Antena Căutare

„Am îngropat pe cineva foarte drag”. Dani Oțil a avut un weekend dureros! Cum i-a stârnit admirația un preot, în timpul pandemiei de coronavirus - VIDEO

Dani Oțil a povestit, luni, că a avut parte de un weekend dureros, în care a participat la înmormântarea unei persoane dragi. Un preot a reușit să îi stârnească admirația.

„E o treabă aproape personală, dar am s-o spun. Avem și normalitate în țară și oameni cu care ne putem mândri. Noi am îngropat în weekend pe cineva foarte drag. Și, deși încă nu se ajunsese la măsurile din weekendul acesta, încă de miercuri, preotul le-a explicat celor din familie cum ar trebui să se procedeze.

A luat niște măsuri ce la noi la țară întreceau cam mult treaba cu bunul simț. Sunt convins că unele băbuțe au zis: «dar de ce?». Preotul, cu toate astea, nu s-a lăsat înduplecat și a făcut slujbe singur – doar el și cu decedatul.

Până la biserică și cimitir nu s-a circulat deloc în alai, cum e la noi – ne oprim în fiecare intersecție, se aruncă cu bănuți – a eliminat treaba asta. S-a mers numai cu mașinile. A fost interzisă pomana. S-au împărțit caserole de la catering”, a povestit Dani Oțil.

Prezentatorul a mai explicat că înmormântarea s-a desfășurat în așa fel încât fiecare persoană să intre în contact doar cu cei cu care au sosit la eveniment.

„A fost în așa fel încât fiecare să nu fie decât cu cei cu care a venit de acasă – în aceeași mașină. S-a stat doar în curte, la distanță mare, deci «Jos pălăria!» pentru un preot care a înțeles, chiar la țară, că o astfel de întâlnire ar putea fi un focar de infecție oriunde s-ar întâmpla treaba asta”, a mai spus Dani Oțil.

Urmăriți clipul de mai sus din cel mai iubit matinal, „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Citește și:

Medic primar boli infecțioase, avertisment înfiorător pentru tinerii din România! „NU sunteți invincibili! Noul coronavirus vă poate ucide, în aceste condiții” – VIDEO

Medicii de familie, avertisment pentru pacienți, în timpul pandemiei de coronavirus: „Trebuie să știe și să respecte asta!” – VIDEO​

Cum se antrenează Marian Drăgulescu acasă, în izolare, pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo! „Pandemia de coronavirus ne... Medic primar boli infecțioase, avertisment înfiorător pentru tinerii din România! „NU sunteți invincibili! Noul coronavi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă: Tiago și Gabriela”
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x