut un test
Maria de la Mireasa, suspiciuni că ar fi însărcinată. Ce s-a întâmplat după ce a cerut un test
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Alin, noul concurent din casa Mireasa. Ce fată i-a atras atenția:
Cine este Alin, noul concurent din casa Mireasa. Ce fată i-a atras atenția: "Vreau să tatonez terenul"
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x