Antena Căutare

Mireasa, sezon 8. Ce a spus Deea după eliminare. Fata a vorbit, printre lacrimi, la Capriciile Iubirii. Ce a postat ulterior

Deea a părăsit competiția Mireasa după gala de pe 13 octombrie 2023 pentru că s-a aflat pe utlimul loc în clasamentul publicului. Ulterior, fata a participat la Mireasa, Capriciile Iubirii unde și-a exprimat părerea de rău față de plecarea sa din casa Mireasa. De asemenea, tânăra a publicat imagini cu ea la scurt timp de la eliminare.

În gala de pe 13 octombrie 2023 a fost elimiare directă pentru fete. Mamele au făcut nominalizări, iar mama Săptămânii, doamna Maria, a votat-o pe Daria să părăsească emisiunea. Totuși, după citirea clasamentului a avut loc o răsturnare de situație, pentru că Daria a obținut imunitate prin prisma faptului că s-a aflat în top 3. Deea a părăsit competiția pentru că s-a aflat pe ultimul loc în clasamentul publicului.

Citește și: Mireasa, sezon 8. Ce a postat Andrei în mediul online, imediat după eliminare. Ce a apărut pe contul său: „În ciuda rezultatelor”

Doamna Crina, mama care a nominalizat-o pe Deea pentru eliminare, i-a cerut iertare fetei, precizând totuși că fără votul ei rezultatul ar fi fost același, pentru că fata se afla ultima în clasament.

Fata a plâns și a părăsit casa Mireasa de mână cu Andrei, care a fost și el eliminat.

Înainte de a pleca din casa Mireasa, Deea a mai avut o apariție în platoul de la Mireasa, Capriciile Iubirii, unde a mărturisit că și-ar mai fi dorit să stea în casă măcar o săptămână.

Ctește și: Mireasa sezonul 8, 13 octombrie 2023. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii

Ce a spus Deea la Mireasa, Capriciile Iubirii, la scurt timp de la eliminare

„Mi-aș fi dorit încă o săptămână. Am fost atrasă de Marius, am vrut să vorbesc cu el, nu s-a putut. Nu am vrut să fac nimic doar de dragul de a face pentru că nu am venit să arăt ceea ce nu sunt eu. Eu am fost în această săptămână așa cum sunt și în afară, nimic diferit. Consider că Dumnezeu știe mai bine de ce s-a întâmplat asta și că nu e capăt de lume. Consider că dacă s-a întâmplat așa e cu un motiv. Cu un motiv a fost și venirea aici”, a spus Deea la Mireasa Capriciile Iubirii, în emisia de după gala Mireasa din 13 octombrie 2023.

Daria, aflată și ea pe canapeaua de la Mireasa, Capriciile Iubirii a spus că s-a bucurat pentru că nu a părăsit competiția și întrebată pentru ce sau pentru cine și-a dorit să rămână, fata a precizat că trage speranța ca un băiat potrivit să intre pentru ea în competiție.

Citește și: Ce a publicat Alina de la Mireasa după ce a fost eliminată. Ce spune despre dragoste și cum s-a pozat: „..e un joc dificil”

După ce a ajuns acasă, Deea s-a filmat mulțumindu-le susținătorilor pentru complimente și fanpage-uri. De asemenea, fata a ținut să-și exprime dezamăgirea față de faptul că a părăsit casa Mireasa după numai 8 zile de când a intrat în competiție.

„Vă mulțumesc mult tuturor! Sunteți minunați”, a scris Deea în dreptul imaginilor cu ea publicate pe Instagram.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 13 octombrie 2023. Ce sancțiune a primit Marius pentru că nu a mai vrut să intre în live

Mireasa, sezon 8. Ce a postat Andrei în mediul online, imediat după eliminare. Ce a apărut pe contul său: „În ciuda rezu... Mireasa, sezon 8. Ce mamă a câștigat o „amuletă salvatoare” și ce a spus că intenționează să facă cu ea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie 2026
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x