Antena Căutare

Mireasa sezon 9, 2 aprilie 2024. Ce spune mama lui Valentin despre Elena. Cei doi tineri sunt într-o cunoaștere

Doamna Nicoleta, mama lui Valentin, și-a vizitat fiul și mama, pe doamna Floarea, în casa Mireasa.

Mama lui Valentin a sfătuit-o pe doamna Floarea să nu se mai enerveze, făcând referire la episodul ei cu Antonia.

„Atâta timp cât el e liniștit, tu n-ai de ce să te enervezi. Omul trebuie tratat cu indiferență”, a spus doamna Nicoleta, care a ținut să-și spună părerea despre Elena, fata de care băiatul s-a apropiat.

„De Elena îmi place. Toate fetele sunt frumoase, mai puțin una! Să o aduci pe Elena acasă la noi. Mi se pare o fată super ok”, a spus mama lui Valentin.

„Mă simt bine alături de ea”, a spus Valentin.

Citește și: Mireasa sezon 9, 2 aprilie 2024. De ce își face Cristian unghiile negre și de ce amână sărutul cu Antonia

Antonia, supărată de un comentariu făcut de mama lui Valentin

Văzând imaginile, Antonia s-a arătat supărată de un comentariu făcut de doamna Nicoleta.

„Ea prima oară când a venit la Capricii a avut păreri pozitive. Acum gata! Nu mai e ok persoana aia! E oribilă, e urâtă! Eu am făcut ce am simțit! A zis toate fetele sunt frumoase în afară de una!”, a spus Antonia.

„Dar, te rog! Nu ți-a zis nimeni că ești oribilă sau urâtă! Nu am simțit că a jingnit-o! Hai, te rog! Liniștește-te!”, i-a spus Valentin fostei iubite.

Pentru că Elena și Valentin sunt foarte apropiați, Simona Gherghe i-a întrebat dacă sunt într-o cunoaștere, iar răspunsul tinerilor a fost unul pozitiv:

„Sunteți într-o cunoaștere?”, a întrebat Simona Gherghe.

„Da! Dacă dorește și ea!, a spus Valentin.

„Da”, a spus și Elena.

Citește și: Mireasa sezon 9, 1 aprilie 2024. Ce sancțiune a anunțat Simona Gherghe după ce Dediș și Iuliana au interacționat

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi au pășit la începutul sezonului în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 9. Gestul făcut de Antonia când Elena a întrebat-o despre Valentin. Ce a explicat fosta iubită a băiatulu... Mireasa sezon 9, 2 aprilie 2024. Cine este Dani, noul concurent. Tânărul a venit în competiție alături de mama lui...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Daniela a găsit o poză cu o fostă concurentă în telefonul lui Mihai: „O știai?”
Mireasa, sezon 13. Daniela a găsit o poză cu o fostă concurentă în telefonul lui Mihai: „O știai?”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Ce cupluri au decis să-și depună actele în vederea căsătoriei. Din partea cui a venit hotărârea-surpriză
Mireasa, sezon 13. Ce cupluri au decis să-și depună actele în vederea căsătoriei. Din partea cui a venit...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x